Multă senzualitate și tandrețe e de găsit în romanele construite în jurul conceptului specific culturii japoneze tradiţionale – mono no awere –, potrivit căruia secretul vieţii constă în puterea de a vedea şi de a savura frumuseţea efemerului, de a putea simţi freamătul vieţii pe suprafaţa lucrurilor… Flori de cireș, păpădii, licurici, bătaia mereu alta a clopotelor care sunt menite să spele păcatele și emoțiile distructive, priviri şi suflete care se hrănesc cu frumuseţea „nimicurilor” trecătoare. Uimire, celebrare a vremelniciei și a hotarului absenței.


O astfel de poveste este și Păpădiile, romanul neterminat al lui Kawabata, început în 1964 și abandonat în 1968, după primirea premiului Nobel autorul renunțând la scrierea acestuia, fiind puternic marcat și de sinuciderea prietenului său, Mishima. Până la propriul suicid din 1972 nu l-a mai reluat, rămânând neterminat, sau mai degrabă nesfârșit.

Romanul este povestea metaforică a lumii scindate între văzut și nevăzut, între prezență și absență, în centrul său găsindu-se chiar un personaj absent. Într-un oraș luminos și cald precum o păpădie, împânzit de altfel de păpădii, se află ceva care, în aparență, nu i se potrivește: un spital pentru nebuni, construit în incinta unui templu budist. Clopotul pe care îl bat bolnavii e singura formă prin care le transmit celorlalți realitatea existenței lor, Kawabata reluând aici această imagine a clopotelor prezentă și în alte scrieri, imagine care se înscrie în sfera frumuseților efemere cu reverberații în lumea lăuntrică. Prin sunetul clopotelor, nebunii anunță că există, deși ceilalți aud doar un clopot care bate ora exactă. Ecourile vin însă din spatele suprafețelor, ideea găsindu-și la un moment dat o sferă mai largă de semnificații: „Cu toții, în mod normal, ne străduim să ținem sub control nebunul dinăuntru. Nu-i nimic rău dacă iese la suprafață când se bat clopotele de la temple”. Avem fiecare niște acuzatori în suflete care bat clopotele.

Tânăra Ineko este adusă aici de către mama ei și de către iubit: suferea de cecitate față de corpul uman, o boală stranie, „în care refuzi să vezi o parte din tine, sau din persoana iubită, sau din propria-ți viață. Ca și cum acel loc profund rănit din inimă e atins de orbire”. E o boală a cărei cauză nu poate fi stabilită. Nu se știe dacă la baza ei stă trauma morții tatălui ori pur și simplu delicatețea și subtilitatea sunt cauza bolii. Brusc, din când în când, dispar bucăți ale lumii din jurul lui Ineko. Începe cu mingea de ping-pong, pe care o lovește totuși fără a o vedea, și culminează cu dispariție trupului iubitului în momentul actului sexual. Bărbatul îi iubește boala, însă mama este disperată și hotărăște să o interneze într-un spital de nebuni. Tot ce urmează este dialogul dintre mamă și amant, imediat după ce o lasă pe Ineko la spital, raportarea lor la situație fiind diferită. Vocea lui Ineko nu se mai aude. Tânăra devine un personaj pierdut, nevăzut. Trăiește doar în dialogul tensionat deseori, discuțiile dintre cei doi trezind amintiri sau deschizând întrebări răscolitoare: Delicatețea poate duce la nebunie? Ne salvează perspectiva, modul diferit de a vedea lucrurile? Ușurarea conștiinței ține de interpretare? Sunt legate între ele nenorocirile? Autoacuzatorii sunt nebunii cei mai slabi și cei mai puri? Filosofia înseamnă a gândi plecând de la ceva ce ai simțit? De ce nu vedem ceea ce ar fi firesc să vedem? Bunătatea poate fi un act de cruzime?

„Orice artist care aspiră la adevăr, la bine și la frumos ca obiect ultim al căutării sale, este însuflețit fatalmente și de dorința de a forța dificiulul acces la lumea demonilor și această gândire, expusă ori secretă, ezită între teamă și rugăciune” – este fraza rostită de Kawabata la decernarea premiului Nobel, ideea apărând în mod repetat și în acest roman, printr-un personaj episodic care trăiește cu obsesia pătrunderii în lumea demonilor. Bătrânul Nishiyama este un fel de patriarh al spitalului. El vine în sala cea mare a templului să caligrafieze. Uneori scrie chiar pe hârtie de ziar. Mereu aceleași opt ideograme: „Se pătrunde lesne în lumea lui Buddha, se pătrunde anevoie în lumea demonilor”. Semne lui au în ele ceva smintit și diavolesc care îi fascinează, dar îi și sperie pe ceilalți.

Cartea este tulburatoare prin amestecul de frumusețe și întristare, de lejeritate și profunzime. Sfera umanului specifică universului lui Kawabata este și aici extrem de nuanţată și de provocatoare prin indeterminare, ridicată fiind în jurul unor suflete sensibile, vulnerabile, dar şi pătimaşe. Melancolie, nebunie, rău, vină, erotism, fatalism, tristeţe, frumuseţe, fragilitate, cruzime, eșecul comunicării, limitele cuvintelor, idealuri, efemeritate, obsesie, spaime, refugii, moarte – sînt doar o parte dintre balansările dedalice în care se tot zbat personajele sale.

Gustul pentru elipsă, ambiguitate și clarobscur, obsesia lacunei, a absenței, a golului prin care Kawabata și-a cucerit atâția cititori se resimt și în acest roman nesfârșit (cu sau fără voia autorului) în care scriitorul jonglează cu granița dintre prezență și absență, dintre vizibil și invizibil, cu paradoxul și relativitatea vremelniciei sentimentelor și a existențelor: „Mă întreb însă care au o existență mai certă: lucrurile care apar într-un vis obișnuit, sau cele care sunt în jurul nostru, dar nu le vedem?”.

Yasunari Kawabata, Păpădiile, Traducere din limba japoneză și note de Andreea Sion, Humanitas Fiction, 2015

Dana Pîrvan

Din 2006 scrie despre cărți pentru că îi plac provocările ivite pe drumul cu dublu sens dintre viață și literatură. Și pentru că în jurul cărților a găsit mulți oameni pe care altfel n-ar fi avut bucuria de a-i fi întâlnit. Doctor în filologie al Universității din București, a publicat cronici și eseuri în revistele „Observator cultural”, „Cultura”, „România literară”, „Luceafărul”, „Bucureștiul cultural”, „LaPunkt”. În 2013 a debutat la Editura Art cu volumul „Sebastian și lumea lui”.


Un comentariu
  1. Pingback: Prin blogosfera literară (20 – 26 aprilie 2015) | Recenzii filme si carti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *