Mai sunt două zile și debutează cea de-a 21-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus Carte de Învățătură. Timp de cinci zile, ne vom bucura împreună de cărți cu reduceri mari, cărți proaspăt ieșite de la tipar, special pentru acest târg, întâlniri cu autorii noștri preferați, descoperiri și multe altele.

Editura Nemira vine, și în această toamnă, cu zeci de suprize literare pentru bookaholici. Și, pentru că prietenii de acolo vor să ne facă antrenamentul pentru cumpărăturile și deliciile pe care le vom găsi la târg, avem un concurs de neratat pentru voi. Astfel, avem de dat patru cărți de la Editura Nemira, după cum urmează: Pe fereastră, de Julian Barnes; Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister, de George R.R. Martin; Magicienii, de Lev Grossman și Din toate bogățiile, de Stefano Benni.

Update câștigător:

Din 194 de comentarii înscrise în concurs, unul aparținea aceluiași utilizator (aici). Astfel încât au rămas 193 de comentarii. Numele utilizatorilor le-am pus în List Randomizer de pe Random.org.

lista participanti

 

castigator nemira

 

Câștigător este George Vdovicencu. Felicitări!

(Pentru a afla mai multe detalii despre aceste cărți, click pe link-ul din dreptul fiecăreia.)

Castiga patru carti de la Editura Nemira

Cum câștigați premiul

Cele patru volume enumerate mai sus se numără printre multele noutăți pe care le veți găsi la Gaudeamus 2014 la standul Editurii Nemira. Așa că cel care le va câștiga va fi un super norocos :).

Pentru a vă înscrie în concurs, trebuie să ne spuneți, într-un comentariu, pe care dintre cărțile din pachetul oferit de Editura Nemira i-ați oferi-o unui prieten și de ce.

Termen limită de postare a comentariului: 21 noiembrie.

Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința concursului. Vă rugăm să vă semnați cu numele real și complet și să scrieți o adresă de e-mail corectă.

Dacă câștigătorul va fi din București, acesta își va putea ridica premiul personal de la standul Editurii Nemira de la Gaudeamus, sâmbătă, 22 noiembrie a.c. sau duminică, 23 noiembrie.

Succes!

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


194 comentarii
  1. AvatarAlexF

    “Magicienii” este cadoul perfect pentru prietenul meu, Cost George, pasionat de literatura fantasy si aventuri cu eroi din universul magic cu vrajitori.

    Reply
  2. AvatarPetrescu Paula

    “Magicienii” ar fi cartea pe care as oferi-o oricarui prieten deoarece este un roman usor, placut si daca iti place seria “Harry Potter”, acest roman e un must read pentru toata lumea!

    Reply
  3. AvatarEma

    Julian Barnes – Pe fereastra – pentru ca este un autor foarte bun, pentru ca tot ce am citit scris de el mi-a placut si oricine ar trebui sa il citeasca.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *