Tag: radu afrim

Interviu: Peca Ștefan despre sfântul din Sfântu Gheorghe și alte lucruri cool

Cei care mai dau din când în când pe la teatru știu că Peca Ștefan este unul dintre cei mai buni dramaturgi români contemporani. Piesele lui cu limbaj provocator și teme inovatoare - care semnalează, de regulă, probleme ale societății de astăzi, care ridiculizează și ironizează la maximum prostia și ignoranța, și care pun în lumină oameni, locuri și fapte pe care majoritatea le ignoră, - se joacă cu succes, nu doar pe scenele teatrelor convenționale și neconvenționale din România, ci și pe cele ale unor teatre importante din New York, Londra sau Berlin.

Citeşte tot articolul


Din Berlin. Un love-song trist şi periferic

Katja Lange-Müller este o scriitoare cvasinecunoscută cititorilor din România. În Germania este printre cei mai buni şi mai premiaţi prozatori, iar romanul ei, Oi înfuriate, tradus de curînd de Matei Martin la Editura All a fost nominalizat pentru un foarte  important premiu pentru proză din Germania,  Deutche Buchpreis. E o carte tandră şi dură, despre cei mai vulnerabili dintre vulnerabili, oameni pentru care viitorul e ceva de domeniul imposibilului. Citeşte tot articolul

Radu Afrim şi teatrul tuturor posibilităţilor. Lansare de carte: Cristina Rusiecki, „Radu Afrim. Ţesuturile fragilităţii”

În lumea teatrului, şi nu numai, Radu Afrim nu mai are nevoie de prezentare: stilul său, ce ar echivala în literatură cu realismul magic, în unele producţii, dar şi cu genul comic-burlesc, împins uneori către limitele absurdului, are nu doar admiratori, ci fani în toată puterea cuvântului, care îl urmează peste tot în ţară (căci Afrim montează la numeroase teatre din afara capitalei) şi se postează în faţa teatrelor cu câteva ore înainte de spectacol atunci când nu mai sunt bilete, în speranţa că totuşi vor avea o şansă. Despre Afrim, acest regizor-cult, s-au scris zeci, sute de articole, au apărut interviuri, dar până acum nu i-a fost dedicată o sinteză, o lucrare cuprinzătoare, care să urmărească fenomenul afrimian în toată complexitatea sa. Citeşte tot articolul

Trecutul apare întotdeauna ca „belle époque“. Farmecul decadenţei în „joi mega.Joy”

Pe scena Teatrului Odeon, Radu Afrim a montat, în 2006, un spectacol care se mai joacă şi azi, ce e drept destul de rar, dar care şi-a păstrat acelaşi farmec, precum şi un public fidel. Nu ştiu alt regizor care să aibă un public mai constant şi mai pasionat, care să îl urmeze peste tot în ţară, la orice nouă producţie. Aş spune eu din două motive: unul ar fi o distribuţie care îi aduce în acelaşi tablou pe unii dintre cei mai buni actori ai teatrului românesc (e ca şi cum ai vedea istoria teatrului recent desfăşurându-se în timp real), precum Rodica Mandache, Dorina Lazăr, Irina Mazanitis sau Constantin Cojocaru; al doilea motiv l-aş pune sub semnul decadenţei cu care Afrim îşi învăluie povestea, o modalitate unică de a face teatru în România. După cum bine se ştie, Afrim, care a primit pentru acest spectacol Premiul Uniter în 2007, este un regizor al poeticului, iar anul 2006 era încă într-o perioadă când estetismul său era mai pur, mai izolat de amestecul cu socialul. Vorbim de joi mega. Joy. Citeşte tot articolul

Nora Iuga: “Ce să fac, gândesc cam anarhic” (interviu)

Nora Iuga este ori Poetul nemuritor, ori un gen de curious-case-of-Benjamin-Button al literaturii noastre. De fiecare dată când o revăd este un om mai tânăr și mai plin de viață. Probabil dacă nu ar fi împlinit recent venerabila vârstă de 81 de ani, am fi întâlnit-o pe străzile din centrul Bucureștiului, protestând cot la cot cu cei tineri.

Am avut șansa să îi iau un interviu între două lansări. Prima a marcat ieșirea oficială pe piață a Conversației cu Nora Iuga, despre care am povestit săptămâna trecută, iar cea de-a doua va veni în februarie, când scriitoarea octogenară va scoate de sub tiparul Editurii Cartea Românească un nou volum de poezii ("Petrecere la MontRouge"), un ciclu-experiment, precum însăși l-a numit, în care versurile ar fi rostite inconștient în timpul somnului de o doamnă și înregistrate de un tânăr secretar... Citeşte tot articolul


Literatură română montată în teatru, înainte și după 1989/2000

Acum ceva timp vă reaminteam de spectacolul "Dimineață pierdută", realizat în 1985 de regizoarea Cătălina Buzoianu, după romanul omonim al Gabrielei Adameșteanu.

Succesul spectacolului în cauză, care a reunit nume precum Tamara Buciuceanu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Rodica Tapalagă, Irina Petrescu şi Marcel Iureş, ne-a îndemnat să facem o trecere în revistă și a altor texte literare românești, care, de-a lungul timpului, au făcut insipirația unor oameni de teatru.

Spre surprinderea noastră, după un mic research, nu am descoperit foarte multe, cel puțin nu înainte de 2000, iar înainte de 1989 discutăm cu preponderență de montări clasice ale unor romane precum Baltagul. Citeşte tot articolul


Interviu: Cătălina Miciu, pentru prieteni – Mimo

Pe Cătălina am citit-o în multe locuri, sau ar fi mai bine de zis că am citit-o peste tot unde am găsit-o.  Cel mai des în utlima vreme e de găsit pe Ginger Group, unde de câteva ori pe săptămână ne loghează la o realitate care se construieşte altfel: vizual, cu poveşti, oameni de bine şi cărţi faine. O realitate în care ţi-ai cam dori să trăieşti tot timpul. Iar dacă e s-o asculţi pe Cătălina, nici nu mai pare aşa de greu. Citeşte tot articolul