Tag: vernisaj

Sergiu Negulici și Ioana Nicoară despre „Splendida Moarte Accident”: „Relația între animație și poezie a existat întotdeauna”

Splendida Moarte Accident e un scurtmetraj de animație superb, unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am văzut eu în ultima vreme. Original din punct de vedere al tehnicii folosite, al scenariului și regiei, emoționează, suscită și ridică o sumedenie de întrebări, totul în doar cincisprezece minute. Dacă nu mi-ar fi teamă că e prea uzat termenul sau că poate suna prea emfatic, i-aș spune operă de artă. Orișicum, vă îndemn să mergeți să-l vedeți mâine, 8 februarie, de la ora 19:00, la Galeria Annart, acolo unde va fi vernisarea expoziției dedicate construcției, atât ca poveste, cât și compoziție vizuală (detalii aici - expoziția și filmul pot fi văzute și pe 9 și 10 februarie, în același loc, între orele 11:00-19:00). Nu de alta, dar are toate elementele necesare pentru a-i fi pe plac unui bookaholic: poveste faină, anticariat, scrisoare (de dragoste), dadaism, poeți și poezie, hârtie, cuvinte ș.a.m.d. Citeşte tot articolul


Cum gătim realitatea – Vernisaj și lansare de carte

„Cum ar fi dacă omul și-ar procesa cu bunăvoință stările emoționale și nu s-ar lăsa tocat mărunt de raționalizări? Cum ar fi dacă am hrăni aspirația de a trăi din integralitatea ființei, în aceeași măsură, cu rațiune și sensibilitate? Cum ar arăta o zi liberă de preocuparea de a ne justifica dreptul la existență?" Citeşte tot articolul


Vernisaj Zoltan Bela | L’espace ventriloque| joi, 24 martie / Lansare catalog

Ioana Mandeal curator: Zoltán Béla „L'espace ventriloque”,  24 Martie ora 18.00 Lansare catalog: Vernisaj  Expoziția: 24 martie - 30 aprilie 2016

Galeria Anca Poterașu are plăcerea să vă invite joi, 24 martie 2016, începând cu ora 19.00 la vernisajul expoziției artistului Zoltán Béla - „L’espace ventriloque”, curator Ioana Mandeal.

În aceeași zi, de la ora 18.00, va avea loc un preview al expoziției prilejuit de lansarea catalogului artistului, intitulat  Pictură/ Obiect – eveniment organizat în parteneriat cu Asociația Română de Artă Contemporană. Citeşte tot articolul

Tatiana Fiodorova. Când o carte devine un mesaj / FUTURE MUSEUM

Tatiana Fiodorova. Când o carte devine un mesaj 27.01. – 11.03.2016 Vernisaj: 27.01. / 19:00 Future Museum (Ion Ghica, 11, București) www.futuremuseum.ro luni – vineri / 8.00 – 16.30 „Când o carte devine un mesaj” este prima expoziție solo a Tatianei Fiodorova în București. Sub forma unei retrospective, ea va prezenta cărțile ei de artist, un mijloc de expresie predominant al Tatianei. Expoziția include „În căutarea corpului social al artistului sovietic”, „Pașaport sovietic”, „Fabrica Steaua Roșie” și publicațiile unice ale lui Vasilii Lefter. Două cărți noi, „Basarabia și locuitorii ei” și „Harta hârtiei igienice din București” au fost realizate special pentru această expoziție. Citeşte tot articolul

Ferestre din București și poveștile lor

Lansarea cărții „Ferestre din București și poveștile lor” și vernisajul expoziției de fotografie vor avea loc joi, 5 noiembrie, la ora 19.30 la Librăria Cărturești Carusel. Vor vorbi despre carte Ioana Pârvulescu, Cristina Rusiecki, Radu Paraschivescu, Vintilă Mihăilescu și Cătălin D. Constantin. Citeşte tot articolul