Mă gândeam aseară, când am aflat că Gabriel Garcia Marquez a murit, ce-mi amintesc cel mai mult din cărțile lui. L-am descoperit pe Marquez în adolescență, cred că aveam 16 ani, când am citit cu frenezie Un veac de singurătate și am intrat adânc pentru câteva zile (și de fapt pentru mult mai mult timp) în lumea magică din Macondo. Am citit apoi, în anii ce au urmat, Toamna Patriarhului, Dragoste în vremea holerei sau Despre dragoste și alți demoni.
N-am o memorie bună. Din cărți, după ce trece timpul, îmi amintesc fragmente disparate, scene, lucruri mici care mi-au rămas întipărite în minte, personaje dar mai ales senzații. Mi-am dat seama aseară că nu-mi amintesc atât de bine cum aș vrea cărțile lui Marquez, a trecut prea mult timp de când le-am citit și ar trebui să le reiau. Ce știu însă e că mi-au marcat adolescența, că am trăit acolo, în ele. Îmi amintesc atât de bine senzația unei lumi la limita volatilă dintre real și magic, atmosfera uneori densă, greu de explicat și frazele .
Mi-o amintesc pe Rebeca, fata care mânca pământ în Un veac de singurătate. Nu știu de ce, dar asta e imaginea care mi-a rămas cel mai bine întipărită în minte din cărțile lui Marquez. Mi-am format o imagine întunecată, foarte clară însă, și despre palatul în care trăia patriarhul din Toamna Patriarhului, descris în fraze lungi, apăsătoare, cu miros de trecut. Și ar mai fi multe, dar vă las pe voi.
Care-ți sunt cele mai dragi fragmente din cărțile lui Marquez?
Vă întrebăm:
Ce vă amintiți cel mai mult din cărțile lui Marquez?
Care sunt cele mai dragi fragmente, ce s-a întipărit puternic în memorie? Care sunt citatele?
Care sunt experiențele voastre personale cu cărțile lui Marquez? Când și cum l-ați citit?
Spuneți-ne în comentarii. Haideți să adunăm amintirile noastre subiective din cărțile lui Marquez și apoi să-l recitim. Împărtășiți-ne gândurile voastre legate de minunatul scriitor columbian. Mulți dintre noi suntem legați de cărțile lui Marquez, ne-au trezit și ne trezesc emoții și experiențe puternice. Cele mai interesante fragmente din amintirile voastre le vom face imagini și le vom pune într-un album pe Facebook.
Cand tiranul vinde marea:
“But his most fantastic depredation is the sale of the Caribbean Sea to the gringos who have kept him in power. The United States ambassador orders in giant suction dredges and nautical engineers, who carry off the sea “in numbered pieces to plant it far from the hurricanes in the blood- red dawns of Arizona, they took it away with everything it had inside general sir, with the reflection of our cities, our timid drowned people, our demented dragons,” and they leave behind a torn crater, a deserted plain of harsh lunar dust. To replace the breezes that were lost when the sea went away, another U.S. ambassador gives the General a wind machine.” – citat de the New Yorker, din The Autumn of the Patriarch.
Din povestirea lui Marquez “Cel mai frumos inecat din lume”:
“…unde vântul e acum atât de blând că se strecoară să doarmă pe sub paturi, acolo unde soarele străluceşte atât de tare, că floarea‑soarelui nu mai ştie încotro să se întoarcă, da, acolo se află satul lui Esteban.”
“Lucrurile au viata proprie, trebuie sa le trezim sufletul” – Un veac de singuratate
Cat de profund, adevarat, frumos!
“Citeşte asimilând, nu simplu citind – că nu-i vorba de-a împlini o normă, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citeşte trăind, nu memorizând. A citi trăind, bucurându-te de frumuseţea unei idei, te construieşte conştient şi subconştient, iar timpul scoate cele sădite acolo aşa, cândva, ca pe ale tale. Ceea ce rămane după ce ai uitat tot ce ai citit aceea îţi aparţine cu adevărat; aceea ai asimilat. Deci nu te îndrum de-a citi ca să-ţi încarci memoria, aceasta e bibliografie şi slavă deşarta; ci de a creşte sufletul şi pe aripile artei mântuirii.”
Arsenie Boca