Tag: science fiction

The Year of the Flood și tristele femei ale lui Margaret Atwood

S-a discutat peste tot - iar afirmația e susținută chiar de autoare - cum că Margaret Atwood n-ar scrie SF. Că ea scrie ficțiune speculativă. Mă rog. Nu sunt de acord, nici alți autori încadrați în aceeași categorie nu sunt de acord. Dar granițele dintre genurile astea mi se par destul de greu de trasat și, mai important, sunt de părere că discuția asta ar trebui lăsată pe mâna teoreticienilor. Pentru mine, ca cititor, are relevanță zero în ce gen se încadrează scriitura lui Atwood. Case closed. A doua chestie care care se leagă destul de strâns de autoarea canadiană este feminismul. Margaret Atwood este scriitoare feministă. Ei bine, permiteți-mi să nu fiu de acord nici cu asta. Iar The Year of the Flood este un foarte bun punct de pornire în demonstraţia mea. Citeşte tot articolul

Apocalipsa după Margaret Atwood: Oryx şi Crake

Trebuie să spun de la început: mi-e imposibil să vorbesc despre orice carte de-a lui Margaret Atwood fără s-o raportez la întreagul ei Univers, fără să recunosc tipare de personaje care se repetă şi lecţii pe care autoarea americană încearcă, insistent, să ni le predea. Oryx şi Crake e, din punctul ăsta de vedere cel puţin, probabil la fel de reprezentativă pentru stilul ei ca şi Povestirea Cameristei (despre care am vorbit mai demult), ba chiar, deşi nu-i o construcţie la fel de solidă din punct de vedere literar, mai reprezentativă pentru filosofia ei. Citeşte tot articolul

Interviu – Ștefana Czeller: “Lecția cea mai importantă pe care mi-a oferit-o presa este că viața chiar bate literatura”

Ștefana Czeller e din Iași și e ziaristă. Munca ei de zi o ține prin tribunale, pentru că acoperă domeniul justiției - dar seara, și în weekend, Ștefana abandonează piramida inversată și scrie ficțiune. Romanul ei, "Cerneală și sânge", lansat în 2011, a fost primit extrem de bine, și i-a adus premiul pentru debut la Romcon 2012 și premiul pentru încurajare la Eurocon 2011. Mai multe despre ea poți citi pe blogul ei. Noi am întrebat-o despre ce, cum și când citește, despre science fiction, dar și despre cum te influențează, ca scriitor, experiența de jurnalist. Citeşte tot articolul

Michael Haulică: “Scriitorul român nu ştie să fie scriitor”

Despre Michael Haulică nu cred că mai e nevoie să vă spun foarte multe. Că e scriitor, dar și unul din ce mai dedicaţi oameni din science fiction-ul românesc - când nu scrie, sprijină o mulţime de proiecte faine precum Galileo Online, unde e redactor şef. Are o îndelungată experienţă în munca editorială şi avantajul de a înțelege și perspectiva autorilor, dar și perspectiva editurilor. Alte detalii biografice găsiți aici. Despre science fiction, ce înseamnă munca de redactor, dar și despre cum ar trebui să se întâlnească talentul de a scrie cu talentul de a vinde, citiți în interviul de mai jos. Citeşte tot articolul

De la carte la film (sau invers): Jocurile Foamei

De Jocurile Foamei m-am apucat, ca niciodată, nu de dragul autoarei. Sau a poveştii. Sau a science fiction-ului. Ci de dragul filmului, care mi-a plăcut (moderat), deşi nu mă aşteptam. A fost un experiment*: pentru prima dată am citit o carte după ce am văzut filmul, încălcând o regulă pe care nu mi-am impus-o dintr-o fiţă intelectuală, ci pentru că am fost, de fiecare dată, sigură că n-o să am răbdare să duc cartea la bun sfârşit dacă îi ştiu finalul. Citeşte tot articolul

Micul dejun al campionilor lui Kurt Vonnegut

La revedere, tristă zi de luni! Acel autor. Autorul ale cărui cărți te încăpățânezi să le citești, pentru că toată lumea spune că sunt de neratat. După fiecare roman al acelui autor speri că ai descoperit, în sfârșit, ceva care să justifice toată adorația fanilor. Când îți dai seama că n-a mers nici de data asta, te apuci de următorul. Ah! În cartea asta trebuie să fie răspunsul. Citeşte tot articolul

Înapoi la Jules Verne sau cum (nu) se scrie o istorie a SF-ului

Primul volum de Jules Verne pe care l-am citit vreodată a fost Steaua Sudului, iar povestea cu struțul care înghițit diamantul mi s-a părut și atunci, pe la vreo 10 sau 12 ani, trasă de păr. Dar nu m-am lăsat. Am început Călătorie spre centrul Pământului, însă am terminat-o la fel de dezamăgită. E greu să privești o astfel de carte ca pe altceva decât ca pe o poveste pentru copii mici atunci când la ora de greografie înveți ce e de fapt sub picioarele tale (în niciun caz dinozauri!). Ceva nu se potrivea. Profesorii mă trimiteau, mereu și mereu, la călătoriile fantastice ale genialului scriitor francez - dar apoi îmi dădeau nota zece doar dacă le înșiram: scoarță, manta, nucleu. Citeşte tot articolul

Timpul dezarticulat al lui Philip K. Dick

N-am avut niciodată o pasiune specială pentru faimosul nebun al science fiction-ului, Philip K. Dick. Visează androizii oi electrice? a fost, pentru mine, singura excepție de la regula cu cartea care bate filmul, și una în care filmul bagă cartea în spital cu multiple traumatisme și-o comoție cerebrală. Iar faptul că este unul dintre cei mai ecranizați autori de science fiction nu spune nimic despre valoarea operei lui, ci mai degrabă despre potențialul de a se vinde, și aici deja am ieșit de pe tărâmul literaturii. Citeşte tot articolul

Interviu – Alexandru Mironov: “Timp de trei ani mi-am cheltuit până la ultima lețcaie, dar am fost peste tot”

Pe Alexandru Mironov mi-l aminteam din copilărie, când îl ascultam vorbind în fiecare duminică, pe TVR1, înainte să înceapă Star Trek și s-o bâzâi pe mama să-mi citească subtitrările. Mai târziu, l-am întâlnit la Atlantykron, tabăra de science fiction care se organizează anual pe o insulă de lângă Cernavodă, unde am aflat că - printre multe altele (profesor de matematică, viceampion național la scrimă și Ministru al Tineretului și Sportului) - a fost unul dintre fondatorii taberei și, în general unul din oamenii responsabili de popularizarea science fiction-ului în România. Acum, scriitorul Alexandru Mironov ne-a povestit câte ceva despre ce, cum și când citește. Citeşte tot articolul

Înapoi la: Odiseea lui Kubrick și Clarke

1. When a distinguished but elderly scientist states that something is possible, he is almost certainly right. When he states that something is impossible, he is very probably wrong.* Poate o să vă întrebați ce ne-a venit să scriem despre Odiseea Spațială. Adevărul e că nu mare lucru - faptul că am văzut accidental pe cineva citind-o în autobuz și mi-am amintit cât de mult mi-a plăcut Arthur C. Clarke atunci când l-am descoperit. Nu-s mulți scriitori pe care încerc să îi epuizez, să citesc tot ce au scris, dar autorul englez s-a numărat printre ei. Citeşte tot articolul

Interviu – Roberto Quaglia: “Când scriu, cea mai mare obsesie a mea devine cartea pe care o scriu”

Pe scriitorul italian Roberto Quaglia l-am cunoscut în 2004, când i-am luat, ca și acum, un interviu, genul ăla de interviu care pornește de la un set de întrebări și se întinde până când nu mai ai spațiu sau baterie să înregistrezi, și nici măcar nu-ți dai seama de asta. Vorbește mult, scrie neconvențional și petrece mai mult timp în România decât te-ai aștepta. Citeşte tot articolul

Călătorie prin zăpezile de pe Gethen: Mâna stângă a întunericului

Am tot vorbit despre Ursula K. le Guin și sunt convinsă că nu e o străină nici pentru voi. Există o mână de autori de science fiction și fantasy care ar trebui citiți de oricine, fani ai SF-ului sau nu, pentru că romanele lor au valoare și dincolo de granițele genului, iar autoarea americană cu siguranță face parte din ei. Și din tot ce-a scris, sunt două cărți pe care trebuie neapărat să le citiți: despre una vorbim azi, cealaltă este Deposedații. Ambele, ca și Lumea lui Rocannon, de care am vorbit deja, fac parte din Ciclul Hainish. Citeşte tot articolul

Trilogia Marte, la sfârșit

Vezi și recenziile la Marte Roșu și Marte Verde Am început Marte Roșu, primul volum din trilogie, pe undeva prin aprilie. Adică acum cinci luni. Între timp, am citit încă cinci sau șase cărți, în paralel, pentru că a mă dedica în exclusivitate lui Kim Stanley Robinson nu se prea potrivea cu bookaholismul, și oricum, dupa fiecare volum trebuie să respiri o săptămână două și să te relaxezi cu câte o carte la care, dupa două-trei ore de citit, chiar se vede că ai dat paginile. Citeşte tot articolul