Tag: poem

Vlad Moldovan: „Pe partea aceasta a lumii – poemul se construieşte de la sine şi dintr-o suflare“

Cine  are obişnuinţa cititului de poezie românească, ştie că Vlad Moldovan e printre cei mai buni (nu şi printre cei mai facili). Citiţi mai jos despre modul propriu de interacţiune pe care-l propune poezia, timpul în care se adună un volum sau raportul poetului cu ce se scrie în jurul lui. Cine nu a descoperit pînă acum Disparsul, are, citind răspunsurile poetului,o cheie în plus şi ocazia să încerce. Citeşte tot articolul

Jurnalul unui psihopat, de Venedikt Erofeev

Venedikt Erofeev e cel care a scris Moscova-Petuşki, o carte pe care eu nu am pus încă mâna, care de care mi se reaminteşte de fiecare dată când caut ceva despre Erofeev: ba dau peste vreun post care spune că trebuie citită, ba peste vreun comment care insistă că e "mussssaiii"... Şi mi se mai aminteşte de celălalt Erofeev, pe numele lui Victor, contemporan cu Venedikt (Venicika e născut în '38, Victor în '47), care şi el trebuie citit. Planul meu e să găsesc cumva Moscova-Petuşki, să-l citesc şi pe Victor, şi să vedem cum arată Moscova şi sufletul rus prin ochii amândurora. Dar până una alta vă povestesc despre jurnalul psihopat. Citeşte tot articolul

Ioana Bradea – Scotch

Daca tot am vorbit de carti numai bune de varat in sacosa de plaja, iata o carte pe care nu as pune-o sub nici o forma intr-o astfel de sacosa. Scotch, de Ioana Bradea, este un poem care curge greoi, lent, maniacal de descriptiv, despre un spatiu industrial in care nu se mai intampla aproape nimic. Citeşte tot articolul