Pe bloguri nu se scrie mult despre carti. Intre sute de youtube-uri, intre stiri, comentarii, poze cu mobilul cu greu isi mai face loc in feed reader-ul nostru cate o cronica de carte. Din cand in cand, ne propunem pe Bookaholic sa adunam cateva dintre ele in acelasi loc.

Dan Boeriu scrie pe blogul sau ca Radacina de bucsau, romanul lui O. Nimigean, este exceptional.Pe noi ne-a convins sa il citim.

Descopăr cu plăcere că, în ultima perioadă, renaşte în literatura română ceea ce eu aş numi romanul “neostentativ”, adică acela care-şi refuză din start un proiect programatic, fie ideologic, fie (la rigoare) afectiv-manipulativ. “Rădăcina de bucsau” nu vrea să demonstreze nimic, e doar o carte scrisă remarcabil despre un subiect comun. Ăsta e, până la urmă, farmecul discret al literaturii.

Dreaming Jewel scrie de bine pe Biblioteca Babel despre Derapaj de Ion Manolescu. L-am citit, talent are autorul cat cuprinde, doar ca aici prea s-a pierdut in detalii, intortocheli si sfortari.

Spuneam despre cartea lui Ion Manolescu, Derapaj,  că îmbină fresca socială nemaipomenit de reuşită cu o intrigă de tip “Pendulul lui Foucault”, plasată  în universul “Matrix”.

Micawber ne recomanda cartea de povestiri a lui Angelo MitchieviciCinema. Filme si fictiune, bine dozate amandoua.

Cinema e, paradoxal, un volum bine scris, dar care nu-i oferă cititorului mai nimic remarcabil. Proza lui Angelo Mitchievici e, fără îndoială, scrisă iscusit la nivelul primar al textului, dar dincolo de acest palier nu găseşti cine ştie ce material demn de reţinut.

Dragos scrie pe Chestii Livresti despre o carte stiintifica si interesanta, scrisa de Richard Dawkins, Ceasornicarul Orb pe numele ei, o carte despre evolutionism, genetica, viata organica si anorganica.

în fine, cartea este inteligentă, bine structurată şi se citeşte cu plăcere, deşi încet. este o lectură excelentă pentru timpul liber, mai ales că nu e obligatorie pentru şcoală. 🙂
ca mod de înţelegere a lumii, evoluţionismul darwinist are mult firesc şi bun simţ. cel puţin, din cartea lui dawkins.
Un lucru e clar: japonezii au un stil care te dă peste cap. Romanele japoneze, lungi sau scurte (acestea trei sunt de categorie mediu spre scurte), vin mereu cu niște povești despre tot și despre nimic, despre întâmplări care par cu neputință a se întâmpla, dar care te fac să îți spui: “de ce nu, totuși, și poveștile incredibile pot avea veridicitatea lor”.
Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Un comentariu
  1. Avatarivan

    da, …. destul de dificil cu scrisul pe blog
    Am incercat si eu si nu viziteaza nimeni blogul meu, bine ca si eu scriu din ani in pasti dar e greu
    sper in mai bine
    Ciao

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *