Luna mai a venit cu mult soare și miros de salcâmi înfloriți, dar și cu multe cărți noi și interesante, atât ficțiune, cât și non-ficțiune, din care am încercat să fac o selecție cât mai diversă. 

Cartea vieților mele, de Aleksandar Hemon, este un memoir mai puțin obișnuit, potrivit atât pentru cei familiarizați cu opera scriitorului, cât și pentru cei care nu au apucat să-i cunoască scrisul. Tot ca non-ficțiune, avem și o biografie a lui Darwin, realizată de Paul Johnson, o relatare interesantă a celui mai mare imperiu al  drogurilor de pe Dark Web, o carte despre misterele creierului uman, și două cărți de memorialistică, o relatare a vieții în lagărele din Siberia și, pentru unii mult-așteptat, ultimul jurnal al lui Mircea Cărtărescu.

Ficțiunea este la fel de diversă: Șarpele din Essex este un roman victorian, mult-premiat și despre care s-a vorbit mult în presa internațională; Zile fără sfârșit a fost nominalizat la Man Booker anul trecut și a primit Premiul Costa 2018, iar la capitolul literatură română am ales unul dintre cele trei volume cu care s-a lansat colecția n’autor, Matriarhat, de Cristina Andrei (celelalte două sunt Anotimpuri care nu se repetă, de Ion Pleșa, și Territoria, de Oleg Garaz), precum și romanul câștigător al concursului de debut Polirom 2018Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu, de Iulian Bocai.

Cartea vieților mele, de Aleksandar Hemon (trad. Anca Dumitrescu)

Nominalizată în 2013 la National Book Critics Circle Award, Cartea vieților mele nu este un memoir în sensul strict al cuvântului. Primul volum de non-ficțiune al lui Aleksandar Hemon sfidează convenția și previzibilul. Este o serenadă pentru două orașe diferite, o odă adusă legăturilor de familie, un imn închinat fotbalului și șahului. Este o carte ce debordează de pasiune, dar este sedimentată prin inteligență feroce, experiență devastatoare și observație clinică. Și, la fel ca cele mai bune povești, își lasă cititorul transfigurat. Pentru cei care iubesc ficțiunea lui Hemon, Cartea vieților mele este absolut indispensabilă. Pentru cei încă neinițiați, este introducerea perfectă în mintea unuia dintre cei mai mari scriitori ai timpurilor noastre.

Cartea vieților mele este scrisă cu întreaga forță a umanității. Ne face să gândim, să râdem, să plângem și să ne amintim de noi. Dacă nu l-ați citit până acum pe Aleksandar Hemon, pregătiți-vă: felul în care vedeți lumea va căpăta noi profunzimi.” (Jonathan Safran Foer)

Mulți i-au comparat stilul cu al lui Nabokov și mulți i-au comparat observațiile socio-antropologice cu ale lui David Foster Wallace, dar, pentru noi, alternarea de forță și sensibilitate din paginile lui nu se compară cu nimic din ceea ce am citit până acum. (© Black Button Books)

Șarpele din Essex, de Sarah Perry (trad. Ioana Văcărescu)

Cartea anului 2016 la Waterstones.Cartea anului 2017 la British Book Awards. Roman nominalizat la Premiul Costă 2016 și la Baileys Women’s Prize for Fiction în 2017.
După moartea soțului ei, Cora Seaborne începe o viață nouă în Colchester, un sătuc englez, în care se zvonește că miticul Șarpe din Essex, care odinioară stătea în ținutul mlăștinos, s-ar fi întors în parohia Aldwinter. Amatoare de științe ale naturii, Cora este convinsă că ceea ce localnicii iau drept o creatură magică poate fi un exemplar dintr-o specie nedescoperită. William Ransome, vicarul parohiei locale, pe de altă parte, consideră că zvonurile sunt doar rodul lipsei de credința adevărată. O legătură strânsă se creează între Cora și Will în ciuda diferențelor dintre ei, pe măsură ce amândoi încearcă să deslușească misterul Șarpelui din Essex.
O poveste spusă cu multă grație și inteligență, Șarpele din Essex este, înainte de toate, o carte despre dragoste și multele forme pe care ea le poate lua.

„Dacă Charles Dickens și Bram Stoker ar fi scris împreună un mare roman victorian, oare el ar fi fost mai bun decât Șarpele din Essex?” (The Guardian) (© Editura Nemira)

Darwin. Portretul unui geniu, de Paul Johnson (trad. Diana Constantinescu-Altamer)

Nici o altă figură din istoria ştiinţei nu a avut un asemenea impact cultural ca Darwin. În această biografie, Paul Johnson ne arată cine a fost Charles Darwin, cum a trăit şi a gândit el şi cum au schimbat ideile lui, care au reverberat în atâtea domenii, faţa lumii moderne. Unul dintre lucrurile care uimesc la istoricul englez este capacitatea sa de a condensa în puţine cuvinte o extraordinară bogăţie de fapte şi idei: atmosfera lumii victoriene şi povestea familiei lui Darwin, marea sa călătorie în jurul lumii şi îndelunga elaborare a teoriei despre evoluţia speciilor sunt prezentate la fel de viu şi de fluent ca şi relaţia cu soţia sa, Emma, spinoasa temă a religiei sau deraierile darwinismului social. După cum scria The Washington Post, Johnson îşi face protagoniştii „destul de umani şi de failibili încât să-i putem recunoaşte imediat, evidenţiind totodată ce i-a transformat în eroi”. (©Editura Humanitas)

Zile fără sfârșit, de Sebastian Barry (trad. Oana Celia Gheorghiu)

În vârstă de doar șaptesprezece ani, supraviețuitor al foametei din Irlanda, Thomas McNulty se înrolează în armata Statelor Unite ale Americii în anii 1850. Împreună cu camaradul său de arme, John Cole, Thomas va lupta în războaiele împotriva indienilor sioux și yurok și, în cele din urmă, în Războiul Civil. Marcate de greutăți înfricoșătoare, aceste zile li se par bărbaților extraordinar de intense, în ciuda ororilor la care sunt martori și la care iau parte.
Plasându-și acțiunea din Wyoming până în Tennessee, cartea lui Sebastian Barry este o capodoperă de atmosferă și limbaj. Poveste emoționantă despre doi bărbați și despre familia improvizată pe care și-o creează împreună cu Winona, o tânără sioux, Zile fără sfârșit este un portret expresiv și memorabil al celor mai cumpliți ani din istoria americană. (©Editura Litera)

Geniul criminal din spatele Silk Road. Legendara vânătoare a creatorului celui mai mare imperiu al drogurilor de pe Dark Web, de Nick Bilton (trad. Emilia Vasiliu)

În 2011, Ross Ulbricht, un programator de 26 de ani, a inaugurat piața liberă absolută Silk Road, un site clandestin din Dark Web, unde oricine putea să tranzacționeze orice – droguri, programe de hacking, otrăvuri, pașapoarte și bani falși, – la adăpost de ochiul ager al autorităților. În cei doi ani în care guvernul american l-a vânat pe proprietarul său misterios, Silk Road a crescut rapid, transformându-se într-o afacere de 1,2 miliarde de dolari.
Ross și-a asumat noul rol de „lord al drogurilor” și a recurs la măsuri de protecție drastice – inclusiv la comandarea asasinării a unui fost angajat. În vreme ce Ross plănuia să dispară pentru totdeauna, agenții federali acționau contratimp ca să prindă un individ despre care nici măcar nu erau siguri că exista, căutând acul în carul cu fân al întregului internet.
Bazându-se pe accesul exclusiv la actorii principali și la două miliarde de cuvinte și de imagini digitale lăsate în urmă Ross, Nick Bilton a creat o poveste plină de întorsături de situație, de descoperiri norocoase și de eludări de pericole pe muchie de cuțit. Este o poveste despre ambiția puștiului din vecini, care a pătruns în sfera infracțională, secondată de conflictul dintre noua lume a susținătorilor lumii online libertariene, anonime, descentralizate și vechea lume a controlului exercitat de autorități, ordine și respectarea legilor. (© Editura Publica)

Creierul. Povestea noastră, de David Eagleman (trad. Elena Ciocoiu)

Închis în tăcerea și întunericul propriului craniu, creierul ne țese povestea realității și a identității care ne definesc. Renumitul specialist în neuroștiințe David Eagleman ne poartă într-o inedită călătorie în care vom descoperi alcătuirea misterioasă a existenței umane. Ce este realitatea? Cine ești „tu”? Cum iei decizii? De ce are nevoie creierul tău de alți oameni? În ce fel poate schimba tehnologia omul așa cum îl cunoaștem? Pe parcursul cercetării sale, Eagleman ne călăuzește prin lumea sporturilor extreme, a criminalității, a expresiilor faciale, a neurochirurgiei, a intuiției, a roboticii și a căutării nemuririi. Vom putea afla astfel povestea felului în care viața ne modelează creierul și a felului în care creierul ne modelează viața.

„La fiecare pagină din Creierul se produce o revelaţie atât de fantastică, încât ţi se taie respiraţia. Ar fi imposibil de absorbit dacă nu am avea cu toţii acel element de-a dreptul extraordinar: creierul. Eagleman se apropie mai mult decât oricine de dezlegarea misterului căutării sinelui înăuntrul materiei cenuşii electrice aflate între urechile noastre.“ (Stephen Fry) (© Editura Humanitas)

Matriarhat, de Cristina Andrei

Opt povestiri și opt personaje feminine foarte diferite sunt surprinse în acest volum, fie în zona lor de intimitate – dragoste, căsnicie, familie –, fie în viața lor socială și profesională.
Oricare este povestea lor – o fată din flori ajunsă orfană, o cântăreață al cărei destin este schimbat definitiv de o tentativă de viol la sfârșitul unei nunți, o jurnalistă influentă, a cărei încredere în sine este știrbită de revolta bruscă a soțului –, toate vorbesc, într-un fel sau altul, despre societatea contemporană definită prin relația femei–bărbați și a raporturilor de putere sau de supunere (pre)stabilite între ei. (© Editura Nemira)

Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu, de Iulian Bocai

Priţă Barsacu s-a născut şi creşte într-un sat de câmpie de pe malul Oltului, în apropierea unei hidrocentrale, care deseori ia ca tribut vieţi omeneşti, transformându-le apoi în energie electrică. Băiatul străbate lumea copilăriei lui împotriva curentului, candid şi curios, pasionat precoce de ştiinţele naturii, neasemănându-se cu nimeni, dar fiind nevoit să semene cu toţi. Trecerea sa meteorică prin viaţă e o aventură a cunoaşterii naturii umane, dar mai ales a lumii necuvântătoarelor, de care se apropie cu pasiunea primilor naturalişti şi cu rigoarea naivă a taxonomistului amator. „Bildungsnovella” lui Iulian Bocai este un caleidoscop al primei copilării într-o lume a lipsurilor, a cruzimii şi a violenţei, iar forţa ei stă în scriitura ironică şi în aceeaşi măsură plină de înţelegere, care nu lasă povestea să devină o simplă fabulă socială, ci face din ea o încercare de a salva de la uitare o lume anonimă, frumoasă şi sălbatică. (© Editura Polirom)

Călătoria prin Eldorado. Zece ani în lagărele sovietice, de Nikolai Vasilievici Sablin (trad. Antoaneta Olteanu, ed. Vadim Guzun)

„Tragedia lui Nikolai Vasilievici Sablin nu s-a încheiat după eliberarea din Uniunea Republicilor Flămânde, cum este parafrazată denumirea URSS în memoriile redactate într-un stil pe care l-am putea numi de inspirație krîlov-cehoviană. În România anilor 1956–1958, a consilierilor sovietici și a ofițerilor de Securitate cu busturile lui Lenin și Stalin pe birouri, intervalul de timp scurs de la finalizarea Călătoriei prin Eldorado până la noua arestare a autorului, calificarea lui I.V. Stalin drept țar roșu, tiran sau călău sângeros, dezavuarea și condamnarea regimului stalinist încă mai reprezentau o infracțiune politică, o blasfemie cu urmări fatale. Memoriile satirice ale lui Sablin, publicate la 60 de ani de la scrierea lor, nu reprezintă numai o descriere a dezumanizării prin care au trecut autorul disident și cei pe care i-a cunoscut, nu sunt un simplu jurnal al unui supraviețuitor al lagărelor sovietice, ci au și o certă valoare literară.” (Vadim Guzun) (© Editura Corint)

Un om care scrie. Jurnal, 2011–2017, de Mircea Cărtărescu

„Jurnalul meu este pielea mea de rezervă. E un înveliș magic, scriptural. Din când în când pielea adevărată mă apasă ca un costum greoi de scafandru. Atunci mi-o scot și îmbrac acest tatuaj de cuvinte. În el respir liber, în el pot atinge, în fine, cerul cu palma.” (© Editura Humanitas)

 

Cumpără cărțile (click pe titluri și/sau coperte) din librăria online Cărturești! Ai un discount special Bookaholic – 15% reducere dacă introduci codul 0ADYT44K atunci când faci comanda, la check out.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *