Tag: postmodernism

Reteritorializarea modernității în sintezele internaționale ale lui Matei Călinescu

Tema recurentă și fundamentală în jurul căreia s-a orientat întreaga gândire critică și teoretică a lui Matei Călinescu, atât înainte, cât și după momentul 1973 (an în care acesta părăsește România, plecare motivată printre altele și de situația ideologică a mediului academic autohton), a rămas cea a modernității: după propriile sale afirmații, „în exil, preocuparea mea de cercetător în legătură cu ideile modernității, care culminase în România cu Conceptul modern de poezie, a fost reluată ducând, în 1977, la o noua sinteză de mare avengură teoretică și istorică, intitulată Faces of Modernity” (1), care va deveni, în 1987, după adăugarea unui capitol despre postmodernism, volumul Cinci fețe ale modernității: Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism.

Eseu de Mihnea Bâlici Citeşte tot articolul


Caracterul caleidoscopic al „Bibliografiei generale”

Bibliografie generală, romanul lui Mircea Horia Simionescu, este cel de-al doilea volum al fabulosului Ingenios bine temperat, fiind o scriere satirică și umoristică care ia în derâdere toate convențiile literare. Autorul opereză aici cu o serie de inserturi de surse livrești pe care le topește parodic în discursul său. Acesta resuscitează și redimensionează pattern-uri narative și stilistice, dezlănțuind un gigant carnaval al literaturii. Astfel, ia naștere o construcție multietajată, eterogenă, un mutant stilistic și narativ. Ingeniosul, pus pe șotii, sfidează nestingherit orice normă, limită sau convenție. De data aceasta, literatura joacă după regulile lui, iar el se prăpădește de râs (și de jale) în spatele cortinei.

Eseu de Dana Tudor

Citeşte tot articolul


„Păienjenel”, de Patrick McGrath: Metamorfoza reloaded sau despre patologie

Întunericul e mai intrigant decât lumina, un degenerat – mai interesant decât un ins așa-zis normal –, o crimă – mai ofertantă ficţional decât o zi cenușie în care nu se întâmplă nimic. Iată premisa de la care porneşte prozatorul britanic Patrick McGrath, şi nu e singurul. Autor de adevărate studii de patologie, mai curând decât de thrillere psihologice, McGrath e etichetat şi ca fiind un scriitor de „gothic fiction”, fapt care-i asigură și un considerabil succes de piață. E limpede că prozatorului care trăiește între Londra și New York îi plac adrenalina și teroarea sublime ascunse în cotloanele cele mai întunecate ale minții omenești, dovadă că romanele sale – dintre care cele mai cunoscute sunt, probabil, The Grotesque (1989), Spider (1990), Asylum (1996) și Martha Peak: a Novel of the Revolution (2000) – ating teme puternice, dificile, de la afecțiuni psihiatrice și homosexualitate reprimată, la crime stranii și relații adulterine. În mod surprinzător, singurul său titlu tradus în românește până acum e Spider (1990), adică Păienjenel, la Editura Art, în 2007, și de atunci se pare că rafinatul stil gotic-calofil al prozatorului britanic nu și-a mai găsit cititori la noi. Citeşte tot articolul


Gheorghe Crăciun – interviu inedit (nepublicat): Oricît am vrea să credem altceva, scrisul e meserie

Acum zece ani, făceam revista Facultății de Litere din București, (be)Tonuri. I-am luat atunci un interviu lui Gheorghe Crăciun, un scriitor pe care îl admiram enorm. Revista și-a încetat apariția înainte ca interviul să fie publicat. Printr-un concurs nefericit de împrejurări, am pierdut după un timp aproape toate materialele programate pentru numărul următor, printre care și acest interviu. L-am căutat în repetate rânduri, pe diverse calculatoare, mailuri, nu era de găsit. M-am gândit de foarte multe ori la el, cu un regret imens că nu a fost publicat și cu vina că l-am pierdut. Ieri s-au împlinit 8 ani de la dispariția scriitorului și am schimbat câteva vorbe cu Oana Crăciun, fiica sa, pe Facebook, după ce ieri căutasem din nou, fără succes, prin mailuri și foldere vechi, interviul, sperând la un miracol. Miracolul s-a produs - am întrebat-o pe Oana Crăciun, fără speranțe prea mari, dacă ar fi cumva vreo șansă să mai existe documentul undeva. Căutând în arhiva din calculatorul său, l-a găsit! Interviul pierdut de 10 ani! Și, pentru că lucurile fac un arc miraculos în timp, una din întrebările pe care i le-am pus în 2005 era cum va arăta cartea cult a anului 2015. Și iată câ acest interviu iese la lumină exact în 2015. Oana Crăciun pune găsirea interviului pe seama meticulozității extraordinare a scriitorului, a ordinii care-l caracteriza și a rigorii sale atât de cunoscute. Recunosc că am primit interviul cu mare emoție, ca pe ceva foarte prețios pierdut și regăsit, și că, pentru mine, dar cred că mai ales pentru cititori, este un moment important în cunoașterea scriitorului extraordinar care a fost și va fi mereu Gheorghe Crăciun. Vă reamintesc că, la editura Cartea Românească, a fost lansată de curând Seria de autor Gheorghe Crăciun, sub îngrijirea criticului literar Carmen Mușat și a fiicei scriitorului, Oana Crăciun, serie care a debutat cu volumele Acte originale/Copii legalizate (variațiuni pe o temă în contralumină) și Mecanica fluidului. Gheorghe Crăciun a fost unul dintre cei mai importanți scriitori români,eseist, publicist, teoretician al postmodernismului și critic literar. Citeşte tot articolul

Magda Cârneci (interviu): „Pentru mine Parisul e un Bucureşti visat, transfigurat”

Cu ocazia reeditării romanului său FEM în colecţia „Top 10+” de la Editura Polirom (un fel de colecţie de tip poche românească), am stat de vorbă cu Magda Cârneci, cunoscuta poetă şi prozatoare optzecistă, teoreticiană a postmodernismului în arta anilor ’80 din România. Magda Cârneci este autoarea, printre altele, a volumelor de poeme Hipermateria (1980), O tăcere asurzitoare (1984), Haosmos (1992), Poeme politice (2000), Poeme TRANS (2012) şi a romanului FEM (2011). Scriitoarea îşi împarte existenţa între Bucureşti şi Paris (unde a fost şi directoarea Institutului Cultural Român). Citeşte tot articolul

Mircea Ivănescu, poetul rafinat şi postmodern avant la lettre

Mircea Ivănescu (1931-2011) este unul dintre marii poeţi români contemporani, considerat de scriitorii optzecişti drept unul dintre precursorii postmodernismului nostru poetic şi aflat pe lista lor de modele literare. E un poet de anvergură internaţională, cu o lungă posteritate poetică, aşadar, deşi – biologic – face parte din generaţia (şaizecistă a) lui Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. A debutat târziu, la insistenţele prietenilor, cu volumul Versuri (Editura pentru Literatură, 1968); de la primul volum, poezia sa e egală cu sine – ca frazare, imagini şi obsesii tematice, şi calitate –, iar titlurile volumelor succesive sunt: Poeme, Alte versuri, Alte poeme, Alte poesii, Poesii nouă, Poeme nouă, Alte poeme nouă, Versuri vechi, nouă, Poeme vechi, nouă ş.a.m.d. Citeşte tot articolul

Ioana Nicolaie: „Am încercat să-mi scurtcircuitez memoria” (interviu)

Ioana Nicolaie a revenit la poezie cu o carte-poem crescută din  înterogații cruciale, marcată clar de momentele de cumpănă prin care a trecut în ultimii an. Autoimun (Editura Cartea Românească, 2013) e un  volum concentrat, intens, o carte a unei interiorități în criză, care se cercetează și cerceteză lumea din jur cu o privire pentru care prea puține răspunsuri rămîn valabile. Nu e poezie-experiment, e poezia unei condiții liminale, ca expresie și ca intonație. Despre întoarcerea la poezie, traseul prin mai multe genuri și experiențele care i-au modelat literatura, Ioana Nicolaie a răspuns pe larg în interviul pe care vă invit să-l citiți mai jos. Citeşte tot articolul

Cătălin Dorian Florescu: „Poziţia artistului este de a privi acolo unde nu (mai) priveşte nimeni“

Cătălin Dorian Florescu scrie în Elveţia cărţi care au un mare succes în spaţiul de limbă germană. Cea mai nouă, Iacob se hotărăşte să iubească (trad. Mariana Bărbulescu), după ce că s-a vîndut în peste 50.000 de exemplare, a primit şi Premiul pentru Cartea Anului în Elveţia. În interviul de mai jos vorbeşte în detalii concrete despre munca lui de scriitor, despre relaţia cu mediul literar în care trăieşte  şi spune că nu poţi fi un scriitor întreg dacă nu eşti conştient de ce e în jurul tău. CDF este unul dintre cei 14 scriitori de limbă germană învitaţi la Bookfest-ul de anul ăsta în cadrul proiectului Trei ţări, aceeaşi limbă. Citeşte tot articolul

Un roman copleşitor – Ploile amare de Alexandru Vlad

În ultima vreme mi-e clar un lucru, dacă mai era nevoie să fie verificat: cărţile rafinate, cărţile „grele”, cu fraze ample şi complicate nu sunt pentru toată lumea. Nici măcar pentru o majoritate, ci doar pentru a happy few. Frazele lui Alexandru Vlad, flaubertiene, cizelate,  ample, sensibile la fiecare „cotitură” – aplicând pecetea unui stil muzical pe un material cât se poate de realist – au părut  poateobositoare şi monotone (presupun că şi frazele lui Proust, Flaubert etc. par multora la fel, dar cu marii clasici nu te joci/ nu recunoşti aşa uşor...). Citeşte tot articolul

O carte postmodernă… ca la carte. Levantul de Mircea Cărtărescu

Nu mi-a plăcut niciodată deconstrucţia de dragul deconstrucţiei, aşa că din rândul romanelor postmoderne, m-am îndreptat întotdeauna spre cele care nu calcă în picioare ce a fost înainte, ci încearcă să revalorifice, să repună în context, dar, în acelaşi timp, reuşesc să se distanţeze. Din categoria aceasta, Levantul de Mircea Cărtărescu este printre cărţile în care funcţionează cel mai bine acea logică a reînnoirii de care vorbea Matei Călinescu. Citeşte tot articolul

Kafka instant – sau trippin’

Cartea lui Zaza Burciuladze, Kafka Instant, este una de povestiri, 4 la număr. Am primit-o pe când mergeam la FILB, iar după seara în care atâta s-a vorbit despre proza scurtă am luat-o drept semn că nu degeaba a ajuns la mine. La care s-a adăugat farmecul detaliului că Zaza este din Tbilisi, iar eu am ce am cu Georgia şi am şi mai rău după ce am citit Jurnalul rusesc. Dacă mai adaug şi "exoticul" colecţiei în care a apărut, la editura Cartier alături de un bulgar, Gospodinov, şi un rus, Zahar Prilepin, despre care s-a mai tot vorbit, mă aflam în posesia unei "descoperiri". Citeşte tot articolul

Cu Florin Iaru la Cafeneaua Critică

Nu este prima dată când Florin Iaru se agită la Cafeaneaua Critică. Ediţia de aseară, cu Ion Bogdan Lefter gazdă calmă şi Florin Iaru invitat exploziv, este continuarea unei discuţii de acum o lună. Ne pare rău că atunci nu am ajuns, dar am recuperat de data asta cu râsete şi ping pong de idei. Citeşte tot articolul