Tehnologia avansează (şi se ieftineşte), copacii se împuţinează şi hârtia devine din ce în ce mai scumpă, astfel încât va veni o vreme când şi cel mai avid consumator de carte pe hârtie se va întreba dacă nu e cazul să facă marele pas către cărţile electronice.

Moment în care va interveni dilema – tabletă sau e-book reader? Ca posesor atât de tabletă cât și de ebook reader şi fervent susţinător al ideii de carte electronică, am să încerc să alcătuiesc o listă de argumente pro şi contra pentru ambele tipuri de gadget, sperând ca şi alţi posesori să o completeze şi ei, în urma experienţelor lor, astfel încât să vă puteţi decide mai uşor.

Notă: nu vă vom recomanda mărci sau tipuri de readere ori tablete, asta e o cu totul altă discuţie. Aici comparăm doar readerul cu tableta.

Prima impresie ar putea fi “reader, clar, că nu îmi place să citesc de pe calculator“, dar de fapt totul depinde de necesităţile fiecăruia. Eu am început cu un e-book reader (Cybook Bookeen), dar de când am pus mâna pe tabletă (Kindle Fire), n-am mai deschis e-readerul. Ştiu persoane care de când şi-au luat iPad nu au mai deschis nici calculatorul, spre exemplu :).

Prima întrebare pe care trebuie să ţi-o pui atunci când te hotărăşti să cumperi “ceva” pentru citit cărţi electronice este “ce anume vreau să fac cu gadgetul ăsta?

EBOOK READER

Vrei doar să citeşti şi nu te interesează altceva (internet, aplicaţii, filme, e-mail, messenger, etc)? Ia-ţi e-book reader.

PRO

1. e ieftin. Poţi găsi chiar şi la aproximativ 100$.

2. un ebook reader e mai uşor decât tableta.

3. are ecran tip e-ink sau e-paper, care nu îţi dă impresia că citeşti de pe un dispozitiv electronic şi e odihnitor pentru ochi; poţi citi oricât fără probleme. Literele se desenează clar şi contrastul cu fundalul e bun.

4. acelaşi ecran are marele avantaj că nu reflectă lumina, astfel încât poţi citi şi afară, în plin soare, fără să te vezi în carte ca într-o oglindă.

5. îl poţi folosi chiar dacă nu eşti prea la curent cu tehnologia sau, hai să zicem, mai conservator. Îl umpli cu cărţi prin metoda copy-paste, ca pe un card de memorie obişnuit, ai un buton on-off şi odată deschis e intuitiv.

6. poţi îndesa în ebook reader, în funcţíe de capacitate, zeci până la sute de cărţi odată, ceea ce îl face extrem de util în calătorii, când în loc să cari 3 cărţi care cântăresc la un loc 1 kg, porţi în geantă 300 de cărţi care cântăresc 300 de grame. Ăsta e un pro şi pentru tabletă, de altfel.

7. bateria ţine mii de pagini, adică zeci de ore de citit.

8. pe cele mai multe poţi pune şi muzică, dacă vrei să ai ambient în timp ce citeşti, dar asta îţi va termina mai repede bateria, desigur.

CON

1. când ţi-l alegi, fii atent la formatele de fişiere pe care le înţelege. Alege unul care vede de toate (sau cât mai multe), altfel o să stai cu tona de cărţi electronice necitibile (sau te vei chinui să le converteşti la alte formate). Ar fi bine să te decizi asupra modelului după ce ai “răsfoit” câteva.

2. verifică dacă înţelege bine pdf.urile şi dacă face text wrap sau dacă le vede ca imagine. Prima variantă e bună, pentru că îţi va umple frumos ecranul cu text. A doua nu e bună, pentru că va păstra marginile albe ale foii şi vei vedea textul mic în mijloc, iar zoom-ul îţi va muşca din text. Ca să te lămureşti, eventual Google it.

3. ecranul nu are lumină. Bine, nici o carte n-are, evident. Îţi recomandam, ca accesoriu suplimentar, o veioză de buzunar de genul ăsta – într-o vreme aveau aşa ceva şi la librăria Anthony Frost.

4. are ecranul alb negru.

5. nu poţi pocni muşte cu el.

6. n-are Facebook [sic!]

 

TABLETĂ

Vrei să ai cu tine tot timpul un gadget multimedia, adică un mic computer, pe care să poţi face aproape orice? Ia-ţi tabletă.

PRO

1. tableta este şi computer, şi agendă, şi e-book reader, şi mp3 player. Are şi jocuri, şi aplicaţii, te deşteaptă dimineaţa, îţi aduce aminte să plăteşti lumina. Are internet (dar şi multe e-readere se pot conecta acum la internet). Poţi lua notiţe pe ea, poţi vedea filme pe ea, poţi desena sau vedea fotografii.

2. citeşte fără probleme tot soiul de formate de text. Dacă nu îţi merge un anumit reader, descarci altul (ai mii de aplicaţii pentru orice nevoie, inclusiv pentru cititul cât mai comod).

3. are ecran color, un avantaj dacă vrei să răsfoieşti reviste sau cărţi cu imagini.

4. chiar dacă LCD-ul luminos nu e mediul ideal pentru cititul îndelungat, multe aplicaţii de citit îţi oferă posibilitatea să îţi alegi fundalul textului (alb, gri, pergament sau chiar intunecat la culoare şi cu textul alb pentru noapte).

CON

1. e mai scumpă decât un reader, dar nu cu atât de mult, încât ăsta să fie argumentul hotărâtor. (Pe de altă parte, e bine să ştii în ce ligă joacă fiecare – dacă oscilezi între un reader Kindle sau un iPad, diferenţa de preţ va fi într-adevăr de sute de euro)

2. e mai grea şi în unele cazuri mai mare decât un reader, ceea ce o face oarecum mai puţin portabilă, dar depinde de marcă şi model.

3. ecranul e bun pentru utilizarea in interior – afară o să ai probleme cu cititul

4. bateria ţine, evident, mult mai puţin decât la readerul cu e-ink.

Nu vă sfiiţi să mai completaţi lista noastră cu părerile voastre de utilizatori de tabletă sau reader, v-am fi recunoscători pentru cât mai multe opinii.

La final, şi două linkuri utile pentru cei care au nevoie de şi mai mult ajutor să se hotărască:

http://www.tabletpccomparison.net/ şi http://ebook-reader-review.toptenreviews.com/

PS. sursele caricaturilor se găsesc la click pe imagini.

UPDATE – citeşte şi Unde găsim cărţi online şi cărţi electronice gratuite

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


27 comentarii
  1. Avatarsimsim

    eu am o tableta mititica si usurica (Wayteq) si ieftina(pe la 650 de Ron) si un reader Kobo primit cadou. Am gasit o aplicatie pe tableta cu sute de carti foarte faine si nu as da-o pe nimic in lume. Pe Kobo mi./am downloadat cate ceva dar cam slabut asa. Intr-adevar avantajele e-readerului sunt la baterie si la ecranul care nu oboseste ochii. Tableta nu o prea folosesc si la alte chestii..principala activitate e cititul si sunt super multumita de ea.

    Reply
  2. AvatarRoxi

    Cand vine vorba de discutia e-reader vs. tableta, sunt intotdeauna pro e-reader. Am vazut ca este trecut, ca argument contra, faptul ca e-reader-urile nu au lumina. Well, nu iti trebuie nicio lanterna de buzunar; cel putin nu daca ai Kindle, intrucat pentru acestea se gasesc huse (de fapt, este mai mult ca o coperta), care are si lanterna inclusa si o folosesti doar atunci cand vrei si nici nu iti consuma foarte multa baterie. Din nou, un argument contra este acela ca un e-reader nu are internet. Ba bine ca unele au. Eu am un Kindle 3, care foloseste internet prin satelit (ceva gen GPRS la telefon – nu stiu sa explic foarte bine). Ideea este ca nu trebuie sa platesti pentru internet si poate fi accesat de oriunde ai si semnal pe telefon. De ce este acesta un lucru bun? Pentru ca iti poti cumpara carti de pe amazon, oriunde si oricand. Totodata, iti poti verifica linistit mailul, are varianta de wikipedia inclusa etc. Ce imi mai place este ca, are Oxfordul instalat, iar daca nu inteleg un cuvant, este suficient sa mut cursorul pe cuvantul respectiv si voi gasi in josul paginii explicatia (asta pentru textele in engleza). Poti sa subliniezi citate, sa adnotezi pasaje, sa distribui citate, sa evaluezi cartile citite. Mai mult, daca simti ca nu ai chef sa citesti, are si optiune de voce, astfel ca e-reader-ul citeste pentru tine (din nou, pentru textele in engleza). Bateria nu tine doar ore, ci saptamani (daca nu utilizezi internetul si nu asculti muzica). Pentru ce si-ar mai cumpara cineva si o tableta, cand deja majoritatea au aceleasi aplicatii si pe ale lor smartphones?

    Reply
  3. AvatarFlorin

    Parerea mea este ca sunt 2 lucruri diferite, o tableta si un e-reader. Daca doresti sa citesti carti iti iei e-reader deoarece nu iti solicita ochii. Tableta iti poate crea probleme de vedere in timp daca citesti de pe ea. Pentru mine sanateatea ar fi un argument hotarator.

    Reply
  4. AvatarIon Bargan

    Am un Kindle Keyboard si iPad. De cand am si tableta, citesc mai mult pe ea. Bineinteles ca e mai rau pentru ochi, insa cartile pe care le citesc necesita uneori utilizarea internetului pentru informatii suplimentare si aici avantajul e simtitor. De acord, ca te sustrage posibilitatea navigarii pe internet si ascultarea muzicii 🙂

    eReaderul e ideal pentru literatura artistica, nu si pentru literatura de specialitate, cu toate ca lucrurile se schimba ca urmare a aparitiilor eReader-elor cu ecranul de 9,7 inch.

    Daca e sa cumparati un eReader luati neaparat cu iluminare incorporata. De multe ori am fost in situatia in care doream sa citesc, dar nu era lumina externa sau era foarte slaba.

    Cat priveste tabletele – recomand acelea cu diagonala ecranului de 9,7 – este comod de citit PDF-uri, de scris cu tastatura virtuala si de privit un film. Nu economisiti pe caracteristicile tehnice – gustul dulce a pretului mic va trece mai repede decat gustul amar al calitatii proaste.

    Reply
  5. Avatarhaion

    Ca sa faca ipad sau Kindle ala din pacate se taie infinit mai mult copaci. Asa ca faza cu economia nu tine.
    Uitati-va din ce se fac componentele (metale rare plus plasticuri) si care sunt procesele tehnologice de obtinerea lor(daca erau simple le produceam si noi). Ca sa nu mai zic ca in 5 ani le aruncam ca nu mai sunt compatibile cu noile softuri plus se degradeaza acumulatorii care contin tot felul de compusi “prietenosi”. Eu stiu ca am in bibloteca carti de acu 30 ani. A ca vrei sa fi la moda este altceva dar numai economica nu este tehnolgia.

    Reply
  6. Avatarsimo

    Si eu am oscilat intre tableta si ebook dar cum doream sa citesc doar seara si pe intuneric, am ales tableta si am setat luminozitatea,culoarea paginii,culoarea si marimea text si nu e supatator deloc la ochi.

    Reply
  7. AvatarGeorge

    Buna tuturor.
    Cine imi poate spune mai multe despre Kindle 6 ? Ca pret il vad convenabil dar nu stiu care sunt caracteristicile lui concrete. Are si functia de player muzical, video sau este dedicat in totalitate cititului? Multumesc

    Reply
  8. AvatarOctavian Brânzei

    Alegerea între tabletă şi ebook reader e foarte simplă: depinde ce doreşti să faci. Dacă doreşti să citeşti şi atît, atunci soluţia e ebook reader. Dacă doreşti printre “activităţile” zilnice (facebook, internet, jocuri, filme, pălăvrăgeală etc.) să mai şi citeşti uneori un referat – două, sau o pagină, două, atunci ia-ţi tabletă.
    Eu fiind un cititor împătimit, am ales un ebook reader. Nu oboseşte ochii, citesc oriunde, inclusiv pe plajă, fără probleme, duc 1000 de cărţi cu mine. În plus, nu mai pot cumpăra cărţi în format clasic, pe hîrtie, că nu mai am unde să le ţin!… Şi nu-mi pot permite să-mi cumpăr o casă mai mare doar pentru a avea unde să ţin cărţile…
    Şi pentru că s-au tot pomenit mărci, recunosc că am fugit ca dracul de tămîie de Kindle! Pentru că are format proprietar şi te face prizonierul său. Pentru că în 2009 Amazonul a scos din oferta sa cartea 1984 şi aceasta a fost ştearsă de pe toate dispozitivele Kindle, chiar dacă fusese plătită. Căci Amazon nu-ţi vinde cărţi, îţi vinde doar dreptul de a citit cărţi. Tu nu eşti proprietarul cărţii respective, nu o poţi împrumuta, nu o poţi vinde, nu o poţi face cadou şi nu o poţi lăsa moşternire! În plus, cum ai intrat pe internet (ca şi Kobo) ţi se uită peste umăr să vadă cît citeşti, cu ce viteză, ce citeşti, ce cărţi citeşti pînă la captă, între ce ore şi multe alte date despre obiceiurile tale de lecutră… Chiar n-am chef ca Fratele cel Mare să mi se uite peste umăr şi cînd citesc!
    Aşa că am preferat un ebook reder care citeşte 16 formate – nu am nevoie de convresie, nici măcar a fişierelor .docx – pe care nu îl închid niciodată, căci atîta timp cît nu dai pagini, nu consumă bateria, care baterie mă ţine săptămîni… Pot asculta muzică în timp ce citesc, pot intra pe net să cumpăr cărţi (dar nu fac asta niciodată!), pot să iau notiţe, să instalez dicţionare…
    Aştept, cu nerăbdare, apariţia ecranului e-ink color – pentru cărţile şi albumele de artă.
    Acu’, sincer să fiu, mi-ar plăcea să am un Kobo Glo – avînd grijă să îl încarc cu cărţi de pe computer şi să nu mă conectez niciodată la inetrnet de pe el… Poate anul ăsta îmi aduce Moşul unul…
    Dacă eşti cititor împătimit, ia-ţi ebook reader. Poţi să-ţi ei ŞI o tabletă, dar ea este pentru alte nevoi (sau mofturi)…

    Reply
    1. AvatarAlex

      @Octavian
      Nici eu nu vreau un “Big Brother” ca ebook reader. Ce ti-ai luat? Suna bine 🙂

      Reply
  9. Pingback: Unde găsim cărţi pdf online şi cărţi electronice gratuite Bookaholic

  10. AvatarDragos Petru

    @Octavian
    Eu am cumparat un Kindle Paperwhite cu ecran luminat;
    Acum sunt in faza de testare; am 30 de zile sa fac asta si daca nu imi place il duc inapoi.
    Despre “sabia” Big Brother, este cu 2 taisuri:
    are format proprietar (azw) dar citeste si alte formate, si in plus totul poate fi convertit in formatul azw.
    Nu ma obliga nimeni sa cumpar cartile Amazon, nici zece ani de acum incolo, cumpar doar daca vreau eu. Cand cumpar o carte, in primul rand vreau sa o citesc si pe urma eventual sa o vand, sa o imprumut, sa o fac cadou, eventual sa o las mostenire (asta cred ca se poate, ai drepturi patrimoniale asupra cartii amazon).
    De obicei wirelessul il tin inchis, deci intru pe internet numai cand vreau (optiunea mod avion).
    Cel mai mult mi-au placut facilitatile pe care le ofera readerul: pastreaza semne de carte pentru toate cartile “in curs” (nu unul ci chiar mai multe), poti vedea in cat timp termini de citit cartea in functie de viteza cu care citesti si poti trimite cu ‘Share’ prin Facebook/ Twitter pasaje interesante din carte. Evident pentru share trebuie sa te conectezi la internet.
    Si paote cea mai interesant, ai o copie de siguranta a cartilor de pe Kindle si in cloud, indiferent de formatul acestora (pdf, azw, docx etc).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *