Ca și în celelalte romane ale sale, și în Viața, jocul și moartea lui Lul Mazrek Ismail Kadare reușește să reconstituie fragmente din istoria Albaniei într-o manieră inconfundabilă, amestecând observația realistă a dramelor din timpul dictaturii comuniste cu aluzii mitice, ironie calmă și ludic absurd-miraculos. Realul capătă o doză fantastică de absurd grotesc, căci poveștile din Iliada și Eneida sunt retrăite la modul extrem de dureros, semnificațiile fiind însă altele. Dacă în Antichitate grecii vin în Albania ca înspre un Paradis, în timpul dictaturii lui Enver Hodja albanezii încearcă cu prețul vieții să fugă în Grecia sau Italia, mai cu seamă înotând, trupurile lor neînsuflețite (fie că s-au înecat, fie că au fost prinși și împușcați), fiind purtate, ca lecție de bună purtare, printre oameni. Ca pe vremuri trupul lui Hector, efectul de contrast are aici din plin efectele scontate. Ismail Kadare aduce astfel în prim-plan problematica transfugilor, binecunoscută și românilor. Citeşte tot articolul