Panait Istrati a fost, probabil, unul dintre ultimii scriitori romantici europeni. Un produs al Orientului, al spiritului Balcanic, poveștile acestui vagabond dau socoteală de o lume pierdută, o lume desprinsă parcă din O mie și una de nopți. Este o lume care încă mai fascinează, fiindcă volumele lui Istrati figurează şi astăzi pe lista celor mai vândute cărți din Franța.
Opera lui Panait Istrati, deși cu un oarecare ecou în Franța, a fost desconsiderată, cel puțin în timpul vieții autorului, de critica românească. George Călinescu, de pildă, l-a ignorat pe motiv că ar fi autor francez, nu român. Nicolae Iorga, intransigent, nu-i recunoștea calitatea de scriitor, declarând într-un interviu din revista Rampa: „Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. Dl Panait Istrati mi-a trimis Chira Chiralina, cu dedicatie. Am incercat sa o citesc, dar am fost nevoit sa arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. […] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean”. Nici tumultoasa biografie a prozatorului născut în Brăila nu a ajutat, iată, prea mult la receptarea acestuia în spațiul românesc. Modest, el însuși nu se considera un „scriitor de meserie”: „Lăsat în seama mea, eu nu sunt în stare să fac altceva decât să zugrăvesc case, să fac fotografii în plin aer și alte asemenea treburi comune, la îndemâna tuturor”.
Meritul de a-l fi descoperit îi aparține scriitorului francez Romain Rolland, în urma unei scrisori a lui Istrati adresată acestuia, dar care a ajuns la destinație cu o întârziere de doi ani. Scrisă în 1919, ea îi este returnată de serviciile poștale expeditorului. De-abia în 1921, după tentativa de sinucidere a lui Panait Istrati, scrisoarea ajunge în mâinile lui Rolland. În 1923, revista Europe publică povestirea Chira Chiralina, cu o prefață de Romain Rolland, în care acesta îl numește „un Gorki balcanic”.
În 1927, împreună cu prietenul său Nikos Kazantzakis, străbate o parte din Rusia pentru ajunge în Grecia. Ajuns acolo, este expulzat în 1928 pentru propagandă comunistă. Se întoarce în Rusia, de unde pleacă, cu un gust amar, în 1929. În Franța, în urma publicării antologiei în trei volume Vers l’autre flamme. Après seize mois dans l’U.R.S.S, în care denunță adevărata față a regimului comunist rus, cea despotică, este ostracizat de intelectualii din Partidul Comunist Francez, care încep, în frunte cu Henri Barbusse, o campanie violentă împotriva lui în presă. Atacurile nu vor înceta până în 1935, când Istrati, întors în România, moare într-o mizerie cruntă și părăsit de prieteni. Doar Nikos Kazantzakis îşi mai aduce aminte de vechiul prieten și îi va scrie câteva rânduri care au ajuns însă prea târziu: „Eşti bolnav? E oare posibil, Lazăre? Mă gândesc mereu la tine. Ideologiile şi cărţile au început să-mi dea greţuri. Altceva, mai profund, mai scump, mai omenesc ne uneşte…”.
Chira Chiralina, proza poate cea mai dragă lui Panait Istrati, s-a bucurat de-a lungul timpului de un succes incontestabil, fiind tradusă în Grecia, Turcia, SUA și chiar în Japonia. În 1943, Editura Vremea, din București, reedita, în traducerea românească a autorului, Povestirile lui Adrian Zografi. Chira Chiralina, ediție reluată, în colecția “Vintage”, de Editura Humanitas în 2014. Volumul conține trei povestiri: Stavru, Chira Chiralina și Dragomir. În toate trei, Brăila devine un topos magic, ținutul prin excelență al poveștilor. Aici se desfășoară drama lui Stavru, tot aici și drama Chirei Chiralina. Păcate ascunse, destine încâlcite, nemiloase, iată ingredientele de bază ale prozelor lui Istrati.
Poveștile, construite după modelul celor din O mie și una de nopți, sunt alerte, dramatice, pline de aventuri și, mai ales, redate într-un stil fermecător. Prima poveste îi aparține lui Stavru, „limonagiul”, „salepgiul”, un om „pervers”, „vicios”. În fapt, atunci când este numit astfel, Stavru se revoltă, crezându-se mult mai rău de-atât: „D-ta ziceai: «perversiune», «violență», «viciu». Și crezi că mă turtești de rușine. Cu toate astea eu v-am spus că sunt necinstit. Și asta-i mult mai vinovat, fiindcă prin asta înțeleg: a face rău în mod conștient. Dar perversiune? Dar violență? Viciu? Bunul meu Mihail! Asta se întâmplă zilnic în jurul nostru și nimeni nu se revoltă. A intrat în legi, în obiceiuri; e regula vieții perverse; totul în viața mea a fost perversiune, violență și viciu. Am crescut sub răsuflarea acestor calamități. Totuși, nu aveam pentru ele nici o înclinare”.
Așa începe povestea lui Stavru, al cărui mare păcat era… pederastia. Personajul nu este învinovățit, judecat, ci, dimpotrivă, în descrierea lui se strecoară o notă de candoare, de inocență, ba chiar de fragilitate. Și Chira Chiralina, sora lui Stavru, de care acesta se îndrăgostise în copilărie, este descrisă în același mod, fără accente critice, morale. Aici, în acest fel de a vedea lumea, îl recunoaștem pe generosul Panait Istrati, pe hoinarul îndrăgostit de oameni, asemenea personajului său, Adrian Zografi. Probabil chiar acest fel lejer, inocent, de a se raporta la lume i-a atras acea caracterizare nedreaptă făcută de Nicolae Iorga.
Povestea Chirei Chiralina este, de asemenea, una tragică. Mama Chirei, o femeie frumoasă, senzuală, lubrică, duce o viață plină de plăceri în casa în care trăia împreună cu cei doi copii ai săi. Fără rețineri, o inițiază pe fiica sa, Chira, sora lui Stavru, în tainele alcovului, ale iubirii libere. Casa lor devine un loc al plăcerilor, în care bărbații erau tratați regește și în care aceștia, la rîndul lor, le copleșeau cu atenții pe cele două femei. Povestea Chirei Chiralina are acea senzualitate a poveștilor arabe din O mie și una de nopți, care o face, pur și simplu, irezistibilă. Mai mult, ultima poveste, Dragomir, este spusă de același Stavru într-o cafenea din Cairo.
Cu aerul lor oriental, cu tramele lor încâlcite, poveștile lui Panait Istrati cuceresc pe oricine are curiozitatea să le citească. Nu fără temei Romain Rolland, descoperitorul lui Istrati, recunoștea, într-o scrisoare adresată acestuia din urmă, că „a devorat” Chira Chiralina într-o singură noapte, numind-o „formidabilă!”, „magnifică!”, o poveste născută „din viața asta demonică a autorului său”.
Panait Istrati, Chira Chiralina, Editura Humanitas, București, 2014, 200 p. Cumpără cartea de la Cărturești!
