Bookaholic

M-am tot gândit cum aș putea numi cărțile astea. Fucked up suna cel mai natural. Sau disturbing. Oricât de mult m-am chinuit să găsesc un termen în română, nimic nu părea să le cuprindă în toată splendoarea lor dubioasă. Dar e de bine. E vorba de cărți care te cam șochează, greu de digerat, interesante, provocatoare, care-ți pun un nod în gât și-ți dau un gol în stomac. Stomac care-ți chiar trebuie când le citești

Pianista – Elfriede Jelinek – e ceva aproape suav când te gândești la o profesoară de pian. Nu și la Jelinek. Prima dată am văzut filmul lui Haneke, un regizor care știe foarte bine să pună dubiosul pe ecran. Așa că aveam deja imaginile formate în cap când am citit cartea, genul ăla de text care-ți pune la grea încercare imaginația vizuală și nu numai. Erika are multe frustrări la activ, parte din ele datorate unei relații ciudate de dependență față de mama ei tiranică. Îi place să meargă la show-uri erotice, e sado-maso și voyeuristă. Dincolo de asta însă, miza cărții lui Jelinek e în altă parte, într-o zonă psihologică tenebroasă care ție, ca cititor, îți dă mai mulți fiori ca automutilarea personajului.

Povestea lui O – Pauline O Reage – cartea asta se citește cu noduri în gât, cu pauze, cu enervări și cu o atracție-respingere față de ce scrie acolo. Cronica o aveți aici. Pe scurt, O intră, pentru iubitul ei, într-un soi de cult sexual unde, într-un castel, femeile sunt umilite în cele mai oribile moduri. Partea care te amețește cel mai mult la Povestea lui O e limbajul – nici un cuvânt vulgar, toate bizareriile sexuale sunt descrise calm, într-un limbaj elegant, aproape poetic. Brrr!

Prânzul dezgolit – William Burroughs – cam cum arată ceva ce-ar scrie cineva super spart pe droguri? Păi cam așa. Naked Lunch nu poate fi acuzată de coerență sau de fir narativ, în schimb e plină de imagini puternice, ca un fel de puzzle halucinant în care cele mai diverse lucruri se amestecă într-o chestie cu sens propriu. Sau fără. Sau cu. Nu-mi dau seama. Uite un documentar cu Burroughs.

Portocala mecanică – Anthony Burgess – mama și tatăl cărților fucked up dar foarte deștepte, interesante și extrem de provocatoare, Portocala Mecanică are de toate, de la violență la droguri și de la sex la crimă. Dar cum le are! Personajele, în special Alex, sunt fascinante în cruzimea lor și-n viziunea despre viață și libertate. E tipul ăla de text (și filmul lui Kubrick nu e cu nimic mai prejos) care-ți dă fiori pe șira spinării dar, mai ales, te lasă cu multe, foarte multe, întrebări.

Piercing – Ryu Murakami – aș fi putut alege orice de Ryu, toate poartă bine mersi etichetele de fucked up, dubioase, disturbing, sick și ce mai vreți voi. Mă opresc asupra Piercing-ului din simplul motiv că e ultima pe care am citit-o dar care, ghinion, mi-a plăcut cel mai puțin. Ba chiar spre deloc. Și asta n-are legătură neapărat cu subiectul (un tip vrea să omoare o prostituată pentru a scăpa de obsesia de a-și omorî copilul) ci cu felul în care e scrisă – cu toate motivațiile transparente (traume din copilărie explicate pe de-a-ntregul), previzibilă, cu voci deloc credibile, cu schimbări artificiale de registru și fără pic de tensiune, în ciuda subiectului teoretic provocator. Fail. Mult mai bune la fel de dubioasele Audiția sau Ecstasy.

Hârtiile Masculului – Silviu Gherman – O ciudățenie maximă, greu de digerat pentru stomacurile mai sensibile, Hârtiile lui Silviu Gherman e un fel de SF, un fel de distopie în care femeile conduc lumea și, implicit, pe bărbați. Doar că oamenii nu-s chiar așa cum îi știm noi, apar și tot felul de alte ființe scârboase (vezi burbacii) iar relațiile dintre ei (sau ele) sunt cel puțin fucked up. Puneți peste asta o doză imensă de ironie și rezultă o carte delicios de dubioasă. 🙂

Viața lui Kostas Venetis – Octavian Soviany – recunosc, și cred că sunt printre puținii, că nu m-a dat foarte tare pe spate Kostas. Ok, e o carte curajoasă, complexă, cu multe straturi, simboluri, dar de la un punct încolo mă plictiseau toate aventurile sexuale dubioase ale lui Kostas, mi se păreau repetitive, cum apărea un personaj nou în poveste, cum știam clar că în următoarele cinci pagini (maxim) și-o vor trage sau mai precis vor cădea în păcat. Urma să aflu doar cum. Cronică (de altă părere, foarte entuziastă) aici.

Crash – J.G. Ballard – cum zice Ioana-n cronică, n-o să-ți mai vezi niciodată mașina la fel. De ce? Pentru că e o energie sexuală imensă acolo care se manifestă cel mai bine în cazul accidentelor. Tot din cronică: e o carte foarte grafică, cu multe bizarerii sexuale și violență, care urmărește transformarea lui Ballard dintr-un mic într-un mare și psihopat pervers, sub influența ciudatului său amic Vaughan și a grupului lor sinistru de symphorofiliaci de-o anume categorie (termenul e folosit pentru a descrie oamenii pe care îi excită nu doar accidentele de mașină, ci dezastrele și catastrofele în general).

American Psycho – Bret Easton Ellis – Patrick Bateman are o viață cel puțin interesantă. Pe de-o parte bancher, ocupat cu iginerii financiare pe Wall Street, pe de altă parte criminal în serie noaptea pe străzile Manhattan-ului, consumator de droguri dar și de muzică rock. Problema însă e cum își omoară victimele – cu fooooarte multă cruzime. Să nu intrăm în detalii că oricum intră autorul prea mult.

Snuff – Chuck Palahniuk – bine, șocantă nu e. Doar că limbajul direct și subiectul filmării unei producții porno, cu toate personajele aferente, nu e chiar de ora de literatură, clasa a noua. Mai precis, nu e orice fel de film porno, ci cântecul de lebădă al reginei porno-ului Cassie Wright, astăzi ceva cam trecută de primele tinereți, care vrea să iasă din scenă în glorie. Gloria unui gang bang cu 600 de bărbați. Recenzia completă e fix aici.

Click pe titlurile cărților pentru a intra în librăria online Cărturești dacă vreți să comandați cărțile. Nu uitați că, dacă sunteți cititori Bookaholic și introduceți codul, beneficiați de 15% reducere. Detalii avem aici.