
Mai este doar foarte puțin până la cel mai important eveniment literar al anului, Târgul de Carte Gaudeamus – cel mai important pentru că majoritatea editurilor își planifică cele mai importante apariții în funcție de cele două mari târguri de carte, iar la Gaudeamus, prin tradiție, ne așteptăm să găsim cele mai multe cărți de seamă.
Am făcut o selecție cu cărțile apărute luna trecută și care ar merita o privire. Nu mi-a mai ieșit o listă de 10 pentru că cei de la Publica au început toamna în forță și, nevoită să aleg între 3 cărți foarte bune și foarte diferite apărute la ei, nu am putut să mă hotărăsc, așa că le-am pus pe toate 3 și vă las pe voi să o alegeți pe cea care vă interesează cel mai tare (Factfulness, de Hans Rosling, De ce mâncăm animale, de Jonathan Safran Foer, Tu, copilul tău și școala, de Sir Ken Robinson și Lou Aronica).
În rest, am vrut să semnalez o nouă ediție a unei cărți-cult, O cameră doar a ei, de Virginia Woolf, un nou volum semnat de Ioana Pârvulescu, Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor, o carte care m-a intrigat foarte mult, Citește, te rog, citește! (cred că sunt eu într-o fază livrescă pentru că am cumpărat foarte multe de genul ăsta în ultima vreme), și, tot din categoria non-ficțiune, o carte de popularizare a științei: Blues pentru găurile negre și alte cântece din spațiul cosmic.
La capitolul ficțiune, am ales O logodnă foarte lungă, de Sébastien Japrisot (un roman ce a avut parte și de o ecranizare interesantă), Noduri, de Domenico Starnone (văd că, încet-încet, recuperăm tot mai multe cărți din literatura italiană contemporană, ceea ce e foarte bine), Liliacul, de Jo Nesbø (în materie de literatură polițistă Jo Nesbø e de neratat), un nou roman de Vlad Zografi (Șapte octombrie) și O zi mai lungă decât veacul, de Cinghiz Aitmatov.
Vă doresc lecturi plăcute și timp suficient pentru toate cărțile lui noiembrie!
O cameră doar a ei, de Virginia Woolf (trad. Anca Dumitrescu și Elena Marcu)
Eseul O cameră doar a ei reprezintă una dintre cele mai valoroase contribuții la literatura feministă din secolul XX. A fost publicat inițial în 1929 și constituie o argumentare spumoasă, urbană și convingătoare împotriva subminării intelectuale a femeii, cu precădere a scriitoarelor.
A scrie și a citi sunt imposibil de disociat. Pentru că dintotdeauna scrisul și cititul au fost imposibil de disociat de context. Iar pentru a scrie și pentru a citi excepțional este nevoie de o minte în care masculinul și femininul sunt imposibil de disociat.
„Deși tema este aparent destul de clară și concluziile nu întotdeauna tranșante, această carte, distilare a unei minți cristaline, scrisă atât de proaspăt și tumultuos, dar cu atâta forță, cu siguranță are ceva de zis. Multe dintre lucrurile semnificative sunt spuse în treacăt: revelații fulgerătoare, critici infinitezimale, tușele esențiale specifice unei scriitoare care are de spus mult mai multe decât simplul subiect pe care a fost rugată să-l discute.” (The New York Times) (© Editura Black Button Books)
Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor, de Ioana Pârvulescu
„Literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie. În această carte, cortina se ridică de pe cuvintele spuse în mare taină: scriitorii se roagă (în pagini de jurnal) și personajele lor se roagă (în ficțiune). Adunate laolaltă, cuvintele cele mai sincere și mai puternice li se transformă într-un teribil spectacol al omenescului, în momente pline de dramatism. Am ales 37 de autori din marea bibliotecă a lumii, de la Homer și Platon până la Ionesco, Cioran, N. Steinhardt și Mircea Cărtărescu și am încercat să-i citesc ca și cum aș face-o pentru prima dată. Bănuiala mi s-a confirmat: m-au recucerit prin actualitate și prin câteva detalii care – mi s-a părut – schimbă totul. Punctul de pornire este întotdeauna o rugăciune din cărțile lor, iar comentariul liber prin care m-am legat de acestea trece firesc de la literatură la viață. Deși rugăciunea este un moment liric sau dramatic, cartea a ieșit preponderent epică. Adevărul este că îmi place să povestesc. Fie și cărțile din bibliotecă, fie și viețile bieților oameni, viețile eroicilor oameni care le-au scris. Precum și, iată, dialogurile lor secrete.“ (Ioana Pârvulescu) (© Editura Humanitas)
O logodnă foarte lungă, de Sébastien Japrisot (trad. Mihaela Stan)
O noapte și o zi din iarna anului 1917. Cinci soldați azvârliți în Picardia înzăpezită, în tranșeele inamicului, se zbat să supraviețuiască. Cel mai mic nu are nici douăzeci de ani. În cealaltă parte a Franței, după ce se instaurează pacea, Mathilde, care îl iubește, vrea să descopere adevărul. Se luptă să-l găsească, mort sau viu, în labirintul în care s-a pierdut. Căutarea îi este o logodnă lungă în „les années folles” și ea va continua până la capătul speranței, într-un roman care te pune pe gânduri. Fermitate și fragilitate, acțiune și așteptare în destinul unei eroine greu de uitat și într-un roman care coboară în adâncimile sufletului. (©Editura Nemira)
Citeşte! Te rog, citeşte!, de Felicitas von Lovenberg (trad. Mihai Moroiu)
„Nu e nevoie să arzi cărțile pentru a distruge o cultură, este suficient să-i faci pe oameni să nu le mai citească“, spunea Ray Bradbury. Avem nevoie de cărți mai mult ca oricând, iar cărțile au nevoie de noi. Datorăm lecturilor noastre nu numai o mare parte din ceea ce suntem, ci în primul rând recunoașterea a ceea ce suntem capabili să fim. Pentru că nu ne transpunem viața în cărți, ci o descoperim în ele, iar o carte devine cu adevărat bună doar dacă are parte de cititori buni.
„Scriitor, carte și cititor – un triunghi în care cartea reprezintă mesagerul. Și toți trei fac parte dintr-un act de creație.“ (Margaret Atwood)
Felicitas von Lovenberg s-a născut în Germania, în 1974, a crescut în Münsterland și a studiat istorie modernă la Bristol și Oxford. În 1998 a fost cooptată în redacția de foiletoane a cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung; mai târziu a condus departamentul de literatură. Din 2016 este redactor la Editura Piper. Locuieşte împreună cu familia ei la München. (© Editura Baroque Books&Arts)
Noduri, de Domenico Starnone (trad. Cerasela Barbone)
„Dacă tu ai uitat, distinse domn, îți amintesc eu: sunt soția ta.” Astfel începe scrisoarea pe care Vanda i-o scrie soțului ei care a plecat de acasă, lăsând-o pradă unei furtuni de furie neputincioasă și unor întrebări cărora nu le găsește răspuns. S-au căsătorit de tineri la începutul anilor șaizeci, din dorința de a fi independenți, dar apoi lumea din jurul lor s-a schimbat, și faptul că la vârsta de treizeci de ani au o familie de întreținut devine un semn de rămânere în urmă, mai degrabă decât de autonomie. El s-a stabilit acum la Roma, îndrăgostit de grația blândă a unei necunoscute, alături de care zilele sunt mereu vesele, iar ea a rămas în Napoli cu copiii lor, măsurând tăcerile îndelungate și amploarea înstrăinării.
Ce suntem dispuși să sacrificăm, ca să nu ne simțim prinși în capcană? Și ce pierdem, când alegem să ne întoarcem? Pentru că nimic nu este mai radical decât abandonul, dar nimic nu rezistă mai bine trecerii timpului decât acele legături invizibile care îi unesc pe oameni. Și uneori un simplu gest este suficient pentru a scoate la iveală ceea ce am încercat să lăsăm deoparte.
Domenico Starnone ne oferă o poveste emoționantă și intensă, povestea unei evadări, a unei întoarceri, povestea tuturor eșecurilor, cele care par insurmontabile și cele care ne însoțesc o viață întreagă. Noduri este un roman provocator și fascinant despre căsnicie și familie, scris de unul dintre cei mai de succes autori italieni contemporani. (© Editura Litera)
Liliacul, de Jo Nesbø (Bogdan Perdivară)
Primul volum din seria Harry Hole.
Inspectorul criminalist Harry Hole de la Poliția din Oslo este detașat la Sydney ca să-i asiste pe omologii săi australieni în rezolvarea unui caz de crimă. Harry e liber să le ofere ajutor, însă a primit instrucțiuni clare să se țină departe de necazuri. Victima — o norvegiană de douăzeci și trei de ani — este o mică celebritate în țara ei.
Nefiind genul care să stea deoparte, Harry se împrietenește cu unul dintre detectivii însărcinați cu investigarea cazului și cu unul dintre martori, implicându-se tot mai mult în găsirea ucigașului. Împreună, cei trei descoperă că uciderea tinerei face parte dintr-un șir de cazuri neelucidate, tiparul crimelor indicând că autorul ar fi un psihopat care acționează în toată țara.
Pe măsură ce se apropie tot mai mult de criminal, Harry începe să se teamă că nimeni nu este în siguranță, cu atât mai puțin cei implicați în rezolvarea cazului.
Oare îl vor prinde pe ucigaș înainte să facă o nouă victimă? (© Editura Trei)
Șapte Octombrie, de Vlad Zografi
„Ce mă interesează, de fapt? Ce caut? Un singur lucru: fragilitatea.“
„Minciuna e mai sexy decât adevărul, tu știi foarte bine, ești scriitor.“
„M-am născut fără certificat de garanție și fără mod de întrebuințare.“
„Nu putem judeca trecutul, s-a depus prea adânc în noi, ca un sediment dur, o piatră la rinichi, uneori doare, alteori nici n-o simți, de evacuat nu poți s-o evacuezi orice ai face.“
Un roman încărcat de erotism și observații sarcastice, cu aventuri care țin de lumea literară și de lumea subteranei interlope. Dar mai presus de toate, un tandru roman de dragoste. (© Editura Humanitas)
O zi mai lungă decât veacul, de Cinghiz Aitmatov (trad. Ion Covaci, Denisa Fejes)
Un bătrân kazah merge la priveghiul unui prieten şi-şi aminteşte de aventurile prin care a trecut în sălbăticia stepei. Un fost soldat rus vrea să-şi pună pe hârtie amintirile din cel de-al Doilea Război Mondial, însă este persecutat. Câţiva astronauţi aflaţi în spaţiu într-o misiune comună, americano-sovietică, descoperă o civilizaţie avansată. Pe Pământ însă, această ştire este privită cu reţinere, oamenii sunt dominaţi de „teama de o explozie spontană a conştiinţei universale în cazul că ştirea privind existenţa unei civilizaţii extraterestre ar fi devenit publică”. Văzute prin ochii unui personaj supus constrângerii, scrise într-o perioadă în care publicarea lor s-ar fi putut sfârşi cu trimiterea autorului lor în Siberia, întâmplările din romanul lui Aitmatov aduc laolaltă bucăţi din mitologie, fragmente din istorie, frânturi de proză realistă şi SF, toate într-o ţesătură în care se întrevăd legende asiatice de care omenirea a uitat şi speculaţii asupra cosmosului într-o epocă în care prea puţini îndrăzneau să ridice ochii spre cer. (© Editura Polirom)
Blues pentru găurile negre și alte cântece din spațiul cosmic, de Janna Levin (trad. Constantin Dumitru-Palcus)
Ce se întâmplă atunci când se ciocnesc două găuri negre?
„O carte splendidă pentru oricine e interesat de felul în care funcționează știința și de forța ingeniozității umane.” (The Wall Street Journal)
„E greu de imaginat că se poate scrie o poveste mai frumoasă despre dificultățile care însoțesc descoperirile științifice. Blues pentru găurile negre îmbină perfect știința și arta povestirii într-o proză limpede și plăcută.” (New Statesman)
În 1916, Einstein a prezis existența undelor gravitaționale. Un secol mai târziu, sunt înregistrate primele sunete din spațiu care dovedesc existența acestor unde, cauzate de coliziunea a două găuri negre. Cartea de față relatează povestea fascinantă a obsesiilor, aspirațiilor și dificultăților întâmpinate de oamenii de știință care, timp de cincizeci de ani, au depus eforturi asidue ca să capteze aceste unde greu de identificat.
La cinci decenii după ce fost conceput experimentul, echipele de cercetători se străduiesc să intercepteze o frântură de sunet cu ajutorul a două instalații colosale, sperând să reușească la timp pentru a marca centenarul celei mai radicale idei a lui Einstein. Având acces fără precedent la surprizele, dezamăgirile, realizările și riscurile din această poveste remarcabilă, Janna Levin oferă un portret fascinant al științei moderne, diferit de tot ceea ce știam până acum. (© Editura Trei)
Factfulness. Zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât crezi, de Hans Rosling, Anna Rosling Rönnlund, Ola Rosling (trad. Dana Gheorghe)
Când ni se adresează întrebări simple despre tendințele globale – ce procent din populația lumii trăiește în sărăcie sau de ce crește populația globală ori cum se face că procentul de fete care își finalizează studiile este mai mare decât cel al băieților? – răspundem greșit sistematic. Atât de greșit că până și un cimpanzeu care alege răspunsurile la întâmplare le nimerește mai bine decât unii profesori, jurnaliști, bancheri și laureați ai Premiului Nobel.
În Factfulness, Hans Rosling, fenomen internațional TED și specialist în domeniul sănătăţii globale – împreună cu doi dintre vechii săi colaboratori, Anna și Ola –, oferă o explicație nouă și radicală a motivelor pentru care se întâmplă acest lucru. Cei trei autori prezintă zece instincte care ne distorsionează modul de a privi lucrurile – de la tendința de a împărți lumea în două tabere (de obicei noi și ei) până la felul în care percepem informațiile oferite de media (dominat de teamă) și la modul în care ne raportăm la progres (credem că majoritatea lucrurilor merg din rău în mai rău). Problema noastră este că nu știm ceea ce știm și că inclusiv presupunerile pe care le facem sunt determinate de biasuri inconștiente și predictibile.
Se dovedește că lumea este într-o stare mult mai bună decât ne-am imaginat, în ciuda tuturor imperfecțiunilor sale. Asta nu înseamnă că nu există îngrijorări reale. Dar când ne facem tot timpul griji în loc să alegem o viziune asupra lumii bazată pe fapte, ne putem pierde abilitatea de a ne concentra pe lucrurile care prezintă cea mai mare amenințare. Captivantă și revelatoare, plină de anecdote și de povești emoționante, Factfulness este o carte esențială de care ai mare nevoie, pentru că îți va schimba modul în care vezi lumea și pentru că te va ajuta să reacționezi la crizele și oportunitățile care vor apărea în viitor. (© Editura Publica)
De ce mâncăm animale, de Jonathan Safran Foer (trad. Cristina Rusu și Liviu Dascălu)
Ca mulți alţi tineri americani, Jonathan Safran Foer și-a petrecut mare parte din adolescență și din studenție pendulând între un carnivor entuziast și un vegetarian ocazional. După ce s-a căsătorit și a devenit tată, dimensiunile morale ale actului de a mânca au devenit extrem de importante pentru el.
Confruntat cu situația de a nu fi în stare să-i explice fiului său de ce mâncăm unele animale în timp ce nu ne atingem de altele, Foer a început să analizeze originile multor obiceiuri alimentare și poveștile legate de modul în care au fost deprinse acestea.
Călătorind prin cele mai întunecate cotloane ale modului nostru de a ne hrăni, Foer ridică întrebări nerostite până acum, legate de fiecare pește pe care îl mâncăm, de fiecare pui pe care îl prăjim și de fiecare burger pe care îl frigem. În parte memorii, în parte reportaj de investigație, De ce mâncăm animale este o carte care, după cum s-au exprimat cei de la Los Angeles Times, îi asigură lui Jonathan Safran Foer „un loc la masă, alături de cei mai mari filosofi”. (© Editura Publica)
Tu, copilul tău și școala. Cum să ajungi la cea mai bună educație, de Lou Aronica, Sir Ken Robinson (trad. Louis Ulrich)
În toată lumea, părinții sunt foarte preocupați de educația copiilor, mai ales acum, când educația a devenit un câmp minat al politicii și al controverselor. Unul dintre cei mai influenți pedagogi din lume, Robinson a purtat nenumărate conversații cu părinții despre dilemele cu care se confruntă aceștia.
Demontând multe mituri și abordând opțiuni și controverse cruciale în privința școlarizării, Tu, copilul tău și școala este o carte esențială pentru părinții care vor să învețe despre tipul de educație de care copiii lor au cu adevărat nevoie și despre ce pot face ei pentru a se asigura că o primesc.
La ce ar trebui să te uiți ca părinte când vine vorba despre educația copiilor tăi? Cum poți spune dacă școala în care învață este potrivită pentru ei și ce poți face dacă nu este așa?
Mulți părinți sunt îngrijorați de stresul testelor și temelor, de reducerile programelor, de creșterea numărului medicamentelor „de studiu”, de riscurile de agresiune socială la şcoală și în mediul online, de costurile facultăţilor. În această carte nouă și importantă, Robinson oferă principii clare și sfaturi practice despre felul în care să-ți susții copilul de la grădiniță până în clasa a XII-a, în cadrul sistemului educațional sau în afara lui. (© Editura Publica)
Cumpără cărțile din librăria online Cărturești! (Click pe titluri și/sau coperte.) Ai un discount special Bookaholic – 15% reducere dacă introduci codul 0ADYT44K atunci când faci comanda, la check out.