N-aș putea răspunde clar la întrebarea dacă ascult sau nu muzică atunci când citesc. Câteodată da, alteori nu, depinde de carte, depinde de stare, depinde și de context. Dacă zgomotul de fundal e deranjant, dacă sunt în metrou, avion, tren, sală de așteptare pe undeva, atunci da, cu siguranță îmi voi scoate căștile și voi da play la muzică. Dacă sunt acasă, unde (teoretic) e liniște și pace, mă  gândesc de două ori înainte. Atunci muzica chiar trebuie să se potrivească cu cartea.

CÂȘTIGĂTOARE: ANDREEA TUDOR

E un fel de soundtrack al cărții. Cel mai simplu e să alegi muzicile din carte. Cum să nu dai play la Norwegian Wood de la Beatles când citești cartea cu același titlu de Murakami? Avem aici un playlist întreg din cărțile lui Murakami, îl știți deja. Vă amintiți când vă povesteam de Booktrack, aplicația care adaugă sunet cărților?

Sau, când știi că Doors și-au luat numele de la Doors of Perception, asculți Light my Fire când îl citești pe Huxley. Sau albumul ăsta genial, ca un trip, In the Aeroplane Over the Sea, atât de subtil legat de Anne Frank? Citindu-l pe Burroughs, n-are cum să nu-ți vină în cap toate proiectele muzicale în care a fost implicat, alături de Kurt Cobain, U2 sau mulți alții (detalii). Sau, cu Frumoșii învinși ai lui Cohen în față, melodiile lui îți sună inevitabil în minte sau în căști.

Uneori legăturile nu-s atât de evidente. De exemplu, toți avem perioade și perioade de obsesii muzicale. Radiohead, UNKLE, Depeche Mode, Telepopmusik, Archive, Sigur Ros și, întotdeauna, Pink Floyd, ca să le enumăr doar pe câteva din cele personale. Așa că, asculându-i când citesc, automat apar legături, senzații și muzica devine subtil parte din carte.

CONCURS! Pentru că muzica ne inspiră întotdeauna și, în combinație cu cărțile, efectul e unul minunat, avem pentru voi o pereche de căști Calvin Klein Jeans foarte frumoase și elegante, oferite de prietenii noștri de la Fashion Days, cel mai mare club de shopping din Europa de Est (Urmărește-i și pe Instagram și Facebook).

Pentru a le câștiga, trebuie să ne spui într-un comentariu aici pe site cum funcționează la tine legătura dintre cărți și muzică. Ce asculți atunci când citești? Ai vreo melodie pe care o asociezi cu o carte anume? Ai vreo amintire specială cu legătura carte-muzică? Lasă-ne și-un link la YouTube dacă vrei să ascultăm și noi.

Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorți dintre cei care respectă cerința concursului. Trebuie să ne și placă răspunsul, nu? Este obligatoriu să vă semnați cu numele real și complet și să folosiți o adresă de e-mail validă. Deadline: marți, 5 martie. Succes!

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


96 comentarii
  1. Abraham Marian

    Pentru mine cel mai bine e sa citesc in timp ce ascult muzica lenta, linistitoare. Ma ajuta sa citesc pentru ca nu mai aud sundete exterioare care ma pot distrage de la citit. O carte anume nu pot sa o leg de vre-o melodie, dar pot spune ca ma ajuta foarte mult, fiind sutdent la invatat 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=9q3ylAZJfOA

    Reply
  2. sims

    Muzica instrumentala mi se pare cea mai potrivita atunci cand citesc asa ca optez adeseori pentru VIvaldi sau Mozart

    Reply
  3. Adina Chitu

    Hm, as asocia Debussy “Prelude a l’apres-midi d’un faune” cu Marele Gatsby, dar am folosit melodia si atunci cand citeam cateva cursuri pentru facultate :))

    Reply
  4. Liliana

    http://www.youtube.com/watch?v=ZMqPlQgHww8

    Titlul original al piesei este “Killing an Arab”, dar cei de la The Cure au hotarat sa schimbe titlul pentru a nu intretine sentimentul anti-musulman creat in septembrie 2011.
    Primiele versuri ale piesei fac aluzie la scena principala din “Strainul” de Albert Camus in care Mersault, pe jumatate nebun de la caldura soarelui algerian, omoara un arab fara nici un motiv.
    Inca nu ma pot horati care-mi place mai mult, piesa, trupa, cartea sau autorul ei!

    Reply
  5. damaris

    cred ca depinde de starea in care ma aflu daca ascult sau nu muzica….
    cand citesc am observat ca muzica in spaniola ma relaxeaza…momentant melodia pe care o ascult non stop e http://www.youtube.com/watch?v=K3V3T_iCVMc -christian castro -por amarte asi..probabil si pt ca citesc multa literatura de dragoste

    Reply
  6. Ardelean Alexandra

    Mereu incerc sa ascult genul de muzica ce se potriveste cu actiunea si ritmul cartii. Tocmai de aceea, cand citesc carti clasice ascult si muzica clasica. Romanele politiste si pline de mister cer. in general, muzic ambientala… Dar sunt unele carti in care autorul iti spune ce muzica sa asculti astfel incat sa fii prezent in mijlocul actiunii, iar un exemplu pentru asta e Anne Rice care recomanda Eric Satie ( http://www.youtube.com/watch?v=q7DBoiyBoJ8 ) in primele capitole ale cartii “Diavolul Memnoch”.
    Daca asculti muzica potrivita, o carte poate sa devina un adevarat univers tangibil din care faci parte trup si suflet… Totusi, sunt de parere ca o carte buna are propriul ritm si o muzicalitate ce reiese din randurile sale…

    Reply
  7. Roxana Boldor

    In general citesc pe tren in drum spre casa si ascult muzica sa acopar zgomotul de fundal produs atat de mersul trenului cat si de catre ceilalti calatori. Ascult muzica potrivita cu actiunea din carte, daca este o carte mai descriptiva, ascult muzica mai lenta, daca in schimb actiunea din carte se precipita ascult piese mai “zgomotoase”. La fel si ritmul in care citesc:scenele descriptive le citesc mai incet, pe cand scenele de actiune le citesc intr-un ritm mai rapid.

    Reply
  8. Oroșanu Diana-Iulia

    Ehe… Și ce nevoie avem noi de-un ambient plăcut, atunci când ne refugiem în rândurile
    scrise de autorii preferați! Doar că de cele mai multe ori, acest lucru e prea puțin posibil.
    Pe mine de exemplu, mă fascinează cititul în tren, sau poate în pat, evident fiind că în
    ambele cazuri sunt, fără doar și poate, înconjurată de oameni. Da, oameni dornici de comunicare, poate unii plictisiți de rutina vieții, alții curioși din fire, fiecare dintre ei vrând să-și împărtășească gândurile, experiențele, visurile, ce-or fi! Poate că e indicat să-i ascult, cum rămâne cu ce vreau eu?
    Am chef să lecturez acum, dar m-ar deconcentra până și comercialitățile muzicale din difuzorul radio-ului (omniprezent, ca un al doilea Dumnezeu).
    Trebuie să iau o pauză, însă ei nu mă lasă! Așa că nu-mi rămâne decât să-mi pornesc micul Mp4, să scap de stresul provocat de ce-i în jurul meu. Ce se-ntâmplă?
    Nu funcționează o cască?!! Nu-mi vine să ”cred urechilor”! E a doua pereche pe care-o stric! Nervii și regretele îmi dau târcoale, mă calmez.Încerc să citesc și
    nu pot, e prea multă gălăgie! Într-o nemulțumire continuă, încerc să mă salvez… Mă străfulgeră o idee: Ce-ar fi să-l sun pe amicul meu, Mihai? El e singurul care mă înțelege -noi chiar simțim muzica- și poate are el o soluție mai bună. Nu-mi răspunde, sunt tristă în continuare, trece timpul inutil pe lângă mine, indiferent de orice altă activitate! Primesc un mesaj de la el în care-mi spune ”Cineva mi-a furat Ipod-ul, aseară la petrecere. Ce mă fac, Diana?” Îi înțeleg pe deplin mâhnirea, m-am blazat rău, din nou! Suntem supărați pe societate. Ne întâlnim și stăm la un ceai, subiect de discuție: Capitolul 3, din “Programul Terra”, suntem pasionați amândoi de studiul Ufologiei.
    Ne dor mintea și sufletul, ne îmbolnăvim de osteoporoză într-un ritm alert, nu găsim soluții.
    De 4 zile nu am mai citit nimic altceva, în afară de anunțurile angajatorilor de pe site-uri și câteva articole pe blog-urile amicilor; privesc spre cartea mea cu ardoare!
    Am distrus căștile de tot, le-am aruncat în coșul unde-și au locul toate cele spre nefolosință mie. Mă macină asta,(și mă revoltă faptul că în România aruncăm gunoiul netriat, apropo!),
    citesc fără căști, dar forțez nota, nu sunt capabilă să fac abstracție de tot ce-aud, e revoltător! Refuz în totalitate să combin sunetele realității, cu liniștea pe care mi-o oferă căștile și cărțile!
    Nu mai suport tensiunea, mi-e dor să mă deconectez, ascultând muzica mea preferată și citind ”Un atentat extraterestru asupra omenirii”!

    http://www.youtube.com/watch?v=IyCRJmerW1Q

    Reply
  9. Georgiana Ciobanu

    Cititul si muzica sunt pentru mine, ca pentru multi altii, probabil (oricat de prozaic ar suna asta), usi catre alte lumi. E normal sa fie asa. [Atata vreme cat nu iti citesti propriul jurnal, cel putin :), si nu esti schizofrenic]. In virtutea acestui fapt, intre muzica si lectura, atunci cand le imbin, trebuie sa am grija sa respect un raport de complementaritate si sa imi aleg cei doi “actori” astfel incat sa obtin un echilibru eficient. Cartea si muzica nu trebuie sa aiba forte egale ci dimpotriva, unul sa fie mai puternic si altul mai slab. Iar in cazul lecturii-muzicale musai rolul puternic il detine cartea, iar muzica e in rol secundar. Dar cum se intampla adesea si in filmele bune in care rolul secundar ia Oscarul, mi s-a intamplat uneori sa simt ca apreciez o carte datorita luminii in care a fost pusa de muzica pe care am ascultat-o, adica gratie starii/lumii in care am ajuns pe cale auditiva si care mi-a facilitat o intelegere speciala a cartii, pe care altminteri nu se stie daca as fi avut-o. Deci, desi muzica e in surdina, e soft si asigura fondul pe care se tes povestile literelor, totusi, valoarea ei din experienta mea lecturo-muzicala, e la fel de importanta precum cartea din mana. O carte pe care am citit-o pe nerasuflate cu o melodie pe repeat e Into the wild-Jon Krakauer pe Joe Satriani-Just look up [ http://www.youtube.com/watch?v=sT5GiEJB5Cg ]. Mi se pare ca optimismul melodiei m-a incurajat sa merg mai departe sa aflu in detaliu povestea lui Chris, stiindu-i de la inceput sfarsitul tragic.

    Reply
  10. Furnica

    Imi amintesc desigur de primul an de facultate cand incercam sa invat pentru un examen si in momentul cand citeam cartea fredonam in gand si piesa Summer wine-ville Valo & NAtalia Avelon si m-am gandit ca poate ar fi bine sa ascult melodia la casti pentru a ma binedispune si a invata mai usor. Si asa a si fost…o vara frumoasa fara nico restanta.
    http://www.youtube.com/watch?v=gOaMva1OpWk
    Enjoy!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *