Spuneam noi acum ceva timp că Margaret Atwood putea câștiga, cu ușurință, Premiul Nobel pentru Literatură în 2013, în locul lui Alice Munro. Și nu pentru că este și ea canadiancă, ci pentru că este o scriitoare cel puțin la fel de bună precum Alice Munro. Dacă ați citit una sau mai multe dintre cărțile ei – Oryx și Crake (cronică aici), Ochi-de-pisicăPovestea cameristei (cronică aici), Femeia-oracolAsasinul orbMaddaddam (cronică aici, cel mai recent roman, din 2013), pentru a numi doar o parte dintre romanele ei – știți, cu siguranță, despre ce vorbim. 

Ajunsă la vârsta de 75 de ani, poeta, romanciera, eseista și criticul literar Margaret Atwood încă scrie și o face bine 🙂 – anul acesta a publicat, de exemplu, un volum de proze scurte, numit Stone MattressDe curând însă, am văzut-o în toată splendoarea într-un alt fel de documentar, unul atipic, aș spune, din 1984 (așadar, pe vremea când avea 45 de ani), realizat de  pentru National Film Board of Canada, în cadrul unor serii de documentare despre scriitorii canadieni.

Margaret Atwood: Once in August (aproape 58 de minute) este titlul menționatului film și este, din punctul meu de vedere, exemplar pentru personalitatea scriitoarei – cât de dificil este s-o prinzi într-o formulă, cum tratează lucrurile cu un umor nebun, câtă lipsă de respect poate avea pentru indiscreți, cât de înțelegătoare poate fi cu cei care au o opinie diferită, ș.a.m.d. Nu de alta, dar regizorul, Michael Rubbo, încearcă, din răsputeri, să pună semnul egalității între viața personală a autoarei și scrierile sale, să găsească seva inspirației, să descopere ce anume din experiențele ei s-a transferat în proza sau poezia acesteia. Iar Margaret Atwood nu-i dă nicio satisfacție bietului regizor, îl aduce la subiectele care o interesează și o preocupă, rămânând cât se poate de distantă și discretă, din când în când implicându-se într-un mod ironic. Mă rog, încerc pe cât posibil să nu dau niciun spoiler, așa că vă mai spun doar două lucruri: primul, faptul că acesta este ultimul film pe care Michael Rubbo l-a făcut pentru National Film Board of Canada. A mai avut o mică tentativă de a se apropia de Margaret Atwood – și de familia ei -, într-un documentar din 1985, Atwood and Family. Apoi, că o veți vedea pe Margaret Atwood într-un decor intim, împreună cu familia ei.

Și acum, vă las să vizionați documentarul Margaret Atwood: Once in August.

Sursă imagine principală

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *