234 de cărți – 118 volume în categoria „Roman”, 79 în cea de „Poezie”, 37 la „Proză scurtă”. Acestea au fost cărțile românești din anul 2014, cele care au participat la sondajul Bookaholic numit „Cea mai bună carte românească din 2014”. Spre deosebire de prima ediție, „Cea mai bună carte românească din 2013”, acum au fost cu 81 de cărți mai mult în sondajul-concurs organizat în parteneriat cu librăriile Cărturești. Și, dacă anul trecut 2323 de cititori au dat 4771 de voturi, anul acesta numărul cititorilor Bookaholic care au participat la sondaj a crescut: 3433 de votanți au acordat 6833 de voturi. Așadar, observăm și aici o creștere de aproape 50%. Pe scurt, ajungem la două concluzii: în 2014 au fost publicate mai multe volume de literatură română, iar comunitatea de cititori, consumatori de literatură autohtonă a crescut și ea.

Ceea ce nu poate decât să ne bucure, așa cum spunea și Cristina anul trecut, „în condițiile în care cititorii unei cărți de literatură română contemporană se măsoară de obicei, din păcate, în sute, nu în mii”. De aceea, vă mulțumim pentru că ați participat la sondajul Bookaholic, că ne-ați dat feedback valoros și, nu în ultimul rând, că citiți literatură română! 🙂

Prin urmare, v-am rugat să alegeți trei cărți românești, indiferent de categorie, iar peste 3400 de cititori au votat într-un sondaj-concurs de amploare, care ia, din nou, într-un mod relevant, pulsul pieței de carte în ceea ce privește autorii români contemporani. Unele rezultate le-am anticipat, pe altele nu. Hai să vedem care sunt acestea.

Câștigătoarea detașată a simpatiei cititorilor Bookaholic este Petronela Rotar cu volumul de proză scurtă alive (Editura Herg Benet, 2014), care a strâns 374 de voturi. Un fragment din carte, din descrierea acesteia: „Nu îmi e frică de moarte. Ştiu că într-o zi va suna telefonul că s-a dus mama-mare, care are aproape 90 de ani acum. Că se va duce tata, care, deja jumătate paralizat, e jumătate mort. Că într-o zi va pleca şi mama. Apoi sper să urmez, firesc, eu. Dar dacă nu va fi aşa, ci altfel, ştiu de pe acum că nimic nu e întîmplător şi prin asta trebuie să trec. Nu o să mă mai întreb cu disperare: de ce mie? Sunt lecţiile mele, crucile mele de dus. Mă ştiu cu moartea bine, iar proximitatea ei m-a făcut doar excepţional de vie”. Mărturisesc că nu am ajuns încă la volumul acesta (dar știu cum scrie Petronela Rotar) și, acum, evident, sunt nerăbdătoare să îl citesc. Iată că recomandările voastre au ajuns și la noi :).

Am spus că Petronela Rotar este câștigătoarea detașată a simpatiei cititorilor și pentru că tot ea se află și pe locul al doilea în topul general, de data aceasta cu un volum de poezie, O să mă știi de undeva (Herg Benet, 2014), care a adunat 371 de voturi. O dublă premieră: ca locurile I și II să fie ocupate de același autor, iar volumele acestuia să fie de proză scurtă (considerat un gen foarte puțin consumat la noi), respectiv de poezie (cealaltă „Cenușăreasă” a literaturii române). Felicitări, așadar, autoarei!

Zaraza, de Andrei Ruse, apărută la Polirom, tot anul trecut, s-a clasat pe locul al III-lea, cu 330 de voturi. Un roman ca „O călătorie fascinantă în Bucureștiul agitat și efervescent al interbelicului, presărată cu povești de dragoste, de prietenie, de trădare și de loialitate în vremuri tot mai tulburi, de rezistență și devotament pentru artă și libertate, o aventură aproape nebună a împlinirii visului de a deveni nemuritor” (din descrierea cărții).

Mai jos, aveți top 5 pe fiecare categorie (capturi de ecran din interfața de vot). Aici găsiți toate volumele înscrise. Suntem la dispoziția editurilor sau autorilor, în cazul în care doresc să afle numărul de voturi pentru o carte sau alta. Le mulțumim prietenilor noștri de la librăria Cărturești pentru susținere și încă o dată vouă, celor peste 3400 de cititori de literatură română contemporană, pentru că ați votat!

top general carti

top roman

top proza scurta

top poezie

 

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


25 comentarii
  1. sab

    Surprinzator foarte rezultatul acestui top. Dvs. ati auzit de Petronela Rotar? Chiar credeti ca Petronela Rotar exista?

    Reply
  2. Lorin Fortuna

    aveți dreptate. nu există, eu o cunosc și știu sigur că nu există. Este trimisă de reptilienii din al 4-a dimensiune, în frunte cu Bafometos Androginul, care a fost învins în trenul dintre Bucureși și Craiova.

    Cu stimă, prof. Lorin Fortuna

    Reply
  3. Damaschin

    De ce nu publicati rezultatele totale? E ceva de ascuns? Daca tot ati incitat lumea, faceti+va treaba pina la capat …

    Reply
  4. Pingback: Petronela Rotar: cea mai bună carte a anului 2014 - votul cititorilor, la pătrat - acestblogdenervi

  5. Gabriel Chiriac

    Recenta mea carte, “Ceață roșie în Crimeea”, a fost nominalizată în această competiție la secțiunea roman. Sunt onorat şi recunoscător pentru această nominalizare, pentru faptul că mă aflu într-o companie selectă, nu doar la secțiunea mea, ci și la celelalte categorii. În urma sondajului-concurs inițiat de Bookaholic, cartea “Ceață roșie în Crimeea” se regăsește în Top 5, la secțiunea roman, cu un număr de 176 de voturi. O prezență care mă onorează și transmit pe această cale mulțumiri celor care au făcut selecția, votanților mei, cât și tuturor celor care au ales să voteze, indiferent de opțiunea lor. Cu stimă, Gabriel Chiriac

    Reply
  6. Gabriel Chiriac

    Recenta mea carte “Ceață roșie în Crimeea” a fost nominalizată în această competiție la secțiunea roman. Sunt onorat şi recunoscător pentru această nominalizare, pentru faptul că mă aflu într-o companie selectă, nu doar la secțiunea mea, ci și la celelalte categorii. În urma sondajului-concurs inițiat de Bookaholic, cartea s-a clasat în Top 5, la secțiunea roman. Este o prezență care mă onorează și mulțumesc celor care au făcut selecția, votanților mei, cât și celor care au ales să voteze, indiferent de opțiunea lor. Cu stimă, Gabriel Chiriac.

    Reply
  7. Pingback: clement.media - Alexandru Ovidiu Vintilă, cu „obiecte psihice”, pe locul al II-lea în topul cărţilor de poezie din 2014, în urma sondajului Bookaholic.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *