David Bowie chiar nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind un muzician atât de cunoscut și apreciat în toată lumea. Iar celui care a revoluționat lumea muzicii rock încă din anii ’70 i se dedică zilele acestea o expoziție: David Bowie Is. Expoziția a avut un real succes în Londra, la muzeul Victoria and Albert și poposește până pe 27 noiembrie în Ontario, Canada. Printre cele peste 300 de obiecte din arhiva personală a legendei în viață se numără și o listă de 100 de cărți pe care David Bowie le consideră necesare oricărui cititor. Chiar dacă nu sunt aranjate în ordinea preferințelor sale, ci în ordine cronologică, noi tot credem că este fain că această listă există și o putem consulta.
David Bowie Is este prima expoziție internațională dedicată artistului britanic; este organizată tematic și își propune să treacă prin cinci decenii din viața personală, dar mai ales profesională a muzicianului. Și să scoată la suprafață influențele sale artistice și experimentele cu diferitele curente literare sau artistice. Sunt expuse atât pagini de jurnal, versuri scrise de mână, cât și costumele folosite de-a lungul timpului, videoclipuri din marile sale concerte, fotografii și multe altele.
Dar cum noi suntem bookaholici, haideți să vedem, împreună, cam care ar fi cărțile lecturate și preferate de David Bowie.
Păi, în primul rând, lista sa de 100 de cărți conține volume ale scritorilor faimoși (contemporani și clasici, americani și europeni deopotrivă), cum ar fi: Papagalul lui Flaubert de Julian Barnes, Zgomotul alb al lui Don DeLillo, Maestrul și Margareta lui Bulgakov, In between the sheets de Ian McEwan, Cu sânge rece de Truman Capote, Herzog de Saul Below, The sailor who fell from grace with the sea de Yukio Mishima, Portocala mecanică a lui Anthony Burgess, Pe drum a lui Jack Kerouac, 1984 de George Orwell, Lolita lui Nabokov, Ghepardul lui Giuseppe di Lampedusa ș.a.
Însă are acolo și volume de psihologie precum The Outsider de Colin Wilson, RD Laing cu The Divided Self sau The Origin of Consciousness in the breakdown of the Bicameral Mind, de Julian Jaynes, și volume politico-istorice – Christopher Hitchens cu The Trial of Henry Kissinger, A People’s Tragedy de Orlando Figes -, dar și colecții de interviuri, cărți de popularizare, de teorie, despre muzică ( Sweet Soul Music: Rhythm and Blues and the Southern Dream of Freedom de Peter Guralnick, Nowhere to Run: The Story of Soul Music de Gerri Hirshey, The Sound of the City: The Rise of Rock and Roll de Charlie Gillett) și multe altele. Lista completă poate fi găsită aici.
Sperând că acum îl iubiți și mai mult pe David Bowie pentru cărțile pe care le-a ”recomandat”, vă propun să vă uitați la clipul de mai jos, video ce prezintă cartea expoziției David Bowie Is cu o coloană sonoră ce vă va suna foarte cunoscută (Starman 🙂 ).
Surse: theguardian.com, ago.net
CD-ul ”The Next Day” al lui David Bowie poate fi comandat de pe Cărturești.ro, la fel și o mare parte dintre cărțile lui preferate (click pe titluri!). Dacă introduceți codul Bookaholic la orice comandă, veți beneficia de 15% reducere.
Super frumos articol! Am aflat cateva lucruri despre David Bowie pe care nu le stiam 😀