Mihail Sebastian, pe numele său adevărat Iosif M. Hechter, a fost şi este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai controversaţi scriitori ai ultimilor ani. Jurnalul său din perioada 1935-1944, apărut în 1996 la Humanitas, a fost cel care a declanşat tot acest val de interes, iar ultimul care a scris despre destinul acestui scriitor, intrat, în ultimii 50 de ani, într-un con de umbră, este Mihai Iovănel în monografia Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică (Editura Cartea Românească, Colecția „Critică. Istorie literară“, București, 2012). Totuşi, cel mai controversat studiu despre Sebastian rămâne cel al istoricului şi criticului literar clujean Marta Petreu, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (Editura Polirom, Iaşi, 2009), un studiu solid, serios, care vizează în mod special perioada 1927-1935, perioadă publicistică fastă pentru tânărul pe atunci Mihail Sebastian, ucenic şi mai apoi editorialist de succes la Cuvântul lui Nae Ionescu.

În cele 17 capitole ale studiului, Marta Petreu urmăreşte, cronologic, evoluţia tânărului Sebastian, o evoluţie influenţată enorm de magistrul Nae Ionescu, mai ales în ceea ce priveşte opiniile politice, articolele lui Mihail Sebastian sunând, suntem avertizaţi, foarte naeionescian. Cu o imagine deja impusă de jurnalul apărut în 1996, aceea de victimă a sistemului, mai ales prin originea sa evreiască, Mihail Sebastian părea intangibil din acest punct de vedere. Ce e drept, situaţia nu este nouă, încă din 1934, din cauza „Prefeţei” lui Nae Ionescu la romanul De 2.000 de ani, Sebastian a fost perceput astfel.

Marta Petreu, în schimb, propune o altă imagine a acestui scriitor interbelic, una mai puţin cunoscută şi poate ceva mai incomodă, aceea de sârguincios combatant pe frontul de dreapta, un simplu ecou al patronului Cuvântului, Nae Ionescu – un publicist lipsit de scrupule, deseori injurios şi chiar antisemit, în  măsura în care privea fascismul cu o nedisimulată simpatie.

Pentru acest studiu, Marta Petreu a consultat, după cum recunoaşte în „Cuvântul-înainte” al volumului, colecţiile ziarelor: Cuvântul, Adevărul, Dimineaţa, Facla, Rampa, Dreptatea etc., şi colecţiile revistelor: Tiparniţa literară, Adam, Renaşterea noastră, Revista Fundaţiilor Regale, Vremea, Cuvântul liber, Contimporanul etc. Rezultatul acestor cercetări minuţioase a fost unul surprinzător, inedit şi, nu în ultimul rând, unul controversat, deşi, scrie autoarea, „singurul care ar putea schimba concluziile acestei cărţi (dar nu şi partea factuală) ar fi Sebastian însuşi: dacă, printr-un noroc neaşteptat, ar ieşi la lumină mărturia lui, de genul Istoriei secrete a lui Procopius din Caesarea, că în toată perioada de la Cuvântul a scris pe dos de cum a gândit”.

Autoarea nu ezită să afirme că: „Dintre toţi discipolii lui Nae Ionescu, Sebastian a fost cel mai iubitor, cel mai imitativ, cel mai impregnat de ideile şi de stilul profesorului său”. Cel puţin până în 1933, Mihail Sebastian a fost „în siajul lui Nae Ionescu, un comentator politic de extremă dreaptă”, afirmaţie care contravine imaginii de până acum a scriitorului. Dacă Nae Ionescu a fost un antiliberal, un antiburghez convins, un antimsemit, un antieuropenist, acelaşi lucru – scrie Marta Petreu – se poate spune şi despre discipolul său, tânărul Sebastian, care părea un polemist înnăscut, dar care pare să-şi fi dezvoltat această calitate doar din dorinţa de a fi un simplu ecou la ideile promovate de Nae Ionescu în Cuvântul.

Este fascinat, asemenea lui Nichifor Crainic, de exemplu, de fascismul mussolinian şi a făcut chiar un elogiu al „conducătorului absolut” Mussolini. Rolul lui Sebastian la Cuvântul a fost acela, nu tocmai măgulitor, de a lua în râs lumea politică, iar ţintele sale erau democraţii, liberalii, căci: „În ochii lui, democraţia este vinovată de toate neîmplinirile”.  În mare, cam acesta este portretul lui Mihail Sebastian realizat de Marta Petreu în studiul său – un antidemocrat convins, venind în siajul lui Nae Ionescu –, portret care, prin atâtea elemente nu tocmai concordante cu personajul din Jurnalul apărut în 1996, a contrariat.

 

Întrebarea, justificată, pe care o lansează Marta Petreu în acest volum este următoarea: „Dacă întâmplarea şi numai întâmplarea l-a adus la Cuvântul, unde Nae Ionescu l-a primit cu braţele deschise, ce l-a ţinut şi ce l-a fixat pe Sebastian aici?”. Răspunsul îl dă tot autoarea, care mizează, fidelă mărturisirii lui Mihail Sebastian din Cum am devenit huligan, pe ideea unui destin implacabil, un fatalism care a pecetluit, în cele din urmă, un destin:

Dacă îl credem pe el însuşi, l-a ţinut chiar Nae Ionescu, prin fatalitatea primei lor întâlniri din redacţie: căci a fost «ca într-un ceas în care se pecetluieşte o soartă sau se deschide un drum». Aşadar, nu o întâmplare, ci contrariul ei, o alegere şi un destin. Un destin pecetluit cu numele lui Nae Ionescu.

 

Marta Petreu, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, Polirom, Iaşi, 2009, 296 p.

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *