Am citit cartea asta acum câteva luni și tot n-am apucat să pun în litere pixelate ce cred despre ea. Când în final m-am apucat să scriu, mi-am dat seama că nu-mi mai amintesc mare lucru din ea. O fi de vină și memoria mea proastă, dar ăsta nu-i lucru bun pentru o carte. Ce mi-a rămas în minte înainte să o răsfoiesc din nou?

Un divorț, convenția clasică a manuscrisului găsit/primit, ceva teorie a wc-urilor, un ton intelectualist, un pic de filosofeală, o carte aparent despre nimic, două pisici, nevasta însărcinată cu altul. Gheorgi Gospodinov primește un manuscris de al alt Gheorgi Gospodinov. Ambii sunt personaje și da, le cheamă ca pe autor.

Un roman natural e o carte rece, un roman intelectual unde scriitorul, profesor de literatură în Bulgaria, de altfel, jonglează mai mult sau mai puțin vizibil cu tot felul de metode și teorii literare. Efectul? Interesant pe alocuri, obositor și greoi de urmărit câteodată, provocator alteori, chiar și inutil în unele cazuri. Nu știu cât de natural e romanul, dar mie mi s-ar fi părut mai bun titlul “un roman inegal”.

Dar poți înceta să mai cauți un sens unitar, să accepți arbitrarul fragmentelor și să te lași prins de o fluiditate interioară a textului ce apare ca un mozaic.

Și se aruncă cu idei și întrebări cu iz academic: un roman doar din începuturi, cum e posibil romanul astăzi, ce roman ar ieși dacă am lăsa o muscă să povestească, romanul scris doar din verbe, Falubert și provocarea romanului despre nimic, Barthes, Lyotard, autorul a murit.

Sau cu pastile poetice-filosofice-metaforice: musca ce intră în vis, dinvisenurămânenicioamintire, Dumnezeu mi s-a dezvăluit sub forma unui bec, bătrânul ce răspundea de echilibrul universal ș.a.

Bineînțeles, obsesia autorului/personajului pentru toalete mi-a adus aminte de delicio Zizek. Dacă la Zizek sunt legate de ideologie, de identitate și de felul de-a fi al popoarelor, personajul lui Gospodinov se afundă în istoria WC-ului ca spațiu exclus, marginal, rușinos, nesupravegheat. Începe să citească tot prin prisma WC-ului. Comentează scenele cu toalete din filme. “WC-ul nu era al nimănui, nu intra în sfera niciunei discipline”.

Acest roman fațetat, ca ochii muștei (preiau ideea lui Gospodinov), reușește să te lase pe gânduri de multe ori. E ca atunci când îți sare în față o idee sau o situație și te face să-ți pui o întrebare. Sunt cazuri când întrebarea trece imediat, azuri în care zăbovește un pic în căutarea unui răspuns și cazuri, mai rare, în care rămâne înfiptă acolo.

Cartea asta e ca un colaj de întrebări, statement-uri, bucățele și idei. Micul haos organizat îți poate face plăcere sau te poate enerva. Eu zic că Romanul natural avea mai mult de câștigat dacă nu se împrăștia în atâtea direcții și dacă ar fi vrut să experimenteze mai puțin.

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


3 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *