
Pentru că a început vara și nu plecăm niciodată în vacanță fără o carte sau mai multe, ca să nu mai zicem de cititul la terasă (uite o listă de terase unde poți să citești sau să lucrezi), ne-am gândit, împreună cu prietenii de la Polirom, să vă facem cadou un pachet de cărți faine.
Update: câștigătoare Lavinia Alexa
E vorba de patru cărți, iată din descrierea editurii câteva cuvinte despre fiecare:
Bucătăria sclavilor
Rămasă orfană, micuța Lavinia ajunge pe pamînturile unei plantații de tutun, unde trebuie să trăiască și să muncească alături de sclavi, în bucătărie. Aflată în grija frumoasei Belle, despre care unii cred că-i amanta stapinului, Lavinia devine treptat parte a noii familii; singura opreliște în calea aparentei sale fericiri este faptul că, deși pe o plantație plină de sclavi de culoare, ea e o sclavă „alba”. În ciuda tuturor greutăților, va fi acceptată în „casa cea mare”, de unde stăpînul lipsește, iar stăpîna se luptă cu dependența de opiu. Kathleen Grissom marchează prin apropierea celor două personaje, mulatra Belle și „alba” Lavinia, un contrast greu de pus în cuvinte. Bucătăria sclavilor este o poveste tragică, punctată pe alocuri de nesiguranța așteptării și de înțelesuri noi ale realității familiale, unde dragostea și credința, deși trebuie să învingă orice piedică, eșuează adesea.
Grădina cețurilor din amurg
Romanul Grădina cețurilor din amurgește povestea vieții fascinante a judecătoarei Teoh Yun Ling. Structurată pe trei planuri temporale, acțiunea romanului se întoarce în trecut, la perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cînd Yun Ling și sora ei, Yun Hong, sînt prizoniere într-un lagăr japonez. După terminarea războiului, Yun Ling vrea să-și țină promisiunea făcută surorii moarte a- aceea de-a construi o grădină japoneză în casa lor natală din Kuala Lumpur – și devine ucenică și mai tîrziu iubita maestrului Nakamura Aritomo. Amenințată de pierderea memoriei, Yun Ling hotărăște să-și pună amintirile pe hîrtie și descoperă secretul vieții lui Aritomo.
Lumina dintre oceane
După patru ani de coșmar petrecuți pe fronturile Primului Război Mondial, Tom Sherbourne se întoarce în țara natală, Australia, angajindu-se paznic de far pe Ianus Rock, o insulă aflată la distanță de o jumătate de zi de coastă. Izolați de restul lumii, Tom și frumoasa lui soție, Isabel, încearcă zadarnic să devină părinți. Cînd orice speranța părea pierdută, pe țărm eșuează o barcă ducînd un cadavru și un nou-născut. Încâlcindu-și principiile, Tom și Isabel decid să păstreze copilul, considerindu-l un dar de la Dumnezeu. După doi ani, cînd se întorc pe continent, descoperă că hotarirea luată le-a schimbat iremediabil destinele.
Prințesa Bari
Legenda coreeana a prințesei Bari istorisește cum cea de-a șaptea fiică a unui rege este abandonată de părinți, dornici să aibă și un fiu. Cînd însă regele și regina se îmbolnăvesc, ghicitorii le spun că există o singură cale de salvare: fiica lor părăsită trebuie să caute apa vieții la marginea lumii și să le-o aducă. Pornind de la această legendă, Hwang Sok-yong țese în romanul său o poveste despre viața grea din Coreea de Nord a anilor 90, despre cum oamenii pot deveni fiare, despre supraviețuirea într-o lume chinuită de conflict. Eroina – cea de-a șaptea fată – primește de la bunica ei, o femeie-șaman, numele Bari. Bunica este cea care o pregătește pe micuța Bari pentru calea lungă pe care o va străbate, învățînd-o cu ajutorul poveștilor că nimic nu e inutil, că răbdarea reprezintă cheia supraviețuirii. Și, deși copilă nu înțelege mare lucru, va descoperi în China, la Londra și pe unde o mai poartă pașii, aievea și în vis, înțelepciunea de a da timpului timp.
Concurs
Pentru a câștiga pachetul de cărți de la Polirom, trebuie să ne spuneți într-un comentariu ce planuri de lectură aveți pentru vara aceasta. Deadline: 5 iunie. Câștigătorul va fi ales prin tragere la soți. Vă rugăm să vă semnați cu numele complet și să scrieți o adresă de e-mail validă. este permisă o singură participare de persoană.
Succes!

Vara asta imi doresc soare si liniste. Imi doresc sa iubesc, sa’mi citesc realitatea cu capul in poala celui drag…sa citesc poezii cu voce tare, sa ma cufund in lecturi nemuritoare, in teatru, in carti de dragoste si pace, in idilice campuri de maci si fecioare blonde, in lumi paradoxale care-mi sucesc mintile si opiniile…am nevoie de tacere. Iubirea are nevoie de tacere.
Vara asta mi-am propus sa citesc unele carti obligatorii peste care am sarit, din pacate. Printre acestea: The Scarlet Letter de Hawthorne si Portrait of a Lady de H.James si nu numai.
Printre cartile pe care mi-as dori sa le citesc in vacanta se afla si “Decojid ceapa” a lui Gunter Grass pe care am lasat-o neterminata. In rest, ramane de vazut ce volume imi cumpar maine de la targul de carte.
Eu mi-am achiziţionat de curând cele două volume Fluturi ale Irinei Binder şi abia aştept să prind un pic de timp liber şi să mă bucur de ele. Recunosc faptul că primul volum deja îl plimb peste tot unde merg şi când prind timp mai citesc câteva rânduri, în tramvai, la facultate în pauze şi dimineaţa când îmi beau cafeaua. Eu sunt genul de persoană care nu aştepată vacanţa pentru a se bucura de cărţi. Eu îmi fac timp măcar 30 de minute pe zi pentru a citi, dar abia aştept să am măcar o zi liberă în care să stau undeva pe iarbă, liniştită şi să trăiesc printre rândurile scrie, să mă transpun în carte şi să devin una cu personajul principal.
Pentru mine, planurile sunt doar o iluzie de a-mi planifica viitorul, pentru niciodata lucrurile nu ies asa cum mi-am imaginat. Insa vara asta mi-am propus sa citesc >
1. Toata seria Game of Thrones (am ajuns la vol. 4 :D)
2. Baladele usturoiului din Paradis
3. Templul de aur
4. Factotum – Bukovski
5. Pearl Harbor
6. JFK
7. Maestrul si Margareta…si ar mai fi vreo 10…dar concediul este prea scurt! 🙂
Vara aceasta Salman Rushdie Dincolo de limite si Copiii din miez de noapte
Cred ca voi citi ”Jurnalul Fericirii” de Nicolae Steinhardt, ”Redescoperind Drumul Matasii” de
Colin Thubron si ”Jocul ingerului” de Carlos Ruiz Zafon, iar restul las in voia sortii.
Eu as vrea sa citesc vara asta Henry Miller, „Răstignirea trandafirie”.
As vrea tare, tare mult sa citesc tot ce apuc de Alice Munro (am ajuns deja sa citesc cateva povestiri si mi-au placut foaaarte mult). As mai vrea sa mai trec inca o data prin Leonard Cohen si sa ajung (in sfarsit) si la Steinbeck.
,,De ce e România altfel” (Lucian Boia), ,,Visul Celtului” (Maria Vargas Llosa), ,,Valsul de adio” (Milan Kundera)și ,,Frumoasele străine” (Mircea Cărtărescu) sunt primele cărți pe lista lecturii din vara aceasta. Lista continuă cu alte cărți care așteaptă nerăbdătoare în bibliotecă să le răsfoiesc…