Orientul a fascinat mereu prin atmosfera sa de basm, de mister. Cruciadele, Drumul Mătăsii, călătoriile în ținuturile îndepărtate asiatice – ale unui Marco Polo, de pildă – au avut rolul lor în răspândirea legendelor despre misterioasele ținuturi din est. Unele povești din O mie și una de nopți au ajuns în vest probabil cu mult înaintea apariției cărții cu același titlu, carte publicată la începutul secolului al XVIII-lea. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, povestitorii de basme din Cairo, prezențe pitorești încă de pe atunci, aveau în repertoriul lor și basmele celor O mie și una de nopți. Traseul ipotetic al acestor povești leagă între ele India, Persia și Egiptul, iar în secolul al XVIII-lea, în plină perioadă raționalistă, Europa a cunoscut, la rându-i, poveștile orientale prin intermediul traducerii din 1704 a francezului Antoine Galland, traducere care a scandalizat și fascinat în același timp. Citeşte tot articolul