Aurora Liiceanu a ales și pentru noua carte pe care a scris-o un subiect cu impact serios: relația complicată, nu de puține ori imposibilă, dintre soacre și nurori. E, din start, o chestiune încâlcită, pe care o atacă și cu explicații din domeniul psihologiei, dar și cu date care implică diferențele culturale și modul în care aceste două roluri sunt construite, cultural, de la spațiu la spațiu.

Subiectul ales e descompus pe aspecte, fiecare cu problemele lui. Aurora Liiceanu încearcă să acopere fiecare latură a acestei relații dintre soacre și nurori care, de dificilă ce e, a intrat în folclorul popular al multor culturi. Vorbește chiar despre stereotipurile culturale care se referă la mama (de băiat!) evreică, la mama italiancă și la mama indiană, trei exemple luate din culturi profund tradiționaliste, în care astfel de stereotipuri încă proliferează, dintr-o suită de motive (pentru a le diseca, în parte, ar fi nevoie de măcar încă o carte pentru fiecare!).

De la stereotipurile care prezintă soacra în cele mai nesuferite posturi, nu e decât un pas către stereotipurile negative care se referă la femeie, în general, demonizând-o și dezumanizând-o. Aurora Liiceanu citează aici un text celebru, în care Boccaccio, descriind femeia, o plasează în categoria monstruosului: „femeia este un animal imperfect…niciun alt animal nu este mai puțin curat decât ea și nici chiar porcul care se tăvălește în noroi nu ajunge la scârba ei“. Acest singur exemplu e suficient de puternic (cu atât mai mult cu cât i-au urmat valuri de descrieri în aceiași termeni, de acum 600 de ani și până azi!) pentru a o face pe autoare să se întrebe, legitim, dacă nu cumva toate aceste stereotipuri de gen nu sunt întărite și de astfel de comentarii misogine, pe care literatura inclusiv le face să circule.

Concluziile ei plasează întreaga discuție despre încrîncenările dintre soacre și nurori pe un fundal mai amplu, minat de atitudini toxice îndreptate către femei, în general, indiferent de rolul lor social. Aici subliniază multitudinea de stereotipuri negative pe care le-a produs imaginarul colectiv în legătură cu femeile, stereotipuri care le depășesc cu mult pe cele masculine:  „O astfel de atenție nu pare să i se fi acordat bărbatului în cultura populară și nici dincolo de ea. Chiar dacă există stereotipuri masculine, ele sunt palide și lipsite de puterea celor feminine. N-au devenit obsesii colective“.

Revenind la concluziile psihologilor, Aurora Liiceanu prezintă limpede și succint unele a căror  aplicabilitate depășește cadrul relației noră-soacră, la înțelegerea căruia contribuie. Așa este, de exemplu, teoria despre modul în care relațiile interpersonale sunt influențate sau afectate de distanța fizică. Este ceea ce se numește proxemică, un domeniu nișat care studiază comportamentul indivizilor în diferite culturi, cu accent pe raportul dintre spațiu și relații interpersonale. Se ajunge la o discuție despre limitele pe care le stabilim cu ceilalți și despre rolul lor crucial pentru sănătatea relațiilor în care intrăm.

Atunci când limitele sunt sfidate, se ajunge la situații în care soacrele păstrează o cheie de la locuința soților (și o folosesc), schimbă mobila prin case sau dezvoltă tot soiul de  regii invazive. Comportamentul lor are, desigur, multe explicații, și culturale, și psihologice. Una dintre ele, care implică, automat și pasivitatea fiului în astfel de contexte, acuză un proces de individuație perturbat, care are ca urmare dependența a fiului de mamă și imposibilitatea acesteia „de a tăia cordonul ombilical“.  „Tendința mamelor“ explică Aurora Liiceanu, „adesea neconștientă și nerecunoscută, de a tăia cordonul ombilical care poate cădea pe un teren sensibil – fiul –, astfel că separarea nu devine psihologic completă și nu duce la relații mature“.

Explicațiile sunt completate, în carte, fie cu concluzii ale altor psihologi și psihanaliști, fie cu observații și chiar sfaturi care pot să îmbunătățească relațiile din triunghi, pentru că, indiferent că războiul se poartă între două femei, fiu soacrei, respectiv soțul nurorii, e mereu implicat.

Cea mai nouă carte a Aurorei Liiceanu, Soacre și nurori, pune, așadar, la un loc, rezumate concise ale unor teorii despre relații și tipuri de comportament, exemple de raporturi disfuncționale între soacre sau nurori, anecdotică și inclusiv sfaturi. În ultima parte, include patru povești reale, dintre care ultima e de-a dreptul șocantă, mai ales că grozăviile pe care le povestește se sfîrșesc abrupt, fără niciun epilog care să mai domolească violența din final.

Pe întreg parcursul volumului Soacre și nurori, autoarea își completează expunerea cu foarte multe exemple, pe care le ia inclusiv din literatură, inclusiv din studii de antropologie, așa că textul înglobează tot felul de elemente din zone aparent diferite, care-i dau dinamică și-l fac interesant. Cred că o carte în care ți se povestește despre problemele care blochează comunicarea și implică un mare consum emoțional o să intereseze, și de data asta, o mulțime de cititori.

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

 

 

 

 

Cartea Soacre și nurori. La cine este cheia poate fi comandată de pe librăria online Cărturești de aici. Dacă introduceți codul Bookaholic la finalizarea oricărei comenzi, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *