Tu cum vezi lumea peste 25 de ani?

Editura Nemira şi Next Advertising lansează la Gaudeamus campania Nemira 25 – Capsula timpului. Tu cum vezi lumea peste 25 de ani?

Este o campanie de imagine care marchează încheierea anului aniversar Nemira 25 şi îşi propune să provoace discuţii despre cărţi mulţi ani de acum înainte.

Campania se desfăşoară în perioada 16-20 noiembrie la standul editurii de la Târgul de carte Gaudeamus şi are ca premiu cele mai bune 250 de cărţi publicate de Nemira în următorii 25 de ani.

Cititorii Nemira sunt invitaţi să facă previziuni despre cum va arăta lumea peste 25 de ani. Răspunsurile vor fi introduse într-o capsulă ce va fi sigilată şi deschisă peste exact 25 de ani, pe 16 noiembrie 2041.

cum-vezi-lumea-peste-25-de-ani-invitatie

Câştigătorul marelui premiu va fi cel ale cărui previziuni se potrivesc cel mai bine cu realitatea din momentul respectiv.  Fiecare participant la campanie va fi recompensat  cu o carte cadou.

„O editură precum Nemira nu înseamnă doar carte. Înseamnă imaginaţie, viziune şi curajul de a te reinventa în permanenţă,într-o piaţă din ce în ce mai puţin interesată de lectură. Toate aceste aspecte ne-au inspirat şi au însemnat pentru noi o adevărată provocare din punct de vedere creativ. Ne-am dorit o campanie care să surprindă, să provoace şi în acelaşi timp să seducă cititorii. O campanie despre care să se vorbească mult timp de-acum înainte. Insight-ul de la care am pornit este unul cât se poate de personal, şi anume acela că oricare dintre noi, a făcut măcar o singură dată, un exerciţiu de imaginaţie despre cum va arăta viitorul.”
Echipa Next Advertising.

Nemira a fost întotdeauna identificată de cititorii săi cu ideile de inovație/pionierat, calitate şi în ultimii ani cu cea de continuitate, de rezistenţă, prin nostalgia oamenilor care au crescut cu cărțile Nemira și care sunt în continuare cititorii noştri, pe care îi vedem an de an la târgurile de carte, împreună cu copiii lor, următoarea generaţie de cititori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *