„Bucureştii lui Caragiale”, un amplu festival care a acoperit întreaga vară, s-a terminat în septembrie, dar Caragiale nu mai are mult de aşteptat pînă să fie din nou prezent pe scenele teatrelor din Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, care a dedicat o secţiune montărilor din dramaturgia şi proza acestuia. „Al matale, Caragiale” propune, pentru ediţia a XXII-a a FNT-ului, patru spectacole după Caragiale, festivalul deschizându-se chiar pe scena teatrului care-i poartă numele şi, evident, cu o montare ce aduce la viaţă, în cheia teatrului coregrafic specific lui Gigi Căciuleanu, lumea caragialiană: D’ale noastre.

 

Gigi Căciuleanu, fondator al „Gigi Căciuleanu Romania Dance”, a impus un nou limbaj teatral pe scenele româneşti şi nu numai, actorii devenind nişte dans-actori, lăsând limbajul corporal să reînvestească mesajul piesei cu noi semnificaţii. În D’ale noastre, producţie marca TNB şi Fundaţia „Art Production” (cu Ioana Marchidan, Lari Giorgescu, Istvan Teglaş etc.), în care merge pe ideea teatrului de animaţie, veţi avea ocazia să-l redescoperiţi pe Caragiale, dar şi să asistaţi la un concept teatral inedit. „D’ale noastre” nu se referă însă la ceea ce este specific lui Caragiale, ci la ceea ce este tipic omenesc, explică Gigi Căciuleanu într-un interviu acordat pentru BeWhere.

În Două loturi, povestea tragicomică a lui Lefter Popescu (pe care sigur o ştiţi în variantă filmică spumoasă cu Birlic) vorbeşte încă o dată despre ironia sorţii: ce şanse sunt ca două bilete de loterie să cumperi şi să pui numerele câştigătoare… viceversa? Alexandru Dabija se întoarce la povestea domnului cu nume predestinat, avându-i în distribuţie, printre alţii, pe Gavril Pătru (Lefter Popescu), Nicoleta Lefter/Valentina Zaharia (Doamna Popescu), Marius Manole (Povestitorul), şi este mult mai puţin comic decât ne-am aştepta, colorând în nunaţe întunecate această situaţie a nenorocului pur. Tipic caragialian şi, evident, tipic românesc, Două loturi al lui Dabija pune accentul pe veşnicul ghinion sub umbra căruia avem uneori impresia că ne-am născut. Dacă nu aveţi răbdare până la FNT, puteţi să mergeţi la premiera oficială din 8 octombrie, ocazie cu care se va inaugura şi Sala Mică a Teatrului Naţional.

 

Caragiale nu înseamnă numai comedie, deşi acesta este filonul cel mai intens speculat, ci poate să dezvăluie şi o latură mai întunecată, a inevitabilul tragediei. Nimic mai exemplificator decât Năpasta, pe care Cristi Juncu o montează cu Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti şi în care îi veţi vedea pe Ada Simionică (Anca), Ioan Coman (Dragomir), Andi Vasluianu/Nicu Mihoc (Ion), Bogdan Farcaş (Gheorghe). Cristi Juncu îşi construieşte spectacolul pe structura unui thriller, în care personajele principale, ca în teatrul expresionist, devin trăirile, sentimentele, conceptele, în acest caz – sentimentul sfâşietor al vinei şi dorinţa de răzbunare.

 

La capitolul comedii, Mircea Cornişteanu pune în scenă O noapte furtunoasă, cu Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova, o versiune inedită ce încearcă să găsească o cale de mijloc între contemporaneizare şi păstrarea firului original. În spectacolul lui Cornişteanu (cu Ion Colan, Cerasela Iosifescu, Dragoş Măceşanu etc.) nu veţi da peste o variantă vetustă, dar nici nu veţi fi copleşiţi de un exces de „rescriere”, atât de supărător şi de nefericit înţeles în numeroase montări după clasici.

 

O ultimă producţie a secţiunii „Al matale, Caragiale” este O scrisoare pierdută, un spectacol al lui Mihai Mălaimare, cu Teatrul Masca (din distribuţie fac parte, printre alţii, George Pupăză, Sebastian Ghiţă, Iulia Dumitru, Răzvan Teodorescu). Formula inedită, extrem de intersantă, este cea a statuilor vivante, care recrează lumea lui caragiale prin gest şi mişcare. Într-o lume în care se vorbeşte adesea fără să se spună nimic, până şi personajele lui Caragiale tac.

foto: www.fnt.ro

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


2 comentarii
  1. Pingback: Astăzi, până și personajele lui Caragiale tac. | Teatrul Masca Blog

  2. Pingback: Muzica nu se poate face pe lângă portativ « Foto Jurnal Masca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *