Tag: carti de proza

Walkiria Martei Petreu – „Supa de la miezul nopții”

Cea mai recentă carte a Martei Petreu este entuziasmantă dintr-o mulțime de motive. Supa de la miezul nopții e un roman care duce, simultan, mai multe „bătălii” pe fronturi dintre cele mai diverse, iar Martei Petreu îi reușește de minune fiecare miză pe care și-o fixează.

Cartea reprezintă o rememorare a destinelor unor personaje care se intersectează și care, într-un fel sau altul, se destructurează reciproc ajungând, în cele din urmă, să se distrugă. Citeşte tot articolul


Din universul nostru enarmonic – „Cei frumoși și cei buni”, de Cristian Fulaș

Cea mai recentă carte a lui Cristian Fulaș, Cei frumoși și cei buni, e alcătuită din cinci nuvele care, la prima scrutare, nu par să se armonizeze în vreun fel. Lucrurile sunt, însă, ceva mai complicate.

În prima nuvelă, 50 de bani, Eva, prolifică profesional, dar cu o căsnicie falimentară, intră într-un soi de criză nervoasă după ce, aparent, soțul ei îi ia una dintre monedele de 50 de bani pe care ea le colecționa cu religiozitate. Iată debutul acestei crize: „Tu ai luat moneda, știu, tu! Numai tu puteai fi! Dă-mi-o înapoi, spune vocea cu o pasiune greu previzibilă în imaginea pe care o oferă. Că suferă, e mai mult decât evident, dar vocea ei e atât de suavă, imploră, iubește. Pe cine, Pavel nu-și dă seama. Ar vrea să creadă, fiind o zi minunată din viața lui,  că pe el. Dar: o cutie de farduri îi trece razant pe lângă cap, un cap care sigur nu e al lui se lovește cu putere de comoda cu farduri, apoi același cap spune: Dacă nu-mi dai banii mei înapoi te omor, nenorocitu dracu!”. Desigur că e greu să nu sesizezi absurdul situației. Dusă la spital, Eva moare în timp ce soțul ei începe o aventură cu o femeie ceva mai blândă, ceva mai iubitoare, iar moartea soției nu e altceva decât un simplu dat biografic. Citeşte tot articolul


(Închis) Concurs: Câștigă 6 cărți de proză însoțite de 6 abonamente „Observator cultural”

Am crescut, într-un fel, cu Observator cultural. Din 2007, de când am venit în București, am descoperit această revistă culturală și, de atunci, am tot urmărit-o. Poate că nu am fost întotdeauna de acord cu textele din cuprinsul acesteia – ceea ce este, până la urmă, firesc –, dar am citit și continuu să citesc Observator cultural în primul rând pentru spiritul critic (în acțiune, vorba motoului) și, implicit, pentru calitatea materialelor, a dezbaterilor și dialogurilor. Citeşte tot articolul