Featured

Muzica ce însoțește cărțile și un CONCURS pentru voi cu căști Calvin KLEIN (INCHIS)

N-aș putea răspunde clar la întrebarea dacă ascult sau nu muzică atunci când citesc. Câteodată da, alteori nu, depinde de carte, depinde de stare, depinde și de context. Dacă zgomotul de fundal e deranjant, dacă sunt în metrou, avion, tren, sală de așteptare pe undeva, atunci da, cu siguranță îmi voi scoate căștile și voi da play la muzică. Dacă sunt acasă, unde (teoretic) e liniște și pace, mă  gândesc de două ori înainte. Atunci muzica chiar trebuie să se potrivească cu cartea. Citeşte tot articolul

Jane Austen: o femeie atrăgătoare sau o urâțenie cu nasul lung?

În timp ce scriam articolul despre fanii lui Jane Austen, încercam să-mi fac cât de cât o imagine cu scriitoarea britanică, fizic vorbind. Și nu prea mi-a ieșit, cum nu mi-a ieșit nici în alte dăți când legam ceva din Emma Woodhouse cea “inteligentă, frumoasă și bogată” cu ceva din Elizabeth Bennet cea “plină de viață, jucăușă”; ceva din chipurile actrițelor care au interpretat personajele ei feminine (Gwyneth Paltrow, Keira Knightley etc.) cu ceva din portretele cu Jane Austen din care doar două însă au fost autentificate, și anume cele realizate de sora ei Cassandra. Citeşte tot articolul


Despre candoare și iubire cu Iv cel Naiv – Uibesc

La Editura Vellant a apărut de curând un nou volum semnat Iv cel Naiv, intitulat Uibesc. Mulți dintre voi știu deja că Iv cel Naiv este un autor aflat la a doua carte, primul său volum, Versez, fiind iubit și uibit de foarte mulți cititori. Autorul, care dorește să-și păstreze anonimatul, însă nu-și ignoră cititorii, acordând interviuri online (pe al nostru l-ați citit?), mărturisește de fiecare dată că își dorește să se refugieze în spatele unui pseudonim și pentru că publicitatea excesivă poate fi dăunătoare, dar, mai ales, pentru că își dorește ca cititorii săi să se concentreze în primul rând la versurile sale, acestea fiind cele esențiale, iar nu la persoana sa. Citeşte tot articolul

Să întrebăm mulţimea – Înțelepciunea mulțimilor de James Surowiecki

În ciuda tendinţei de a judeca grupurile mari de oameni ca acţionând iraţional şi poate chiar prostesc, cartea lui James Surowiecki, editorialist la The New Yorker, arată că, de fapt, în multe condiţii, grupul este mai inteligent decât cea mai deşteaptă persoană din cadrul său. Teza cărţii sale este să încercăm să nu mai căutăm „expertul”, soluţie care se dovedeşte destul de costisitoare şi, în unele cazuri, chiar fatală, ci să întrebăm mulţimea. Citeşte tot articolul

Charles Saatchi: mărturii ale unui artoholic

Înainte de a citi cartea "My Name is Charles Saatchi and I am an Artoholic”, aveam o imagine cât se poate de clasică despre Charles Saatchi: un om care a făcut avere din publicitate (este fondatorul Saatchi & Saatchi, cea mai mare agenție de publicitate din lume din anii ’80), care colecționează în draci artă contemporană (e cel mai cunoscut dealer de artă din lume), care se căsătorește cu femei frumoase și conduce mașini ultimul răgnet. Citeşte tot articolul

Istoria în desfăşurare – Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin de Masha Gessen

Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin, cartea Mashei Gessen, este nu numai o prezentare a vieţii unui politician controversat, ci şi o analiză pertinentă a situaţiei economice şi sociale a unei ţări aflate într-o perioadă de transformări puternice, de speranţe şi de iluzii strivite. Rusia anilor ’90 este un spaţiu în care ideologia sovietică nu dispare, ci trece la un nivel mai subtil, ţinând din umbră frâiele ţării, care afişează o iluzorie deschidere şi un fals spirit democratic. În degringolada rapid instalată în anii ’90, pe fondul de dezamăgire provocată de noua clasă politică, Vladimir Putin a intrat uşor în scenă. Citeşte tot articolul

Biblioteca publică din New York – NYPL

N-aveam nici un plan să vizitez New York Public Library mai ales pentru că nu-mi trecea deloc prin cap că un astfel de loc poate fi vizitat mai departe de holul de la intrare. Dar, cum într-o zi în care se anunțase "the blizzard of the century" eram pe 5th între 40 și 42, am zis să intru că poate totuși, cine știe, se poate vizita. Și s-a putut, iar locul arată exact așa cum visezi bibliotecile - o clădire veche, imensă, superbă, săli de lectură de la cele mai mici la unele imense, cu fresce pe pereți, cu un calendar de evenimente de neratat, cu veioze și candelabre și cu acel peisaj uman fantastic de divers pe care doar New York-ul îl are. Citeşte tot articolul

Biblioteca de la Google New York

Google NYC e probabil unul dintre cele mai cool locuri din lume. Mai aproape de un loc de joacă, de relaxare și de socializare decât de o corporație scorțoasă, sediul de pe 9th Avenue este într-o clădire veche, uriașă, unde fiecare spațiu îți oferă surprizele lui deloc mici. Pe lângă, să dau câteva exemple la întâmplare, camera unde totul pare făcut din lego, sălile de conferințe ba cu o cadă ca decor ba cu biciclete puse-n perete sau designate ca un magazin, cafeteria ca o junglă, referințele la filme, muzică, locurile unde joci de la ping pong, PacMan la Guitar Hero, se găsește, bineînțeles, și-o bibliotecă unde angajații Google vin să se relaxeze. Citeşte tot articolul

Lecţii despre univers cu părintele memelor

Dacă ar fi să aleg o carte şi s-o fac manual de studiat timp de un an, într-o clasă de liceu, să zicem, aş lua fără să ezit Magia realităţii de Richard Dawkins (Editura Humanitas, trad. Vlad Zografi, ilustraţii de Dave McKean). E o carte cinstită de popularizare a ştiinţei, care explică inteligent şi simplu cum stă treaba cu o mulţime de lucruri din lumea de sub nasul nostru. Citeşte tot articolul

Biblioteca, o conexiune care ar putea funcţiona – Căutătorii de povești

Cîteva doamne de vîrsta a treia se hotărăsc să devină actriţe şi repetă în fiecare joi, un grup de copii învaţă tehnici de prim ajutor sau de origami, alţii, mai mari şi mai încordaţi, îşi caută slujbe pe net sau rude dispărute, iar un gorjean, paznic de drumuri judeţene, vînează informaţii despre micorizarea trufelor, eventual pe rădăcină de Evodia hupehensis. Toate aceste lucruri se întîmplă în locuri şi timpuri diferite, dar în acelaşi improbabil spaţiu: în bibliotecă, în România. Citeşte tot articolul

Cristian Dinu și Paul Balogh (Read Forward) – despre cărți electronice, aplicații și interactivitate

Paul Balogh și Cristian Dinu sunt inițiatorii unui proiect curajos pentru piața editorială din România - ReadForward. Ei încearcă să aducă în secolul 21 cărțile, să lege cultura de tehnologie și să creeze produse culturale potrivite lumii în care trăim - aplicații pentru tablete, telefoane, ediții digitale ale cărților. Ne place de ei pentru că știu ce vorbesc, cunsoc toate implicațiile și se luptă într-o zonă aflată abia la început și privită, din păcate, uneori cu prea multă reticență. Tocmai de aceea, i-am întrebat mai multe despre ce înseamnă cărțile în epoca digitală. Citeşte tot articolul

Pro şi Contra Mândrie şi prejudecată. (Şi un eseu de Doris Lessing)

Motto: „The triumph of Jane Austen's art was that the little piece of ivory, she claimed as her artistic territory was carved out of such an abundance of experience and material.” (Doris Lessing – Jane Austen, în Time Bites)

Recunosc că, până acum câţiva ani, nu m-aş fi atins de romanele lui Jane Austen. Eram obişnuită să caut şi să apreciez în literatură problemele „cu adevărat importante”, care ţin de psihologia unor personaje complexe, de obicei masculine, frământate de Timpul care trece, de Moartea care vine, de spectrul Războiului, de Schimbările sociopolitice sau de Existenţa lui Dumnezeu. Citeşte tot articolul


Dan Ungureanu (artist): “Ilustrația este mai mult decât o imagine. Trebuie să povestească, să deschidă viziuni dar și să călăuzească cititorul.”

Îl știu pe Dan Ungureanu de pe la jumătatea anilor ’90, când am fost colegi la Liceul de Artă “Dinu Lipatti”, din Pitești. Își dorea pe-atunci să devină un pictor la fel de cunoscut ca aceia ale căror lucrări le admira în albumele pe care le răsfoia mai mult decât oricare din colegii lui. A înțeles mai târziu că “pictor” este un cuvânt destul de perimat pentru un artist care, mai ales astăzi, se poate exprima în nenumărate medii artistice. Și iată-l acum un grafician care face cu pasiune ilustrație de carte și care nu se simte, din acest motiv, mai puțin pictor. Ce înseamnă ilustrația de carte pentru el? Care sunt cărțile la care a lucrat până acum și care sunt cele pe care visează să le ilustreze în viitor? Ce bucurii îi aduce ilustrația de carte, pe lângă aceea de a ajuta textele să vorbească mai lesne prin desenele lui? Aflăm chiar de la el. Citeşte tot articolul