ce citesc vedetele literare, personalitatile publice. rafturi cu carti

Pe blogul Bid 4 Papers – o platformă online care mediază întâlnirea dintre oamenii care scriu și oamenii care au nevoie de o lucrare, eseu sau orice altceva – am găsit un alt infografic care mi-a atras atenția. Este vorba despre ce citesc vedetele (literare sau nu) – infografic care adună, vizual, câteva dintre cărțile care se află pe rafturile scriitorilor George R.R. Martin, Stephen King, Ernest Hemingway (despre a cărui listă de lecturi obligatorii am scris și noi), dar și pe cele ale persoanelor publice din diverse domenii: TV (cum este Oprah Winfrey), politică (Bill Clinton, Vladimir Putin, Margaret Thatcher, John F. Kennedy, Barack Obama ș.a.), muzică (Marilyn Manson, David Bowie – o listă separată de lecturi găsiți aici -, Madonna ș.a.), cinematograf (Sheldon Cooper, Anthony Hopkins, Joey Tribbiani) etc. 

Informațiile sunt luate de pe alte site-uri online, iar ele se află ca sursă la sfârșitul acestui infografic (și pot fi consultate de către cei care-și doresc să știe mai multe), promovat sub titlul You are what you read (Ești ceea ce citești – la noi, Cărturești a avut o campanie cu acest nume).

De altfel, oamenii de la Bid 4 Papers chiar încearcă să promoveze lectura prin posturile de pe blogul lor. De exemplu, după imaginea cu rafturile vedetelor, materialul continuă cu câteva remarci cu privire la avantajele pe care le ai citind (de la vocabular la imaginație, cunoștințe, și până la argumente științifice, de tipul ce se întâmplă cu creierul tău atunci când citești sau cât de eficientă este lectura în combaterea stresului). Ceea ce m-a încântat.

Recunosc ”public” că unele volume așezate pe rafturile vedetelor îmi sunt complet necunoscute – bine, cele selectate de un Joey Tribbiani nici nu mă prea încântă, dar mi-am notat cărți citite de George R.R. Martin, de Bono, de John Lennon și de alții.

Voi ce cărți v-ați notat? Din ce rafturi?

You are what you read - bookshelves of famous people

2 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *