Până să-mi atragă o prietenă atenția, nu observasem că ar fi ceva “în neregulă” cu leapșa cu cărți care circulă pe Facebook. Am aflat atunci că sunt tot felul de păreri că ar fi o formă de aroganță, că cititul e o chestiune personală nu una cu care să te “dai mare”, că se pune presiune pe cei care nu citesc atât de mult, că se minte la greu și altele cam la fel. Serios?
De când a devenit cititul o formă de aroganță? În naivitatea mea, credeam că leapșa asta cu cărți e o chestie bună. Uitându-mă prin listele prietenilor, am aflat de o grămadă de cărți faine, le-am căutat, pe unele le-am pus pe lista de lecturi, de altele m-am bucurat că mi-am reamintit.
Așa îți dai seama și care sunt cărțile preferate ale majorității, care sunt titilurile cele mai populare și descoperi “obscurități” care, dacă vin de la un prieten în ale cărui gusturi în materie de literatură ai încredere, merită descoperite. Nu se aplică doar la literatură. Unele sunt cărți de specialitate – dacă cineva pe care îl știu priceput într-un domeniu care mă interesează, dar despre care nu știu încă prea multe, îmi recomandă o carte esențială, atunci ea trebuie să fie una de referință pentru înțelegerea domeniului respectiv.
O listă de genul ăsta spune multe despre persoana respectivă, despre gusturile ei, dar mai ales despre personalitate. Cărțile pe care le alegem ne reprezintă. Unele sunt mai depresive, altele sunt legate de relații, unele sunt grele, profunde, altele au un anumit dinamism, unele sunt despre sex, altele sunt întunecate, unele sunt romantice, altele stranii, unele directe, altele pline de subtilități. Ceea ce citești spune multe despre tine, mai ales când le pui într-o listă de cărți care te-au format, cu o anumită importanță, cel puțin la un moment dat al vieții tale.
Nu mi se pare nimic greșit în a vorbi despre cărți pe Facebook, ba din contră, chiar și dacă e o joacă precum e leapșa asta. Prin simpla ei existență, îndeamnă la lectură, îți aduce cărțile în prim plan și-ți amintește, dacă uitasei, că-ți poți petrece timpul și altfel decât uitându-te la tv, bând bere și frecând net-ul. Se discută despre cărți pe Facebook, ce ciudat! Ba deloc, e perfect normal, aș spune. E o aroganță mai mare să-ți pui lista de cărți preferate decât poze cu mâncare, poze din vacanțe exotice, poze cu ultimele cumpărături, poze cu pisici, cu copii, cu mașini, cu apusuri de soare, selfie-uri la piscină, posturi despre opțiunile politice, despre beții, despre cât de cool și unic în lumea asta mare ești că fumezi iarbă sau comentarii în care critici ce vezi pe stradă? Nu cred. E vorba despre lucrurile care ne plac sau care ne preocupă.
Da, pe Facebook toți vrem să părem mai deștepți, mai frumoși și mai devreme acasă. O leapșa cu cărți poate fi o ocazie bună să arătăm cât de citiți suntem. Dar, serios acum, prefer oricând ca cineva să se dea mare cu cărțile citite decât cu orice altceva. De ce deranjează lucrul ăsta? Mai ales că, sunt convinsă, scopul celor care au răspuns la provocarea respectivă nu a fost deloc să se dea mari, cât să împărtășească cu ceilalți cărțile care i-au schimbat, bucurat, marcat, titlurile alea importante care te formează.
Mai remarca cineva că sunt multe cărți ale copilăriei în listă și că mulți par să nu mai fi citit altceva de la Cireșarii încoace. Nu știu cât de real e. Cărțile copilăriei sunt, într-adevăr, cele care te marchează în primă fază. Te raportezi la ele, sunt primele care te-au apropiat de cărți, care te-au prins și care te-au făcut să citești mai departe.
Altcineva remarca faptul că sunt cam aceleași titluri peste tot și majoritatea de mâna a doua. Nu știu cum arată feed-ul vostru în materie de literatură, dar al meu e al naibii de divers și de fain. Abia dacă se suprapun câteva cărți și alea nu-s deloc proaste. Poate sunt eu norocoasă. Evident, unde e o chestie de masă, apar inevitabil lucruri de toate felurile. Important este, repet, faptul că se discută atât de mutl și de deschis despfre cărți. Un lucru care m-a bucurat a fost să văd pe wall-urile prietenilor mei discuții pornind de la listele fiecăruia, adăugiri, comentarii.
Te face o leapșa cu cărți să te simți vinovat că citești prea puțin? Well, asta nu e problema lepșei. 🙂 Dacă-ți dă de gândit cu atât mai bine. Nu cred, și aici îmi voi lua multe roșii în cap, că lectura e obligatorie. Nu cred că cititul trebuie să fie normativ, că ești mai bun sau mai rău dacă (nu) citești. Dacă te simți vinovat, însă, înseamnă că ți-ai dori să citești mai mult, că îți plac cărțile, dar că-ți găsești motive mai mult sau mai puțin reale să nu citești cât ai vrea (de exemplu veșnicul “nu am timp”). În acest caz, o leapșa de genul ăsta te poate motiva.
Mai auzeam apoi că lectura e o chestie intimă, de ce să o împărtășești cu alții? Mai intimă decât pozele cu copii? Mai intimă decât dramele sentimentale? Mai intimă decât alte pasiuni, cum ar fi sportul? Mai intimă decât nunta, botezul, ba chiar înmormântarea? Mai intimă decât că te-ai îmbătat aseară și ai pus o poză blurată pe Facebook? Mai intimă decât pozele teribiliste din liceu? Mai intimă decât exprimarea publică a sentimentelor pentru o persoană? Nu înțeleg.
Drept încheiere, ceva amuzant – m-a întrebat o prietenă acum câteva zile dacă nu cumva leapșa asta cu cărți a început de la noi. Hmm, de la noi? Da, mi-a spus ea, de la articolul Adei Roseti, care ne provoca să facem o listă cu cărțile care ne-au marcat, articol la care a răspuns multă lume și în comentarii și pe Facebook, apărut cu puțin timp înainte să înceapă nebunia de pe net. N-am de unde să știu sigur dar, dacă e așa, ne bucurăm foarte tare. 🙂
P.S. Până una-alta, aroganți cum suntem și noi, nu uitați că pentru cumpărat cărți pentru voi și pentru cei mai “aroganți” dintre prietenii voștri, adică ăia care vă recomandă cărți faine. 🙂
Bravo!
“În naivitatea mea, credeam că leapșa asta cu cărți e o chestie bună”. asta pentru ca esti proasta, nu naiva
:))) mulțumesc. de la cărți mi se trage.
Salutare!
Pe scurt şi la obiect: 1. Provocarea are meritul de a răspândi titluri de cărţi, de a trezi amintiri sau dorinţe de lectură. Cât de mare e impactul chiar nu poate fi stabilit 2. Problema e următoarea: nici în “ice bucket challenge”, nici în “leapşa cu cărţi” nu e prea mult vorba de soarta altora sau despre cărţi, e vorba despre orgoliu şi despre imaginea noastră frumos şi atent conturată pe Facebook. 3. Da, pentu mine cărţile sunt mai intime decât o poză nud. Nu aş avea decât un singur motiv să pun o listă cu 10 cărţi care m-au marcat (provocarea asta zice; cărţi marcante, nu interesante): să mă laud. Chiar şi provocarea dată mai departe poate conţine în sine destul de mult orgoliu sau o anumită formă de dispreţ. 4. Fac parte dintre cei care au criticat acest joc. Nu fiindcă mi-e teamă că alţii se vor apuca să citească mai mult decât mine, nu fiindcă unii mint în liste sau doar ca să mă pun contra. Am criticat-o tocmai din cauza nuanţelor descrise mai sus. Iubesc cărţile şi mi-e teamă că “leapşa” s-a transformat într-un alt mijloc de a ne gâdila orgoliul. 5. Dar poate ca este la fel de mult vorba şi despre bucuria de a împărtăşi, de a răspândi microbul lecturii, de a arăta că încă se mai citeşte. Asta e partea minunată a provocării. Însă există şi o parte negativă şi nu mi se pare deloc greşit că a fost semnalată şi pusă în discuţie. 6. Până la urmă, de ce nu? Dacă “leapşa” inspiră 2-3 tineri să citească o carte văzută prin vreo listă, atunci să continue! 7. Vă propun o nouă provocare: “boiling bag of blood challenge”. România duce o lipsă acută de sânge. Haideţi să nu ne mai turnăm găleţi cu apă în cap, fiindcă asta e foarte comod, dar nu reflectă deloc solidaritatea umană. Îi provoc pe toţi cei care au participat la “ice bucket challenge”, care au bravat în fundul curţii, filmaţi de prieteni, să bată drumul pe la spital, să compleze un formular şi să îşi arate iubirea faţă de oameni donând ceva din ei, la propriu. Ne putem filma, prezenta dovezi pe Facebook şi chiar ar fi indicat, fiindcă dovezile ne-ar înfăţişa într-o postură destul de vulnerabilă, iar asta cam elimină orice formă de orgoliu. Gestul va fi, deci, cu atât mai sincer şi mai nobil. Iar dovezile vor ajuta la răspânirea provocărilor. Ar fi o chestie monumentală. Vă daţi seama? Am rezolva, chiar şi temporar, o problemă pe care statul şi organizaţiile se chinuie de atâta vreme să o rezolve! Dacă vi se pare interesant, îi puteţi face reclamă sau puteţi începe chiar voi acest nou joc. Numai bine!
Frumos articol. Ideea in sine cu cele 10 carti este interesanta si chiar buna, dar sa nu uitam ca in Romania numarul persoanelor care citesc este intr-o continua scadere la fel si numarul cartilor cumparate. M-as mira ca numarul persoanelor care frecventeaza bibliotecile sa fie in crestere. In principiu aceasta leapsa cu carti este o modalitate pentru unii de a se afisa ca fiind super destepti, desi nu este asa. Cata vreme 2-3-5 persoane sunt determinate sa citeasca in urma acestor postari atunci exista si un bine in acest nou joc.
Da, am citit şi citesc cărţi. Sunt un “arogant”, asta e. Chestia pe care nu au înţeles-o ăştia cu dinţii strepeziţi care au comentat împotrivă: nu e obligatoriu să participi la această leapşă. Vrei să scrii, bine. Nu vrei să scrii, la fel de bine.
Nu mi-am pus nici o secunda problema ca ar putea fi ceva in neregula cu leapsa cu carti. Sunt convinsa ca exista oameni care au facut-o din motive putin dubioase, dar sincer nu ma intereseaza respectivii. La mine a fost intre mine si un numar mic de prieteni, cu care m-am cunoscut online, tocmai datorita cartilor, cu care am tot vorbit despre carti, si asta a fost un moment sa aflu ce carti considera ei ca i-au influentat. listele au fost diverse si interesante. cred ca aproape orice actiune ar putea fi banuita si de motivatii mai putin demne de respect. dar este asta un motiv sa nu faci ceva ce-ti place ? sa stau acum sa ma gandesc ca poate cineva crede nu stiu ce despre mine pt ca vorbesc despre carti/filme/muzica/patinaj artistic ? asta ma intereseaza pe mine…..
Ma bucur nespus ca am ajuns pe aceasta pagina! Eu inca nu am postat cele 10 carti care m-au marcat inca, imi e greu sa ma decid. Fiecare carte isi lasa amprenta!
Cititul, conform perceptiei “moderne”, e un obicei anacronic si bizar. Deturneaza sensul de baza al lumii de la “a avea” la “a fi”, fiindca ce poate fi lectura decat un mod de a evolua pe plan intelectual si spiritual? Un tip de inavutire care nu poate straluci, poleita fiind cu aurul fizic, nu poate fi upgradata cu motoare turbo si huse din piele, nu i se mai poate adauga un etaj placat cu marmura de Carrara. Intr-un cuvant nu frapeaza. “Cuvantul” (cu sensul sau laic si chiar teologic) nu e asemenea imensului papagalului rosu al lui Kierkegaard. Nu il poti parca, pentru a fi admirat, pe locurile pentru persoanele cu handicap, nu are eticheta la vedere, nu il poti pozitiona drep fundal pentru un selfie, nu te reprezinta independent de fiinta ta, nu il poti evalua in contabilitate. Ce poate face el pentru tine e sa te opreasca din iuresul nimicurilor zilnice, sa te oblige sa gandesti dincolo de realul imediat, sa te faca sa zbori sau dimpotriva, sa-ti insufle revolta, sa-ti dea bunul simt dar si bratul tare, cu nerv, pentru a-ti apara principiile. In lumea in care traim, grerara si egoista, omul altruist care devine insa constient de individualitatea lui e privit cu ochi de lup si fortat din toate partile sa renunte la dizidenta culturala. Omul care gandeste e cel mai greu de controlat. Asa ca, dragii mei, va doresc lecturi “grele”, nu usoare, si sper ca intr-o zi semintele sadite azi vor ajunge stejari puternici, rezistenti in fata furtunilor trecatoare.
sincer, mi se pare ca articolul asta este prea “umanist”. e firesc. ce s-ar face bookaholic fara cititori? trebuie ca insusi site-ul sa mangaie orgoliul prostanacilor, care au nevoie de indrumatori pentru dezvoltarea personala, si din aceste considerente le spune ca e bine sa se afiseze ca fiind destepti.
ce nu s-a inteles din leapsa asta este faptul ca nu se vorbeste despre carti, ci se enumera titluri. e ceva cu totul diferit. pe bookaholic se vorbeste despre carti, pe hyperliteratura si altele, pe facebook e o prosteala