Volum de amintiri atipic, Trenul M este, în esenţă, o poveste despre curgerea vieţii, relatată de o legendă a muzicii punk rock americane. Fie că vorbeşte despre rutina ei newyorkeză sau despre legăturile cu artişti precum William Burroughs sau Paul Bowles, Patti Smith rememorează pentru a înțelege, în acordurile unei melancolii temperate, ale unui umor subtil. Proza ei împleteşte realitatea cu visul şi încearcă să le descifreze rostul amîndurora; tînjeşte după cafeneaua perfectă şi după soţul ei decedat; merge pe urmele marilor artişti care i-au marcat existenţa, în căutarea unui adevăr profund; susţine concerte şi conferinţe, scrie, bea mereu cafea – drogul ei declarat – şi are vise obsesive. Dar ceea ce captivează în primul rînd în acest volum este personalitatea complexă a autoarei, ce reuşeşte să îşi apropie cititorul şi să îl facă părtaş la căutările, întrebările şi răspunsurile ei, care definesc umanitatea.
„Ce înseamnă să fii femeie şi să fii singură? Această întrebare este esenţa volumului Trenul M, alături de veşnica interogaţie: unde găseşti cea mai bună cafea? Trenul M e un jurnal al călătoriilor alimentate cu cafeină, imaginativ, emoţionant, transgresiv şi de o stranietate încîntătoare, care te face să rătăceşti şi în care te pierzi, doar ca să descoperi apoi esenţa adevărului şi a comuniunii în propria ta fiinţă.” (Los Angeles Review of Books)
„Proza lui Patti Smith pendulează fără efort între prezentul şi trecutul ei, dar şi al savanţilor şi artiştilor ce au inspirat-o şi de care se simte apropiată: regizorul japonez Akira Kurosawa, poetul Arthur Rimbaud sau Alfred Wegener, primul om de ştiinţă care a avansat ipoteza derivei continentelor.” (Miami Herald)
„Chiar şi atunci cînd stă singură pe treptele locuinţei sale din New York şi se uită la petrecăreţii beţi, Patti Smith reuşeşte să dea senzaţia că în lume nu există nimic mai fermecător.” (Financial Times)
„Trenul M”, de Patti Smith – fragment
Traducere din limba engleză de Ona Frantz
Colecția Biblioteca Polirom
Seria Actual
Editura Polirom
În după-amiaza următoare m-am înfiinţat cu aparatul meu Polaroid tocmai în momentul cînd masa era adusă, complet neceremonios, în sala de concurs. Arăta destul de modest, dar purta semnăturile a doi mari jucători de şah. S-a dovedit că îndatoririle mele erau în realitate destul de simple : era o competiţie de juniori, iar eu am făcut mai mult figuraţie. Cîştigătorul confruntării a fost o fată de treisprezece ani cu părul de aur. Ni s-a făcut o fotografie de grup, după care mi s-au acordat cincisprezece minute ca să pozez masa, scăldată, din nefericire, intr-o lumină fluorescentă, cîtuşi de puţin fotogenică. Poza noastră a ieşit mult mai bine şi a decorat pagina întîi a gazetei de dimineaţă, cu faimoasa masă în prim-plan. După micul dejun am plecat să văd zona rurală cu un vechi prieten şi ne-am plimbat călare pe ponei islandezi. Al lui era alb, iar al meu era negru, ca două piese de pe o tablă de şah.
La întoarcere am primit un telefon de la un bărbat care s-a prezentat drept garda de corp a lui Bobby Fischer. Primise sarcina de-a aranja o întîlnire în miez de noapte între mine şi domnul Fischer, în sala de mese privată a hotelului Borg. Trebuia să vin cu propria mea gardă de corp şi nu aveam voie să aduc vorba despre şah. I-am spus că accept întîlnirea, apoi am traversat piaţa, ducindu-mă la clubul NASA, unde l-am recrutat pe tehnicianul-şef de acolo, un ins de nădejde pe nume Skills, pentru postul de aşa-zis bodyguard al meu.
Bobby Fischer a sosit la miezul nopţii, purtînd un hanorac cu glugă întunecat. Skills purta şi el un hanorac cu glugă. Bodyguardul lui Bobby, care ne domina pe toţi cu statura lui, a rămas cu Skills afară, la intrarea în sala de mese. Bobby a ales o masă din colţ şi ne-am aşezat faţă în faţă. A început imediat să mă testeze, lansînd o serie de comentarii obscene şi rasiste, care s-au transformat intr-o peroraţie conspiraţionistă paranoică.
— Ştiţi ce ? Mă faceţi să-mi pierd vremea, i-am spus eu. Pot fi şi eu la fel de nesuferită ca dumneavoastră, dar pe subiecte diferite.
A tăcut şi s-a uitat la mine îndelung, iar în cele din urmă şi-a lăsat gluga pe spate.
— Ştiţi vreo melodie de-a lui Buddy Holly ? m-a întrebat apoi. Următoarele ceasuri le-am petrecut aşezaţi acolo şi cîntînd, uneori separat, adesea împreună, şi amintindu-ne cam jumătate din versuri. La un moment dat el a încercat să cînte în falset refrenul de la Big Girls Don’t Cry, iar bodyguardul lui a dat buzna înăuntru surescitat.
— Domnule, e totul în regulă ?
— Da, i-a spus Bobby.
— Mi s-a părut c-aud ceva ciudat.
— Cîntam eu.
— Cîntaţi ?
— Da, cîntam.
Aşa a decurs întîlnirea mea cu Bobby Fischer, unul dintre cei mai mari jucători de şah din secolul al douăzecilea. Şi-a ridicat din nou gluga şi a plecat chiar înainte de revărsatul zorilor.
Eu am mai rămas pînă au apărut chelnerii să pregătească bufetul pentru micul dejun. Cum stăteam aşa în faţa scaunului său, mi i-am imaginat pe cei din Continental Drift Club încă adormiţi în paturile lor – sau, poate, nereuşind să doarmă, copleşiţi de emoţii şi nerăbdare. Peste cîteva ore se vor trezi şi vor porni către centrul îngheţat al Groenlandei, în căutarea aducerii-aminte în chip de cruce maiestuoasă. În vreme ce draperiile grele erau trase în lături şi lumina dimineţii inunda mica sală de mese, mi-a trecut prin minte că, intr-adevăr, uneori,
prin intermediul realităţii, ne eclipsăm propriile vise.
Despre Patti Smith
Patti Smith (Patricia Lee Smith, n. 1946), supranumită „poeta laureată punk”, este scriitoare, cîntăreaţă şi artist vizual. S-a născut în Chicago, într-o familie cu origini irlandeze, şi a devenit cunoscută în anii 1970 pentru modul revoluţionar în care a combinat poezia cu muzica rock. A fost căsătorită cu chitaristul Fred „Sonic” Smith, care a murit în 1994 în urma unui atac cerebral, însă puternica legătură dintre cei doi a influenţat masiv creaţia ulterioară a artistei.
Patti Smith a marcat evoluţia genului punk rock cu albumul de debut Horses din 1975, care a fost inclus recent de revista Rolling Stone în topul 100 al celor mai reprezentative albume rock din toate timpurile. A lansat douăsprezece albume şi a primit numeroase premii pentru creaţia sa muzicală, printre care şi Polar Music (2011). Printre cărţile pe care le-a publicat de-a lungul timpului se numără volumele de versuri Seventh Heaven (1972) şi Auguries of Innocence (2005), antologia de poezie, proză şi desene Babel (1978), volumele de memorii Woolgathering (1992; Torcătoarea de vise, Polirom, 2015), Just Kids (2010; Pe cînd eram doar nişte puşti, Polirom, 2014) şi M Train (2015). În 2010, Just Kids a fost recompensat cu National Book Award. În 2005, Ministerul Culturii din Franţa i-a acordat lui Patti Smith titlul de Commandeur des Arts et des Lettres, cea mai înaltă distincţie atribuită artiştilor de Republica Franceză. Smith a fost inclusă, de asemenea, în Rock and Roll Hall of Fame în anul 2007.
