Ne-am obișnuit, pare-se, să sărbătorim zilele de naștere ale scriitorilor. În ianuarie, până acum, au fost Nora Iuga (prilej cu care i-am și luat un interviu), Eminescu, iar ieri Caragiale. Astăzi ar fi fost ziua lui Norman Mailer, unul din acei scriitori care și-au trăit viața la granița dintre ficțiune (și nu prea) și cercetare jurnalistică. Ar fi împlinit 89 de ani.
Pentru a-i aduce un omagiu celui care, alături de nume precum Truman Capote, Joan Didion, Hunter S. Thompson, John McPhee și Tom Wolfe, a fost considerat unul din cei mai creativi scriitori de non-ficțiune, astăzi vă vom prezenta două materiale total diferite între ele cu, despre și luându-l în considerare pe Norman Mailer.
Cei goi și cei morți a fost primul roman publicat de Norman Mailer. În 1948, scriitorul debuta la 25 de ani cu o carte greoaie, bazată pe experiența sa din timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Cei goi și cei morți a fost numit unul din cele mai bune 100 romane scrise în limba engleză de Modern Library, iar până în ziua de azi rămâne unul din cele mai obiective și exhaustive romane de război scrise vreodată (San Francisco Chronicle l-a numit chiar cel mai bun de gen din întreaga istorie literară).
Romanul a făcut în 1998 obiectul unui documentar, realizat de TLC, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la apariția pe piață. Documentarul a fost încadrat într-o serie de romane celebre, gândite de John S. Hendricks, fondatorul Discovery Communications, iar întâmplarea face ca seria să fi câștigat chiar în 1998 premiul Emmy.
Mai jos vă lăsăm și noi cu metrajul de aproximativ trei sferturi de oră, în întregime, în ideea că poate vă va suscita suficient curiozitatea, încât să (re)citiți cartea. Mărturisim că nouă ne-a gâdilat interesul 🙂
La 20 de ani de la apariția romanului Cei goi și cei morți, Mailer deja devenise celebru pentru eseurile sale despre cultură și civilizație, publicase în 1957 controversatul “The White Negro”, un manifest editorial despre “hipsterii” vremii (care poate fi citit în întregime aici), scrisese un material superb despre ascensiunea politică a lui John F. Kennedy în aripa democrată (îl puteți citi și voi în Esquire), și tocmai câștiga Premiul Pulitzer și National Book Award pentru “The Armies of the Night”.
În 1968 era totodată invitat la o emisiune canadiană să discute despre evoluția tehnologiei împreună cu teoreticianul și specialistul în comunicare Marshall McLuhan. Este o dezbatere pe subicete precum momentele de răscruce pe care tehnologia le pune în ecuație într-o societate aflată în permanentă tranziție. Mai jos puteți urmări și voi înregistrarea din ’68. La mulți ani, Norman, wherever you are!