Tag: editura polirom

Lansare la Muzeul Naţional de Arta Contemporană: „Dicţionarul de artă modernă şi contemporană”, de Constantin Prut

Joi, 10 martie, ora 17.30 la Muzeul Național de Artă Contemporană (Palatul Parlamentului, et. 4), va avea loc lansarea volumului Dicţionarul de artă modernă şi contemporană, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, semnat de criticul şi istoricul de artă Constantin Prut, apărut la Editura Polirom, în „Colecţia de Artă”. Intrarea este liberă. Citeşte tot articolul

„Viaţa ficţiunii după o revoluţie”, de Radu Cosașu – fragment în avanpremieră

Într-o Românie în tranziţie, Radu Cosaşu poartă un dialog epistolar cu fiul său inexistent emigrat în Groenlanda. Discută despre filme, literatură, politică, gheţarii topiţi de încălzirea globală, dar şi despre momente dureroase care au dezbinat familia şi a căror amintire continuă să-i bîntuie. Printre scrisorile lor se insinuează cele ale mamei inexistente, ale unor prieteni (reali sau nu) şi chiar ale unor necunoscuţi care vor să facă precizări sau adăugiri. Citeşte tot articolul

Prin labirintul amneziei voluntare – „Ca să nu te pierzi în cartier” de Patrick Modiano

Când mă gândesc la proza lui Patrick Modiano, în minte îmi vine în primul rând atmosfera aparte care se naște din rătăcirea oamenilor prin ungherele propriului trecut, în încercarea de a aduce la lumină cioburi ale identității. Amintire, uitare, suprapunerea întunericului cu lumina, regăsirea mereu mai strâmtă decât pierderea – sunt elemente care, puse laolaltă, alcătuiesc un înveliș plin de mister, tulburător prin amestecul de neliniște, nostalgie, blândețe și neputință. Citeşte tot articolul

Romanul „Toate bufniţele”, de Filip Florian, a apărut în limba germană

Romanul Toate bufniţele, de Filip Florian, a fost publicat în Germania, la Editura Matthes & Seitz (Berlin), în traducerea lui Georg Aescht, cu titlul Alle Eulen. Toate bufniţele — cel mai recent roman semnat de Filip Florian, apărut în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, în anul 2012 (ediția a II-a, 2015), şi în format digital — a obținut Premiul pentru „Cea mai bună carte a anului”, secțiunea „Beletristică”, la Gala „Bun de Tipar”, ediția a II-a, 2013; romanul se află pe lista de bestselleruri a Editurii Polirom. Citeşte tot articolul

„Întoarcerea în Tibet”, de Heinrich Harrer – fragment în avanpremieră

Continuarea bestsellerului Şapte ani în Tibet. Între 1944 şi 1951, într-o perioadă în care străinii nu erau doriţi în Tibet şi doar puţini vizitatori primeau permisiunea de a vedea această ţară, Heinrich Harrer a trăit printre tibetani, în principal în Lhasa, „oraşul interzis”. El şi-a relatat experienţa în cartea Şapte ani în Tibet, care a devenit imediat un bestseller internaţional. După treizeci de ani, Heinrich Harrer vizitează din nou Tibetul şi scrie o nouă carte: în Întoarcerea în Tibet vedem o ţară transformată sub stăpînirea chinezilor, foarte diferită de Tibetul liber, unde religia era odinioară în centrul vieţii de zi cu zi. Harrer reîntîlneşte în Lhasa vechi prieteni, povesteşte despre revoluţia culturală, despre distrugeri de mănăstiri şi bunuri culturale, despre tibetanii din exil şi despre credinţa nestrămutată a poporului tibetan, care înfruntă toate vicisitudinile. Citeşte tot articolul

Lansare și lectură: „Romanul” de Mika Waltari

Editura Polirom și Ambasada Finlandei la București vă invită la un eveniment dedicat maestrului absolut al romanului istoric și unuia dintre cei mai mari scriitori finlandezi: Mika Waltari. Miercuri, 2 martie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Elisabeta nr. 38), va fi lansat Romanul, ultima din seria marilor opere istorice ale autorului finlandez, care încheie trilogia din care mai fac parte Egipteanul și Etruscul. Citeşte tot articolul

Descoperă-ţi creativitatea cu Will Gompertz: „Gîndeşte ca un artist!”

• „O călătorie plină de anecdote amuzante prin istoria artei şi mintea creatoare.” (The Guardian) Începînd cu această săptămînă, în librăriile din toată ţara şi pe www.polirom.ro a apărut un nou volum semnat de celebrul Will Gompertz, arts editor BBC, Gîndeşte ca un artist. Învaţă cu van Gogh, Picasso sau Andy Warhol cum să fii creativ în orice domeniu, publicat de Editura Polirom, în traducerea Luciei Popovici. Citeşte tot articolul

Autobiografia celebrului explorator Ranulph Fiennes: „Nebun, rău şi periculos”

• Cel mai mare explorator al lumii contemporane (Guinness Book of Records) Ranulph Fiennes a călătorit în cele mai periculoase şi mai inaccesibile locuri de pe pămînt. În timpul expediţiilor sale s-a aflat de multe ori la un pas de moarte, a fost nevoit să-şi amputeze parţial degetele de la o mînă din cauza degerăturilor şi a strîns milioane de lire în scopuri caritabile. Citeşte tot articolul

„Rădăcină de bucsau”, de O. Nimigean (ediția a II-a, revăzută) – fragment

„Cartea mea este despre căutarea de sine, despre iubire şi ură, acel amo et odi al cuplurilor dintotdeauna, despre a crede şi a nu crede în acelaşi timp, despre decrepitudine şi demnitate în acelaşi timp, despre laşitate şi eroism în acelaşi timp, despre una, despre alta, ba chiar despre un gîndăcel cu elitrele verzi-smaragdii sau despre floarea galbenă de dovleac, deschisă ca pîlnia unui gramofon.” (O. Nimigean) Citeşte tot articolul

Anchetă: Ce cărți faine pregătesc editurile pentru 2016

Încă mai am câteva liste și teancuri de cărți de citit din anul precedent, volume pe care intenționez să le recuperez în primele luni din acest an (și voi, nu-i așa?). Cu toate acestea, mă interesează foarte mult ce volume vor ieși din tipar în anul editorial 2016. Așa că am zis să tragem cu ochiul împreună în redacțiile editurilor românești și să vedem ce cărți faine ne pregătesc pentru anul care abia a început. Citeşte tot articolul

”Villa Margareta”, de Doina Jela, în dezbatere la Bucureşti

Editura Polirom şi Librăria Bizantină din Bucureşti (str. Bibescu Vodă nr. 20) vă invită luni, 14 decembrie, de la ora 19.00, la o dezbatere pe tema „Trecerea de la nonfiction la fiction: ce se pierde şi ce se cîştigă?”, eveniment prilejuit de apariţia recentă a romanului Villa Margareta, semnat de Doina Jela, publicat la Editura Polirom, în colecţia „Fiction Ltd.”, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autoare: Adriana Bittel, Odilia Roşianu şi Ciprian Măceşaru. În romanul Villa Margareta ficţiunea şi realitatea se contopesc într-o poveste emoţionantă şi tulburătoare. Cînd Doina Jela se hotărăşte să scrie un „jurnal de lăsare la vatră”, în haosul şi agitaţia din redacţia editurii unde lucrează îşi face apariţia Rafael, o veche cunoştinţă a ei, şi îi lasă un manuscris misterios în vederea publicării. Din acest moment, pe măsură ce îl citeşte pentru a-i face un referat, paginile din jurnalul ei se împletesc cu cele din manuscrisul lui Relu-Rafaelu, iar ceea ce era iniţial o obligaţie, personală şi de serviciu deopotrivă, devine o veritabilă provocare pe măsură ce descoperă că personajele sînt reale şi, mai mult, că le cunoaşte. Vlad Cernescu, Letiţia, Ioana, Valeria şi Rafael sînt aduşi laolaltă de repartiţia ca profesori la un liceu dintr-o comună de pe malul Dunării, nu cu mult timp înainte de revoluţie. Poveştile lor se întretaie, legături nebănuite ies la iveală, iar micile istorii personale se prelungesc pînă în prezent şi compun istoria mare a ultimului sfert de veac, avînd în centru Villa Margareta, un loc al pasiunii înflăcărate, dar şi al marilor dezamăgiri. „21 decembrie 1989. În cancelaria unei şcoli comunale dobrogene se depun semnături pe o declaraţie de înfierare a Timişoarei. Un întîrziat intră vijelios şi anunţă căderea lui Ceauşescu. Clipă providenţială pentru eroina romanului (voce naratoare, mereu sugrumată de o vină nedesluşită): are şansa de a trăi dislocarea istoriei şi, mai ales, norocul de a fi scăpat de ticăloasa iscălitură. (…) Povestea unor iubiri imposibile şi a prieteniei dintre două femei cu vocaţia absolutului, ruptă abrupt ca un eu schizoid, se ţese în jurul celui căutat odată cu revelarea mecanismelor perverse ale suspiciunii, trădării şi delaţiunii ca mod de existenţă. Villa Margareta este o carte despre idealism, macularea lui şi drama încercării de a regăsi credinţa în rostul adevărat al vieţii.” (Gabriela Omăt) Doina Jela este jurnalistă, editoare, traducătoare şi scriitoare. A coordonat colecţiile „Procesul comunismului” de la Editura Humanitas şi „Actual” de la Curtea Veche Publishing. A fondat Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ). A contribuit la numeroase volume colective: Vînzătorul de enigme (1993), Analele Sighet (1997, 1998, 1999, 2001, 2002), Cum era? Cam aşa... (2006), Cartea cu bunici (2007), Războiul de 30 de zile (2007). Dintre volumele publicate menţionăm: Cazul Nichita Dumitru. Încercare de reconstituire a unui proces comunist (1995), Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat (1998, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar (1999, 2002; carte ecranizată de Lucian Pintilie în După-amiaza unui torţionar, 2001), Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste (2001), Afacerea Meditaţia Transcendentală (în colab. cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, 2004), Ungaria 1956: revolta minţilor şi sfîrşitul mitului comunist (coord. în colab. cu Vladimir Tismăneanu, 2006), O sută de zile cu Monica Lovinescu (2008). La Editura Polirom a mai publicat Telejurnalul de noapte (1997; ed. a II-a, Vremea, 2005).

Gyorgy Dragoman în dialog cu Filip Florian

Sîmbătă, 5 decembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Elisabeta nr. 38), György Dragomán va dialoga cu Filip Florian, pornind de la romanul Rugul, recent apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Ildikó Gábos-Foarţă, disponibil şi în ediţie digitală. Citeşte tot articolul

Turneu de lecturi publice: „Războiul Mondial al Fumătorilor”, Marin Mălaicu-Hondrari

În perioada 25 noiembrie-15 decembrie 2015, Marin Mălaicu-Hondrari va susține un turneu de promovare dedicat celui mai recent roman al său, Războiul Mondial al Fumătorilor, apărut de curînd în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom, și în ediție digitală. Autorul va citi fragmente din noul său roman la Brașov, Sibiu, Cluj, București, Iași și Galați. Lecturile vor fi urmate de un dialog cu cititorii. Mai jos veți găsi programul complet al lecturilor. Citeşte tot articolul