“Cu drag, pentru Cristina, de la Ioana, martie 1992” – scrie cu caligrafie de elev emininche pe prima filă a antologiei de povestiri de Luigi Malerba “Casa jaguarului“. Am cartea asta de 20 de ani si de atunci o tot citesc. N-am dat în mintea literaturii pentru copii, pur și simplu cartea a ajuns la mine prea devreme. Și mă bucur să redescopăr că ceea ce mi s-a părut fascinant și de un straniu extravagant acum 20 de ani poate avea încă același efect.
Luigi Malerba nu scrie povești pentru copii, ci literatură fantastică. Avangardist la vremea lui (a trăit între anii 1927-2008), a fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai mișcării italiene Neoavanguardia și ai grupării literare cu tendințe experimentale Grupul 63.
Cartea despre care vă vorbesc eu e o colecție de proză scurtă, adunată sub numele de Casa jaguarului în 1991 la Editura Dacia Cluj. Nu cred că s-a republicat, și-i mare păcat.
Înainte de asta, în România îi mai fusese tradus în 1972 la editura Univers romanul Salt mortal, prima lucrare care a primit Prix Médicis étranger (premiul se acorda până în 1970 doar scriitorilor francezi).
Dintre multele lui nuvele, în Casa jaguarului au fost traduse (de Doina Opriță) vreo 50. Dacă ar fi să-l compar cu cineva, ar fi cu Julio Cortazar, cu același gust pentru fantastic și bizar.
Ocazional macabre, nuvelele lui Malerba ar fi, în epoca scurt metrajului contemporan, material solid pentru mici capodopere cinematografice, sintetice și concise ca niște pastile pe cutia cărora ar trebui să scrie “Conțin doza zilnică recomandată de ciudățenii. A se consuma cu moderație“.
Să vă dau și câteva exemple, dintre preferatele mele.
În Vulturii directorul unui spital reproduce noțiunea turnurilor tăcerii zoroastriene (în care morții erau urcați la înălțime pentru a fi păpați de vulturi) rezolvând astfel chestiunea delicată a resturilor biologice din sălile de operații.
În Autobiografia unei sardele mi-a adus aminte cel mai tare de Cortazar și axolotul său, pentru că personajul principal visează în fiecare noapte că e o sardea fericită, bălăcindu-se prin ocean… până la momentul dramatic când este decapitată, îndopată cu ulei și băgată la conservă.
În Visul lui Cezar (lui Malerba îi plac foarte mult visele) personajul Cesare are visul lui Cezar dinainte de a fi omorât și de aici construiește o întreagă teorie a conspirației și a paranoiei.
Aster perennis e povestea macabră a unui individ care aude în fiecare zi, de când s-a născut, un anumit sunet, ca o bătaie înfundată la o poartă, în urechi. Mereu în jurul aceleiași ore. Până într-o zi, când nu-l mai aude. În schimb descoperă poarta adevarată la care dacă bați, se aude zgomotul, de astă dată real. Nu vă spun și de ce-i macabră povestea, să nu vă stric surpriza.
În Jocul de-a jaful un părinte îngrijorat de lipsa de activitate, hobby-uri sau alte pasiuni a fiului său, îi cumpără acestuia o motoretă și îl urmărește fericit cum acesta inventează jocul de-a jaful, în care fură (de-a binelea) poșete femeilor de pe stradă. “I-am pus să-mi promită că din banii de la următorul jaf au să-și plătească asigurarea. Mi-au spus că o vor face neapărat, sunt băieți de treabă și, de la o vreme încoace, veseli și senini, cum trebuie să fie la vârsta lor“.
Bakarak, una dintre nuvele cele mai reprezentative pentru intențiile Grupului 63 de a deconstrui limba și limbajul, e povestea unui dietetician care descoperă cuvinte care ne fac să ne îngrășăm. “Cuvintele acționează asupra sistemului neurovegetativ și asupra glandelor endocrine“. În Gramatica lui Dietetică ne arată deci că ne îngrășăm de la cuvintele iubire și totuși, spre exemplu, folosite în exces, și putem slăbi folosind des cuvintele literatură, structură, antropologie, structuralism, partitură, tratat.
Proza scurtă a lui Malerba se împarte între încercările de a diseca formalismul cuvântului și limbii și o serie palpitantă a la Twilight Zone, într-un limbaj cel mai adesea alert, ironic, foarte descriptiv, la persoana I, lucru care te scufundă și mai mult în realitățile paralele din nuvelele lui, astfel încât își atinge scopul. El devine tu.
“Habar n-am ce înțeleg eu prin experiență. Mă preocupă subiectul pentru că toată viața mea s-a identificat cu cărțile. Citeam numai cărți de ficțiune, sute de romane și povestiri de toate felurile […] Participam atât de intens la întâmplările din romane și mă identificam cu atâta forță cu personajele, încât lecturile mele deveneau cu adevărat niște experiențe”
Editurile românești au uitat de Luigi Malerba și recunosc că nici tradus în engleză nu prea l-am găsit. Colecția de nuvele Casa jaguarului (ediția din 1991) mai poate fi dezgropată de prin anticariate (chiar și online), la prețul de 3-4 lei.
Eu o citesc deseori vara. E ca și cum mi-aș strecura un cub de gheață pe spate.
