Că „măsa” n-are cratimă aflăm aproape zilnic. Îi plângem de milă bietei femei şi ne continuăm drumul printre „agramaticalităţile” întâlnite la tot pasul. Remarcăm că sunt tot mai mulţi cei care îi dau dreptul subiectului să-şi exprime opiniile, chiar dacă nu sunt în acord cu predicatul şi care consideră genitivul un mister al lumii moderne. Tot ei au participat la asasinarea lui „pe care”, l-au îngropat şi nu i-au mai făcut pomenirea creştinească nici măcar la 7 ani.
Draga doamnă învăţătoare (pe vremea mea era tovarăşă, dar tot dragă îmi era) ne-a învăţat cum stă treaba cu ortografia şi punctuaţia. Ea ne-a domolit şirul celor puse pe hârtie cu un punct, ne-a spus când o virgulă trebuie să lase cuvintele să se relaxeze, ne-a învăţat că propoziţiile se bucură cu un semn al exclamării, iar întrebările – fie ele retorice – sunt mândrele proprietare ale unui semn de întrebare. Au venit apoi peste noi diatezele, participiul şi gerunziul, circumstanţiala de loc, elementul predicativ suplimentar şi multe altele. Păsărească? Nu, doar gramatică, Dumnezeu să-i dea sănătate şi viaţă lungă!
Cu puţin simţ al umorului şi simţ artistic, ne putem înconjura de obiecte care să ne reamintească de fiecare dată când trebuie pus punctul pe i, ii sau iii, unde e locul pentru o virgulă sau un apostrof sau când e momentul pentru un adverb sau adjectiv.
Câteva bijuterii drăguţe pot da un aer şic oricărei ţinute.
Tricourile haioase sunt o alegere potrivită pentru mesajul pe care vrem să-l transmitem.
Cu geanta potrivită, putem împărtăşi câte ceva din ceea ce am învăţat la orele de limba română.
Pare mai interesant să citim cărţile preferate la lumina ineditelor lămpi sub formă de ghilimele sau semn al exclamării.
Pentru că tot am amintit de simţul umorului, iată şi câteva postere care ne prezintă faţa umană a semnelor de punctuaţie, cu emoţiile şi frământările lor cu tot.
