Tag: kundera

Greutatea efemerului. Milan Kundera, Insuportabila uşurătate a fiinţei

Dacă citeşti pe Imdb rezumatul celebrei ecranizări după Insuportabila uşurătate a fiinţei (1988), cu Daniel Day-Lewis şi Juliette Binoche, nu o să afli decât că este vorba despre un doctor ceh „cu o viaţă sexuală activă, care întâlneşte o femeie ce-şi doreşte monogamia, iar apoi invazia sovietică le dă peste cap viaţa”. Dacă nu ai citit cartea, nu ştii cum scrie Kundera şi vrei totuşi să afli „despre ce e vorba”, nici nu îţi vei da seama dintr-un astfel de synopsis (şi probabil nici din film, căci Kundera însuşi a fost foarte dezamăgit de această adaptare despre care a considerat că nu reflectă sub nici o formă ideea cărţii, ca urmare nici nu a mai permis alte ecranizări). Dacă la suprafaţă este vorba despre poveştile şi intrigile din viaţa a două cupluri, cartea lui Kundera este relevantă în primul rând prin nivelul „de profunzime”, în care, dincolo de micile (sau marile) drame personale, stă eterna relativitate a tuturor lucrurilor, cea care duce la definiţii total diferite ale aceluiaşi concept. „Femeie”, „tradare”, „muzică”, întuneric etc. pot însemna, pentru două persoane, lucruri la fel de diferite cum sunt albul şi negrul. Citeşte tot articolul

Neserioșii caraghioși ai lui Milan Kundera – Iubiri caraghioase

Povestirile din Iubiri caraghioase au fost scrise în anii ’60 ai secolului trecut, ele marcând, practic, începutul carierei scriitoricești a unuia dintre cei mai îndrăgiți scriitori, Milan Kundera. Despre Kundera se spune că ar fi un expert în metafizica amorului, iar cele șapte proze din Iubiri caraghioase confirmă, la rândul lor, această titulatură, pe deplin probată apoi în marile sale romane. În cele șapte povestiri, Kundera reușește să surprindă în acțiune câteva tipologii masculine, descriind cu lux de amănunte reacția diferitelor personaje de gen masculin în fața unor iubiri/ amoruri mai mult sau mai puțin obișnuite. Dar să nu mai lungim vorba și să vedem care ar fi aceste tipologii. Așadar, avem neseriosul, nostalgicul (cuceritorul cucerit care își mai testează uneori farmecele, fără a duce lucrurile prea departe), bărbatul obișnuit, banal, cuceritorul blazat și Don Juan-ul decrepit, îmbătrânit. Citeşte tot articolul

Nora Iuga: “Ce să fac, gândesc cam anarhic” (interviu)

Nora Iuga este ori Poetul nemuritor, ori un gen de curious-case-of-Benjamin-Button al literaturii noastre. De fiecare dată când o revăd este un om mai tânăr și mai plin de viață. Probabil dacă nu ar fi împlinit recent venerabila vârstă de 81 de ani, am fi întâlnit-o pe străzile din centrul Bucureștiului, protestând cot la cot cu cei tineri.

Am avut șansa să îi iau un interviu între două lansări. Prima a marcat ieșirea oficială pe piață a Conversației cu Nora Iuga, despre care am povestit săptămâna trecută, iar cea de-a doua va veni în februarie, când scriitoarea octogenară va scoate de sub tiparul Editurii Cartea Românească un nou volum de poezii ("Petrecere la MontRouge"), un ciclu-experiment, precum însăși l-a numit, în care versurile ar fi rostite inconștient în timpul somnului de o doamnă și înregistrate de un tânăr secretar... Citeşte tot articolul


Despre cărțile din muzică: Dekadens

După ce am luat la întrebări scriitori, bloggeri, designeri și oameni din online, ne-am hotărât să află ce, cum și când citesc acei oameni care ne fac serile mai mișto cu muzica lor. Am început cu Dekadens, o apariție cu ceva vechime pe scena românească, cu o vocalistă foarte charismatică și piese catchy. Citiți interviul de mai jos și încercați să vă imaginați muzica Dekadens cu versuri de Minulescu, Eliade și Eugen Ionesco sau Jonathan Safran Foer :) Citeşte tot articolul

Gustări literare – sau ce ronțăim când citim

La mine în familie întotdeauna s-a împărțit, seara, o ciocolată. De câte ori venea acasă de la serviciu, tata era întâmpinat de aceeași întrebare, dacă ne-a luat și nouă ceva bun - până când, într-o zi, s-a plictisit s-o tot audă. După asta, de câte ori ajungea acasă purta sub braț un ziar, o pâine și o ciocolată, pe care, evident, trebuia s-o păstrăm până după masă.  Citeşte tot articolul

Interviu cu scriitorul Lucian Dan Teodorovici: “Mă simt epuizat atunci cînd celelalte munci nu-mi permit să scriu”

Matei Brunul, cel mai recent roman al lui Lucian Dan Teodorovici e un tur de forţă:  narativ, ca implicaţii psihologice, ca reconstrucţie de epocă, miză etică şi stilistică. E o poveste cu timbru grav, în care se strecoară, senin, emoţia şi candoarea, al cărui protagonist e  un marionetist cu o sensibilitate aparte: condamnat la închisoare politică în anii ’50, Matei Bruno suferă o pierdere parţială de memorie şi nu mai ştie nimic despre 20 de ani din viaţa lui. Citeşte tot articolul