Tag: mircea diaconu

Despre obsedantul deceniu, prin ochii unui copil. Mircea Diaconu, „La noi, când vine iarna”

Publicat într-o primă ediţie în 1980, La noi, când vine iarna, un excelent roman despre copilărie, al lui Mircea Diaconu, apare într-o ediţie revăzută în 2013, la Editura Polirom. Un roman savuros, unul dintre puţinele romane bune ale copilăriei, scrise în ultimii douăzeci de ani, care au fost mai degrabă interesaţi în explorarea altor teme în scris, de recuperare într-o modalitate adesea furioasă a unor subiecte înainte tabu, La noi, când vine iarna îl dezvăluie pe Mircea Diaconu într-o ipostază nouă, de scriitor talentat şi sensibil, de bun portretist care reuşeşte să surprindă o lume demult apusă, o lume tragică, de „tristă amintire” – obsedantul deceniu. Citeşte tot articolul

Lectură publică la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti: Mircea Diaconu, ”La noi, cînd vine iarna”

Miercuri, 19 februarie, la ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, actorul Mircea Diaconu va citi fragmente din La noi, cînd vine iarna, primul său roman, apărut de curînd în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom (şi în format digital), în ediţie revăzută. Lectura va fi urmată de un dialog cu cititorii moderat de criticul literar şi de teatru Silvia Dumitrache. Citeşte tot articolul

Despre cărțile din muzică: Robin and the Backstabbers

Seria ce citesc trupele? a început, acum ceva timp, cu Dekadens. Pentru că v-a plăcut și azi e soare cu dinți afară, mergem mai departe, la Robin and the Backstabbers, o formație care sună ca "Bruce Springsteen râzând în somn. James Hetfield vorbind în șoaptă ca să nu se trezească ăla micu." Nu suntem siguri că Hetfield poate să vorbească în șoaptă, dar cu siguranță Robin & co. sună bine. Și citesc! Vedeți mai jos ce, cum și când. Citeşte tot articolul