Gala Hop în Pod se va desfășura în perioada 26 octombrie -1 noiembrie în localul La Historia, mai cu seamă în podul acesteia, situat pe strada Sf. Dumitru nr 3. Gala Hop în Pod înseamnă spectacole zilnice prezentate de actorii câștigători ai Galei tânărului actor de la Costinești din septembrie 2013.

Acest festival vine în întâmpinarea generației tinere de actori și își dorește a face posibilă întâlnirea talentelor profesioniste, aflate la început de drum, cu marele public din Capitală.

Gala Hop în Pod este o inițiativă a actorului Marius Manole, care a făcut parte din juriului Galei Tănărului Actor, acest proiect fiind susținut de doamna Oana Pellea, care a fost președintele juriului Galei Tânărului actor și de directorul artistic al Galei, regizorul Radu Afrim.

Și având în vedere că, timp de șapte zile, puteți vedea în București numai spectacole unul și unul, ne-am gândit că nu ar fi rău să mergeți și voi. Mai ales că se vor juca cel puțin trei piese faine, niște delicii bookaholice: ”A fi sau a nu fi bufon”, colaj de texte după Matei Vișniec, Dostoievski, Cehov, Shakespeare; ”De ce fierbe copilul în mămăligă” după cartea omonimă a Aglajei Veteranyi și ”Doris, fata din mătase artificială”, după celebrul volum al scriitoarei Irmgard Keun.

Așadar, împreună cu Gala Hop, vă oferim trei abonamente duble la toate spectacolele din perioada 26 octombrie – 1 noiembrie (pentru program, scroll down).

Trebuie, în schimb, să ne răspundeți la o întrebare: ”De ce vreți să mergeți la spectacolele din cadrul Galei Hop în Pod?”

Deadline: vineri, 25 octombrie, ora 00:00.

Câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința concursului, s-au semnat cu numele complet și real și au lăsat o adresă de e-mail validă.

Succes!

Câștigători: Leila Tijani, Adrian Nichitov, Emilia Dinica.

Program Gala Hop în Pod

Sâmbătă, 26 octombrie

21:00 Pisica Verde de Elise Wilk, cu Anghel Damian, Irina Antonie, Diana Roman, Andrei Cătălin, Georgiana Vișan, Rareș Andrici; regie: Cristi Juncu

Duminică, 27 octombrie

21:00 Boogie, Pisica Verde de Elise Wilk

21:15 Râs nervos de Christopher Durang

21:30 Monolog-supriză Simona Arsu

cu Ruxandra Maniu, Ionuț Toader

Luni, 28 octombrie

21:00 Salome (după o idee de Charles M. Lee)
21:15 A fi sau nu fi bufon – colaj de texte- Matei Vișniec,
Dostoievski, Cehov, Shakespeare

cu Alexandra Caras, Ioan Paraschiv

21:30 A dragon in my mind de Emoke Pal, cu Emoke Pal

Marți, 29 octombrie

21:00 România e o tara ARO de Medeea Iancu
21:15 De ce fierbe copilul în mămăligă (după Aglaja Veteranyi)

cu Melania Rusu, Aida Avieriţiei

21:30 Medeea Redux, Bash. O triogie contemporană de Neil LaBute, cu Amalia Huțan

22:00 Buzunarul cu pâine, de Matei Vișniec, cu Rodica Ionescu și Vitalie Bichir – spectacol invitat

Miercuri, 30 octombrie

21:00 Gabriel de Dumitru Georgescu

21:15 Colateral Oedip de Mihai Ignat

21:30 Monolog -supriză

21:45 Oleanna de David Mamet Dumitru Georgescu

cu Cristian Iorga, Andrei Cătălin, Camelia Pintilie

Joi, 31 octombrie

21:15 Bucăți de Lia Bugnar

21:30 Doris, Fata din mătase artificială (de Irmgard Keun)

Cu Octavian Costin, Anghel Damian, Alexandra Apetrei

Vineri, 1 noiembrie

21:00 Aproape de John Cariani

22:00 Personaje celebre – Actorii își imită idolii. Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mihai Cojocaru, Octavian Costin, Mădălina Craiu, Anca Markos, Alexandru Mustățea, regie Andreea Vulpr.

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


18 comentarii
  1. AvatarBrînzan Amalia

    As vrea sa merg eu, dar din pacate sunt la serviciu saptamana viitoare ( in Craiova), dar mi-ar placea sa-i fac cadou abonamentul fetei mele studente la Bucuresti.

    Reply
  2. AvatarAndreea Topor

    Pentru ca este cel mai bun mod de a imi petrece saptamana viitoare. In plus am din nou ocazia sa ma intreb “de ce nu am dat la teatru?”

    Reply
  3. AvatarAvieritei Radu

    Vreau sa merg pentru ca sunt iubitor de teatru si as vrea sa vad si restul lumii , nu doar pe sora-mea .

    Reply
  4. AvatarFelicia Luca

    Pentru ca teatrul este un mod de a-l cunoaste si a-l intelege pe celalalt. Prin urmare, teatrul este un mod de a iubi omul.
    Pentru ca una dintre prietenele mele trece printr-un moment dificil. Asa ca vreau sa o iau cu mine, sa-i bata vant proaspat prin suflet.

    Reply
  5. AvatarIulia Boiu

    Pentru ca imi place mult teatrul si consider spectacolele modalitatea perfecta de a-mi petrece timpul liber.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *