Târgul de carte Kilipirim abia s-a încheiat (pe 3 noiembrie). Lume multă, sala Dalles împânzită cu standurile editurilor, atmosferă prietenoasă, reduceri care mai de care, evenimente interesante pentru cei mici și cei mari. Iar de curând a fost dat presei și un top al celor mai bine vândute cărți la Kilipirim 2013, în funcție de cifrele declarate de fiecare editură în parte. 

Mi-am aruncat un ochi pe cărțile în cauză și am decis să vă recomand șapte dintre ele, pentru eventualitatea în care nu ați avut vreme să le citiți până acum sau nu ați ajuns la Kilipirim pentru a vi le achiziționa (în ceea ce privește noile apariții). Să ne înțelegem, de la început: scriu doar despre cele pe care le-am citit (cu două excepții, care se află deja pe raftul cărților de citit în perioada aceasta). Celelalte, unele pe o poziție mai bună în topul celor mai bine vândute la Kilipirim, nu le pot include aici tocmai pentru că nu am ajuns eu însămi la ele și nici nu îmi propun în viitorul apropiat să o fac. Așadar, nu are nimic de-a face acest material cu a promova o editură sau alta sau mai știu eu ce.

Iar acum, să curgă recomandările!

O femeie iubită de Andreï Makine – n-am ce-i face, încep cu această carte abia apărută, tocmai pentru că Makine este unul dintre autorii mei preferați (pe care, a propos, vom avea ocazia să-l întâlnim curând 🙂 ). M-a năucit cu Testamentul francez, Femeia care așteaptă (pe care am visat-o câteva zile în timpul facultății), Recviem pestru Est ș.a. Se pare că, în stilul său inconfundabil, elegant și sobru, Makine spune în O femeie iubită povestea Ecaterinei cea Mare (Ecaterina a II-a), lăsând biografia în spate și avântându-se pe noi meleaguri, cu un tânăr regizor personaj-cheie, pe post de ”detectiv” și cu o acțiune care alternează pe două planuri, la 200 de ani distanță.

Spuma zilelor de Boris Vian – trișez puțin, căci în topul Kilipirim pentru cele mai bine vândute cărți de la standul Editurii Univers se află Boris Vian, ca autor. Dar eu v-o recomand, cu precădere, pe aceasta, nu numai pentru că este cartea care l-a scos din anonimat pe autorul francez și l-a propulsat pe culmile literaturii. Ci pentru că Spuma zilelor este una dintre cele mai frumoase și sfâșietoare povești de dragoste pe care le-am citit. Chloe, fata căreia îi crește un nufăr gigant în plămân și se sufocă, Colin, cel care o iubește nespus, șoricelul gri care se sinucide pentru că nu poate suporta moartea ”stăpânei”, obiectele suprarealiste care au propria lor viață în proză, lumea întoarsă cu susul în jos, jocul de-a cuvintele, sunt doar câteva elemente pe care le veți descoperi în micul volum al lui Vian.

Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion – pe Chris Simion am descoperit-o, mai întâi, acum câțiva ani, ca regizoare de teatru. Mi-au plăcut în proporție de 90 % montările pe care le-a făcut, așa că, atunci când am aflat că și scrie, m-am grăbit să văd ce și cum. Cartea aceasta, printre cele mai vândute la standul editurii Trei, este pentru cei care au chef de o poveste crudă, tristă, dar și optimistă, o fugă dintre pământeni pentru a descoperi sensul vieții, menirea pe lume și regăsirea păcii interioare. Trebuie citită atent, cu răgazuri între e-mailuri (căci aceasta este forma în care este narat, un schimb de monoloage virtuale între două personaje principale) și ceaiuri multe consumate. A propos, autoarea a transformat cartea într-o piesă de teatru – încă se joacă!

Urzeala tronurilor de George R.R. Martin – cred că v-am mai spus și cu altă ocazie că nu sunt mare cititoare de SF-uri. Însă din mania iscată în jurul acestei cărți și, implicit, în jurul autorului (înțeleg că se spune că, odată cu această carte, G.R.R. Martin începe detronarea lui Tolkien, ceea ce este wow!), mărturisesc că am cedat și am pus-o pe lista proprie. Nu de alta, dar trebuie să înțeleg ce-i cu producția HBO atât de vizionată de toți prietenii mei și, ce-i drept, îmi trebuie un strop de fantasy acum.

Sunt o babă comunistă de Dan Lungu – nu, nu m-a surprins că s-a cumpărat de la standul editurii Polirom tocmai această carte, însă m-a bucurat nespus. Vă spuneam nu demult că Dan Lungu este unul dintre scriitorii români pe care i-am citit în întregime și care-mi plac mult. Înainte de a vedea filmul (cronică aici), rogu-vă, citiți cartea. Nu de alta, dar sunt puțin diferite (deși Stere Gulea păstrează firul narativ, se pierd câteva lucruri prin adaptarea la un alt limbaj). O poveste sinceră despre nostalgia după un regim totalitar (atât de fain expusă că mai ai puțin și îi dai dreptate babei comuniste, Emilia), despre supraviețuire, despre piedici în viață, despre o Românie de-a râsu’-plânsu’, despre ce a fost și ce poate urma, despre solidaritate și iubire între membrii unei familii și multe alte. Peste toate, este presărat puțin umor marca Dan Lungu.

În căutarea oii fantastice de Haruki Murakami – ei, aici chiar nu știu dacă trebuie să motivez cumva includerea lui Murakami în lista de față. Vă spun doar atât: o fotografie cu o turmă de oi ajunge în paginile unui buletin publicitar. Tânărul care a pus-o acolo va deveni cel care va căuta o oaie fantastică ce reușește să neliniștească pe un bărbat cu o situație financiară extrem de bună. Muzici, întâmplări haioase, cultură populară americană, multe paliere, aerisit, o oaie buclucașă. V-am trezit curiozitatea?

Palatul Viselor de Ismail Kadare – din nou, vă păcălesc puțin. Se pare că, la standul editurii Humanitas, cel mai bine au stat două colecții: „Cartea de pe noptieră” și „Raftul Denisei”. E adevărat, sunt multe bijuterii în ambele, dar nu vă pot vorbi despre toate, sunt câteva sute! Așa că am ales o carte pe care o iubesc enorm de tare – întâmplarea face că am descoperit-o tot în facultate, recomandată de doamna profesoară Elena Ionescu. De atunci, l-am consumat pe Ismail Kadare pe pâine. Sunt mult prea multe de spus despre această minunăție de carte, o alegorie a totalitarismului pusă pe hârtie într-o poveste năucitoare: un palat al viselor, Tabir-Saray, o instituție a statului unde sunt cercetate în amănunt toate visele supușilor și pedepsiți cei care au greșit cât de puțin acolo, în inconștient. Pentru a vă convinge, poate este mai bine să citiți materialul aferent.

Vouă ce v-a făcut cu ochiul la Kilipirim?

 

Sursă imagine principală

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *