Featured

On the road – filmul, cartea și talentele ascunse ale lui Kristen Stewart

Să ne înțelegem de la început: n-am fost niciodată atasata prea mult de cultura beat. Să zicem, nu mai mult decât te poți atașa de o insectă interesantă pe care îți place s-o studiezi. Înțeleg perfect ce anume i-a transformat în simboluri, cum stilul lor de viață a dărâmat prejudecăți și canoane, cum au încercat să găsească autenticitatea într-o lume din ce în ce mai studiată, bla bla. Cred, însă, că beatnicii, așa cum îi vedem noi, jumătate de secol mai târziu, sunt exact genul de curent care arată bine de departe, dar pe care, dacă te-ai putea apropia, l-ai vedea fragmentat într-o mie de detalii sordide. Și așa ar arăta el cu adevărat. Citeşte tot articolul

Hoții de frumusețe – cartea lui Pascal Bruckner pusă în scenă de Chris Simion

Hoții de frumusețe este, probabil, unul dintre cele mai ușor  (nu facil!) de dramatizat texte literare. Dramatic în sine prin faptul că este "vorbit", foarte vizual, cu o poveste puternică, simbolică, trasată în tușe groase, cu personaje ușor identificabile și cu dialoguri expresive, romanul lui Pascal Bruckner își găsește natural locul pe scenă, fără efort, fără exagerări și fără interpretări forțate care să ducă prea departe de textul literar. Spectacolul pus în scenă de Chris Simion, prima dramatizare de fapt a Hoților de Frumusețe, este excelent, te trimite firesc într-o lume ciudată, ce scoate la iveală sentimente ascunse ale, probabil, fiecăruia dintre noi. Citeşte tot articolul

Personaje şi poveşti în viziunea fotografului Flávio Demarchi

Flávio Demarchi este un fotograf brazilian din São Paulo, cu un portofoliu interesant de fotografii conceptuale. Interesat de desen şi muzică, a început să fie atras de fotografie mai târziu, după ce a absolvit o şcoală de publicitate şi a început să lucreze în domeniu, gândindu-se că n-ar fi rău să realizeze fotografiile pentru anunţurile publicitare create. A început apoi să facă fotografii şi în afara ocupaţiei, pentru propria plăcere, libertatea de creaţie fiind în sine o motivaţie, după cum declară chiar el. A colaborat şi continuă s-o facă cu diverse reviste pentru care realizează imaginile ce vor însoţi textul care le-a inspirat. Citeşte tot articolul

Alina Mungiu-Pippidi, despre putere, năravuri şi forţa criticii – De ce nu iau românii premiul Nobel

Cartea Alinei Mungiu-Pippidi, De ce nu iau românii premiul Nobel, grupează  în cinci secţiuni diferite, articole publicate de-a lungul a şapte ani. Dacă nu am şti asta, fie pentru că îi urmărim comentariile în presa scrisă, fie pentru că informaţia apare la începutul volumului, prea puţine lucruri ar trăda faptul că respectivele texte au fost scrise pentru jurnale perisabile, urmărind agenda, şi ea efemeră a zilei. Citeşte tot articolul

Vlad Moldovan: „Pe partea aceasta a lumii – poemul se construieşte de la sine şi dintr-o suflare“

Cine  are obişnuinţa cititului de poezie românească, ştie că Vlad Moldovan e printre cei mai buni (nu şi printre cei mai facili). Citiţi mai jos despre modul propriu de interacţiune pe care-l propune poezia, timpul în care se adună un volum sau raportul poetului cu ce se scrie în jurul lui. Cine nu a descoperit pînă acum Disparsul, are, citind răspunsurile poetului,o cheie în plus şi ocazia să încerce. Citeşte tot articolul

Murakami despre Murakami/Felii de autobiografie în cărțile lui

Îmi plac cărțile lui Haruki Murakami nu doar pentru mult apreciatul mixt de realism cu fantezie – despre care chiar și autorul vorbește, în “1Q84”, prin vocea unui personaj ce descrie un manuscris: “Povestea în sine este fantezie însă detaliile descriptive sunt incredibil de reale” - ci și pentru modul simplu și direct în care povestește despre lucruri firești și tabuuri și, nu în ultimul rând, despre sine. Citeşte tot articolul

Simona Sora: „Am avut şi am o oarecare umilinţă în privinţa poveştii din Universal

Simona Sora a publicat de curînd Hotel Universal, un roman în care istoria fostului han Teodoraki din Gabroveni aduce la un loc poveşti din subsolurile Bucureştilor: şi din anii ’90, şi din secolul XIX.  Scriitoarea, pe care toţi o cunoşteam doar în ipostaza de critic, a povestit despre  geneza cărţii, planurile cu ficţiunea, rolul ciocolatei în căutările de ordin artistic şi al tarotului în viaţa de la Hotel Universal. Citeşte tot articolul

Acasă la Dada – Cabaret Voltaire acum, ce-au avut și ce-am pierdut

Cabaret Voltaire face parte dintre locurile alea pe care ți le imaginezi "într-un fel". Într-un mare fel. În mintea mea trecută prin facultatea de litere și cu mari simpatii dadaiste, Cabaret Voltaire ar fi trebuit sa fie și acum un loc zgomotos, hiper super artistic, radical, unde se întâmplă chestii nebunești, se protestează, burghezia e pusă la zid, cu urme de ouă pe pereți și oameni dubioși înăuntru făcând performance-uri și mai dubioase. :) Cum am ajuns în Zurich, prima oprire a fost Cabaretul Voltaire. Citeşte tot articolul

Metafore şi suprarealism în lumea cărţilor desenată de Alireza Darvish

Spre bucuria noastră, nu puţini sunt artiştii care se lasă inspiraţi de cărţi în crearea lucrărilor lor, fie că este vorba de povestea în sine sau de imaginea cărţilor ca simbol a ideii pe care vor să o prezinte. Indiferent de domeniul artistic în care activează, cei mai talentaţi dintre ei reuşesc să ne atragă în lumea lor plină de frumuseţe şi înţelesuri adânci, să transmită mesaje puternice şi să-şi lase amprenta în mintea şi sufletul nostru. Unul dintre aceştia este Alireza Darvish, un artist contemporan iranian. Citeşte tot articolul

Cuvinte nemaiauzite, în ilustrații pe care nu le uiți ușor

Din link în link am ajuns la o imagine intrigantă sub care scria Yonderly. Cum nu țineam minte să fi auzit vreodată cuvântul, am început să caut și am dat peste un proiect foarte fain semnat The Project Twins. Studioul de grafică din Irlanda și-a propus să ilustreze un alfabet al cuvintelor pe cale de dispariție din engleză: unele mai vechi, altele doar complicate, savuros de pronunțat, pe care aproape am paria că nu le-ați mai auzit. Citeşte tot articolul

Cărți așteptate în 2013

La începutul anului trecut se estima că în 2012 urma să fie publicate în toată lumea vreo 15 milioane de titluri. Statistic, 2013 ar trebui să aibă o creștere de 500% față de această cifră. Cât la sută dintre acestea vor fi doar maculatură - statisticile nu mai prevăd. Dintre milioanele de cărți care așteaptă în anticamera tipografiilor, iată o infimă parte, câteva titluri noi ale unor autori pe care deja îi cunoaștem sau care par să fie favorizați de bookaholicul universal. Citeşte tot articolul

Biblioteca-om și cărțile din ceramică – interviu cu artista Aniela Ovadiuc

Pentru lucrarea de master de acum câțiva ani ar fi vrut să facă un proiect cu trimitere la ideea de scriere. Așa a ajuns să facă cărți-obiect iar de aici nu a mai fost decât un pas până la biblioteca-om, o lucrare din ceramică de dimensiuni mari, plină cu cărți create tot din ceramică. Simbol al înmagazinării informației și, de ce nu, al esenței umane, biblioteca a devenit un reper important în arta ei de până acum și totodată una din temele ei preferate pentru că de atunci au mai urmat multe alte proiecte artistice bazate pe această idee. Povestea bibliotecii și a altor proiecte ne-o spune chiar creatoarea lor, Aniela Ovadiuc, artist ceramist absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, și membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Citeşte tot articolul

“Am vrut să arăt viața unei generații în contextul ei istoric complicat, cu toate realitățile, fie bune sau rele” – Interviu cu Parinoush Saniee

Citind Cel care mă așteaptă, m-am întrebat mereu cum este autoarea care a scris-o. Cum trăiește Parinoush Saniee în Iran? Cum a reușit să publice o asemenea carte? Cum a reușit să construiască o poveste atât de complexă, pe atâtea planuri, ce reflectă perfect o epocă din perspectiva femeii care, după câte bine știm, n-are o soartă prea fericită în Iran? Așa că i-am luat un interviu în care am întrebat-o foarte multe lucruri despre femei, Iran, drepturi, despre politică, societate, dar mai ales despre literatură. For the English version of the interview, please click here. Citeşte tot articolul

“My mojito in La Bodeguita, my daiquiri in El Floridita” – Hemingway în Havana

Dacă aș fi fost un extraterestru aterizat prin voia lui Fidel în Cuba, nu mi-ar fi luat mult să aflu, pe lângă multe alte lucruri utile cum ar fi care e cel mai bun rom, cum se pufăie un trabuc sau că despre Che numai de bine, că aici a trăit cândva un scriitor american, mare iubitor de cocktailuri, mare și plimbări lungi. N-ai cum să-l ratezi pe Hemingway în Havana, dai ba peste cârciumile unde a băut, ba peste hotelul unde avea o cameră, ba peste cărțile lui în ediții piratate (deh, blocada americană), ba peste povești cu barca lui de pescuit, ba peste vila transformată în muzeu. Citeşte tot articolul