Featured

Filmele, femeile şi fantomele lui Lars von Trier

Se ştie că teribilul Lars von Trier a făcut şi face totul pentru a atrage atenţia asupra sa. Mai nou, al său Nymphomaniac, aflat deocamdată în postproducţie, se anunţă a fi cel puţin la fel de provocator ca filmele sale precedente. În 2004, intrigaţi, la rândul lor, de personalitatea lui Lars von Trier, câţiva cinefili redutabili, Alex. Leo Şerban, Mihai Chirilov şi Ştefan Bălan, au hotărât să-şi expună părerile despre filmele controversatului regizor danez sub forma unor dialoguri, eseuri, într-o plachetă (numită cu ironie în Prefaţă „fast book”) cu un nume simplu, dar edificator: LARS VON TRIER: filmele, femeile, fantomele. Citeşte tot articolul

Sleep no more (Macbeth) sau despre cea mai completă și ciudată experiență teatrală

De la Sleep no more pleci năuc. Te uiți în spate să vezi dacă te urmărește cineva, te simți gol fără masca pe care ți-ai dat-o jos de pe cap iar orașul luminat de reclame noaptea ți se pare o altă planetă față de cea din care tocmai ai venit. Sleep no more e o experiență teatrală completă. Am zis teatrală? Senzorială, umană, psihică, onirică, poetică, cum vreți voi. De ce? Pentru că ești acolo, în mijlocul ei. Sleep no more este o adaptare imersivă, non-liniară, a lui Macbeth, ce se joacă acum în New York, unde scena este un întreg hotel părăsit (ficțional, desigur) prin care te plimbi în voie.  Citeşte tot articolul

Fledgling, Octavia Butler și vampirul Vasile

Sookie Stackhouse: I-I'm-I'm Sookie Stackhouse, and I'm a waitress. What's your name? Bill Compton: Bill. Sookie Stackhouse: [giggles] Bill? I thought it might be Antoine, or Basil, or-or-or like Langford, maybe. But, Bill? Vampire Bill! Decizia de a mă apuca de Fledgling a fost pur întâmplătoare. Am deschis Kindle-ul cu intenția de a alege o carte, orice carte, care să nu fie cu vampiri (doar ce terminasem toată seria Southern Vampires, deja eram destul de plictisită de subiect). Habar n-aveam despre ce e vorba. Surpriza a fost să descopăr, după câteva pagini, că Fledgling e tocmai ce încercasem eu să evit. Dar povestea ei e ceva mai complicată de atât. Citeşte tot articolul

În sfârșit, nefumător de Allen Carr și câte ceva despre Samsung Readers Hub

M-am lăsat de fumat acum doi ani și ceva. Simplu, aproape natural, într-o zi am încetat să fumez. Fără plasturi cu nicotină, fără cărți, fără frisoane, fără nervi. Până atunci, fumam peste un pachet de țigări pe zi, încercasem de câteva ori să mă las fără succes (ba chiar fumasem mai mult după tentativele nereușite), trecusem prin toate fazele pe care le știe atât de bine orice nefumător aspirant. Lăsatul meu brusc și firesc de fumat din decembrie 2010 nu mi-l explic nici acum. Și atunci de ce scriu despre cartea lui Allen Carr? E simplu. Simt că mă cam reapuc de fumat (o țigară la bere, două la vin, trei la cafea, mereu fur țigări de la prieteni) iar chestiunea aceasta trebuie abordată de data asta științific. Citeşte tot articolul

Scriitoare cu copii. Patru poveşti – Ștefania Mihalache, Simona Popescu, Adina Rosetti, Elena Vlădăreanu

Nu zice nimeni că e uşor să scrii, nici să ai tot timpul din  lume. Nici să naşti nu e tocmai floare la ureche, aşa zic femeile care au făcut-o. Cum e atunci să vrei să scrii când timpul tău curge către altcineva, iar corpul ţi-e epuizat? Ce se întîmplă cînd nu mai dormi, cînd nu mai mănînci, cînd ce e în jurul tău pare brusc din cu totul altă lume? Citeşte tot articolul

Bianca Burţa Cernat: Aş vrea să fim mai multe

Bianca Burţa Cerant a adus la lumină cărţile şi vieţile unor scriitoare din interbelic despre care mulţi dintre noi habar nu aveam. A sfidat prejudecăţile multor profesori de la Litere care i-au considerat tema de cercetare minoră şi a scris o carte care vorbeşte, în sfîrşit, de cele, şi nu doar de cei, care au scris în interbelic. Şi despre un interbelic care arată un pic altfel decît ăla după care lăcrimează nostalgicii. Citeşte tot articolul

Scriitorii şi femeile din umbra lor – sau „În spatele oricărui mare bărbat stă o femeie”

Suntem în luna în care, mai mult decât în orice perioadă a anului, suntem bombardaţi cu clişee despre „misterul feminin” şi despre ce înseamnă, în general, imaginea femeii: delicată, fragilă etc. Şi cum astfel de caracterizări nu au făcut, de-a lungul timpului, decât să ţină femeile captive în statutul lor de cetăţean de rangul al doilea, voi evidenţia acum, la începutul lunii dedicate femeii, o serie de portrete de femei care au rămas în umbra artistului, sacrificându-şi propria lor ascensiune şi afirmare. Cred că este un omagiu mult mai frumos adus femeii decât să vorbeşti în cuvinte mari şi, de fapt, lipsite conţinut, despre cât de misterioasă şi de neînţeles este Femeia. Citeşte tot articolul

Filme care-ți fac poftă să citești

Lista Alinei cu cele cinci cărți de citit la început de primăvară mi-a făcut poftă și mie să reiau unele lecturi dar și să revăd filme care, prin atmosfera creată de cărți și personaje, îți fac poftă de citit. Am găsit câteva astfel de secvențe și deja știu ce am de răsfoit în următoarele două săptămâni:).

Citeşte tot articolul


Veronica Niculescu: “Eu cred în individ şi în individual – şi nu doar în privinţa literaturii”.

M-am gândit că cel mai potrivit mărțișor pe care l-aș putea oferi cititoarelor în acest început de primăvară ar fi un text cu și despre femei. Așa încât am provocat-o la o discuție pe scriitoarea și traducătoarea Veronica Niculescu, autoarea unor volume de proză precum “Adeb”, “Orchestra portocalie”, “Basmul Prinţesei Repede-Repede” (împreună cu poetul Emil Brumaru), “Roşu, roşu, catifea”, dar și a unor traduceri din Vladimir Nabokov (“Ochiul”, “Disperare”, “Originalul Laurei” etc.) și din Samuel Beckett (proza scurtă și romanele "Murphy", "Watt" şi "Vis cu femei frumoase şi nu prea"). Aceasta ne-a vorbit deschis despre ce înseamnă pentru ea categoriile literare, despre personaje feminine și scriitoare preferate, dar și despre pasageri fantomatici și poienițe însorite :). Citeşte tot articolul

Sus, la peste 8000 – În aerul rarefiat de Jon Krakauer

Ca orice obișnuit al canapelei sau, cel mult, al drumețiilor nu mai lungi de 4 zile la cort și nu mai sus de 2509 m, m-am întrebat întotdeauna ce te poate face să-ți pui colțarii în picioare și să urci, săptămâni în șir, la altitudini foarte mari, să îți riști în cel mai direct mod cu putință viața, să îngheți de frig la minus multe zeci de grade și să stai mereu cu frica edemului cerebral, pulmonar sau a unei bucăți de zăpadă care ți se rupe sub picioare. Aseară s-a lansat o carte senzațională - În aerul rarefiat (probabil o știți după mai celebrul nume original - Into thin air), scrisă de Jon Krakauer, un jurnalist pasionat de munte și, mai ales, pasionat de a spune povești. Povestea asta nu e una fericită: Jon Krakauer a făcut parte din una din expedițiile care au urcat pe vârf pe 10 mai 1996, când a avut loc cea mai mare tragedie din istoria ascensiunilor pe Everest. Ce s-a întâmplat, unde s-a greșit? Supraviețuitor, Jon Krakauer spune povestea. Citeşte tot articolul

Poetryshirt: tricouri poetice de Ioana Tănase

Încerc să-mi amintesc de cine am auzit prima dată: de Ioana sau de Iulian Tănase? Și trebuie să recunosc, cu zâmbetul ștrengar al celei căreia ochii îi cad mai întâi pe cusătura unei rochii și abia apoi pe titlul unei cărți de poezie, că pe Ioana o "cunosc" de mai multă vreme. De pe vremea când, acum ceva ani, croia și cosea cele mai râvnite rochițe din oraș (și nu exagerez), pe care de îndată ce le posta aflai și cui sunt destinate :) De curând, Ioana și-a creat o pagină de facebook Ioana Tănase Manufactory, pe care a inaugurat-o cu o colecție de tricouri poetice cum nu am mai văzut: poetryshirt. Iar vestea că va relua rochiile (cu volane, pisici și broderii parcă croite pentru o Amelie) a adus primăvara pentru noi :) Însă cum intervine Iulian (Tănase) în povestea asta vă spunem imediat. Citeşte tot articolul

Să scrii sau să creşti copii? Elif Shafak – Lapte negru

Citisem Bastarda Istanbulului şi, de la jumătate încolo mă dezamăgise. Dacă o prietenă nu mi-ar fi făcut cadoul Lapte negru, spunîndu-mi că  e vorba despre experienţa scriitoarei după ce a născut, n-aş fi citit cartea asta, după cum probabil n-aş fi pus mîna pe nici o altă carte de Elif Shafak prea curînd. Aş fi avut numai de pierdut. Citeşte tot articolul