În urmă cu două zile, pe 23 ianuarie, între 2:45 AM și 3:15 AM (pentru fusul nostru orar), Google+ a avut o surpriză de proporții pentru iubitorii de literatură bună din lumea întreagă: live Hangout cu Alice Munro și Margaret Atwood

Având în vedere că Alice Munro, din pricina vârstei înaintate și a stării de sănătate, nu a putut ridica anul trecut Premiul Nobel (vă spuneam acum ceva timp că a trimis-o pe fiica ei), faptul că acum a avut o apariție live mi se pare genial. În plus, nimeni nu ar fi fost mai potrivit ca partener de conversație decât prietena ei, tot canadiană și tot o scriitoare excepțională, Margaret Atwood.

Pentru mine era prea devreme, dar știam că transmisiunea va fi înregistrată (cum altfel?), așa că am urmărit-o cu interes și drag a doua zi. Afară este viscol, ninge și iar ninge, așa că este momentul potrivit să savurați, cu o ceașcă de cafea sau ceai în mână, dialogul celor două autoare. Merită cu vârf și-ndesat!

Și acum îmi răsună în minte o parte din conversația celor două scriitoare 🙂 – Margaret Atwood: Were you surprised that people were happy you won?/ Alice Munro: Yes!/ Margaret Atwood: Good!

Vouă v-a plăcut?

Sursă imagine principală

Surse: plus.google.comtelegraph.co.uk

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *