Nimic nu mă deranjează mai mult când citesc decât să găsesc o carte prost legată, cu pagini lipsă, cu greșeli majore, enervante, printată aiurea. Sunt sigură că multora dintre voi li s-a întâmplat să ajungă la mijlocul cărții, să aibă senzația de deja vu și să observe că 50 de pagini fuseseră tipărite de două ori și că următoarele 50 lipsesc cu desăvârșire. Este teribil de frsutrant mai ales când ești nerăbdător să vezi cum se continuă cartea sau când ești nevoit să dai încă o dată banii pe ea. Morala? Cărțile greșite nu au ce căuta în mânile cititorilor! De la această premiză, corectă aș zice, au pornit cred cei de la Nemira când au lansat campania Do it yourself, care scos deja câteva scântei prin lumea noastră online.

Mai precis, cei de la Nemira sunt în Vama Veche cu foarte multe cărți cu greșeli care nu pot fi comercializate. Detaliile le găsiți aici. Ei și-au provocat cititorii să-i caute pe plajă și să facă lucruri frumoase din cărțile acelea. Să le modifice, să construiască lucruri cu ele, să facă origami, în principiu orice le trece prin cap. Lucrul de care n-au ținut cont oamenii de la Nemira e sensibilitatea multora față de obiectul carte și că ea poate fi rănită atunci când ei văd cărți tăiate sau arzând.

Pe noi ne știți. Ne plac la nebunie lucrurile făcute din cărți și nu avem fetișuri cu ele ca obiect. Am scris despre atâția artiști care s-au folosit de cărți pentru a transmite un mesaj, care au creat lucruri fabuloase din cărți și, prin asta, le-au făcut mai puternice. Câteva exemple:

A face artă din cărți – o colecție de multe lucrări artistice făcute din cărți, Pablo Lehmann, Kyle Stillman, Valerie Buess, Nicola Dale,  Ros Rixon, Guy Laramee și mulți, mulți alții. Puteți vedea ce lucruri minunate fac din cărți în rubrica noastră (c)Arte.

O carte nu înseamnă un obiect. O carte înseamnă în primul rând un text, un autor, un context literar. Poate să ia multe forme, poate fi tipărit sau digital, poate fi într-o ediție mai bună sau mai proastă. Din punctul meu de vedere, dacă textul este compromis de greșeli de tipar și lectura este afectată, atunci nu mai putem vorbi de acea carte. Pe de altă parte, imaginea cărții are valoare simbolică, provoacă emoție și, pentru un iubitor de cărți, înseamnă mult.

Mai e ceva. Trăim într-o lume în care accesul la cărți este aproape nelimitat. Tocmai de aceea, atașamentul față de cartea obiect scade. Până la urmă, au făcut și e-book-urile ceva – au pus accentul pe text, pe accesul instant la orice carte. Pe de altă parte, cine poate rezista în fața unei minunate biblioteci clasice?

Din acest punct de vedere, nu văd nimic rău în inițiativa celor de la Nemira. Cărțile acelea clar nu mai puteau fi folosite, de ce să nu ne jucăm cu ele? În general, cărțile cu greșeli se trimit la topit, un proces deloc vizibil, dar la fel de “dăunător” hârtiei. Haideți să ne gândim un pic la ce înseamnă înainte de a sări ca arși.

Totuși, nu sunt convinsă că Nemira au ales cea mai bună cale de a-și pune în practică ideea și de a comunica. Într-adevăr, imaginea cărților arzând nu e chiar plăcută nici pentru cei cu stomac tare (simbolic) dintre noi sau pentru cei deschiși la astfel de experimente. Pe mine cel puțin mă duce cu gândul la cărțile arse de comuniști și la străbunicul meu care a fost nevoit să pună pe foc o bibliotecă imensă înainte de fi arestat.

Ar fi putut să îmbrace mai frumos ideea. Să spună că textul contează, nu forma. Să pună fotografiile într-o ramă care explică ce e cu ele. Să susțină cărțile fără greșeli și să condamne cărțile cu erori care ajung în librării. Să aibă susținerea unor artiști contemporani. Să facă ei înainte câteva obiecte frumoase, care să inspire și să dea o direcție creativă. Să scrie un text, poate un comunicat de presă, unde să explice ideea astfel încât să nu fie greșit interpretată. Să dea exemple de artiști care au transformat cărțile și au făcut lucrări de artă puternice și spectaculoase. Să provoace la discuții, dezbateri, să invite câțiva scriitori să spună ce cred.

E o zonă sensibilă, care poate scandaliza. Cred că nici ei nu și-au dat seama ce reacții pot provoca și nu și-au asumat din start demersul. Ideea mi se pare faină dar, repet, cred că trebuia implementată cu totul altfel, cel puțin momentan pare ceva minor, improvizat. Dar poate nu e timpul pierdut și pot profita de aceste mici controverse să o ducă la următorul nivel și s-o transforme într-o acțiune serioasă, asumată, cu mesaj.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *