Tag: modernism

Reteritorializarea modernității în sintezele internaționale ale lui Matei Călinescu

Tema recurentă și fundamentală în jurul căreia s-a orientat întreaga gândire critică și teoretică a lui Matei Călinescu, atât înainte, cât și după momentul 1973 (an în care acesta părăsește România, plecare motivată printre altele și de situația ideologică a mediului academic autohton), a rămas cea a modernității: după propriile sale afirmații, „în exil, preocuparea mea de cercetător în legătură cu ideile modernității, care culminase în România cu Conceptul modern de poezie, a fost reluată ducând, în 1977, la o noua sinteză de mare avengură teoretică și istorică, intitulată Faces of Modernity” (1), care va deveni, în 1987, după adăugarea unui capitol despre postmodernism, volumul Cinci fețe ale modernității: Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism.

Eseu de Mihnea Bâlici Citeşte tot articolul


Alice B. Toklas găteşte. Ceva cu multe amintiri şi haşiş

Cartea de bucate scrisă de Alice B. Toklas este ultima raritate pe care am pus mîna, după ce am tot vînat-o, vreo doi-trei ani. Nu am vrut s-o comand online, am zis să văd dacă apare pe vreun raft. Şi a apărut: un singur exemplar, într-o librărie mică, genul de loc unde îmi şi închipuiam, de fapt, c-o să dau peste ea. Ştim că în celebrul cuplu Alice-Gertrude Stein, Alice era cea care gătea. Gătea, nu se juca. Asta pe lîngă multe alte lucruri la care se pricepea foarte bine, inteligentă şi spirt cum era. După ce Gertrude a murit, lui Alice i s-a propus să-şi scrie memoriile, lucru pe care l-a refuzat, argumentînd că Gertrude se ocupase deja de treaba asta, în Autobiografia lui Alice B. Taklas (trad. Florica Sincu, Editura Humanitas). Citeşte tot articolul

Ceva clasic, din Brazilia: ”Maşina lumii şi alte poeme”, Carlos Drummond de Andrade

E cît se poate de adevărat că poezia făcută din concret şi tranzitoriu poate eşua într-un reţetar plictisitor, cum se întîmplă şi cu minimalismul tras în serie în nenumărate încercări în proză, cum se întîmplă, de fapt, cu orice formulă împrumutată şi prost ajustată. În poezie, formulele de împrumut sînt parcă şi mai vizibile, acolo e greu să trişezi fără să se vadă şi din motivul ăsta oamenii încep să caşte cînd aud, din nou, despre o aşa numită poezie a concretului. Citeşte tot articolul