Update: Câștigător – Petrișor Diamantu

Atunci când citim, creierul nostru face conexiuni noi, descoperă drumuri neuronale mai puțin bătute iar materia albă crește în volum. Memoria se îmbunătățește, se activează noi zone din creier, se dezvoltă gândirea. Nu o spunem noi, o spun cercetătorii. Ca să nu mai vorbim de lărgirea orizontului, de cunoașterea unor lucruri noi, de înțelegerea în profunzime a unor fenomene, a relațiilor umane sau, pur și simplu, de plăcerea nebună a citirii unei cărți senzaționale.

Sănătatea este mai mult decât un corp sănătos. Înseamnă și o minte sănătoasă. La acest lucru s-a gândit Medlife când a venit cu ideea foarte frumoasă de a face în sălile de așteptare de la clinicile lor câte o bibliotecă. De ce? Pentru a-ți ocupa și antrena și mintea atunci când te duci să ai grijă de corp.

Biblioteca este un alt mod de a face bine. Știți bine, la medic mergem de obicei cu emoții. Ne doare ceva, așteptăm un diagnostic, așteptăm rezultatul unor analize, așteptăm o veste bună. Ce-ar fi să ne deconectăm mintea și să evadăm într-o carte? Sigur, poate vom avea timp să citim doar câteva pagini, dar așa ne relaxăm mintea pentru câteva minute și descoperim o carte nouă pe care să o citim apoi în tihnă acasă, după ce dăm fuga la librărie. Este, cu siguranță, mai sănătos pentru mintea noastră decât să stăm pe telefon sau să ne facem griji în legătură cu ce ne doare. Mai ales că, spun studiile, mintea influențează enorm corpul și starea de sănătate.

Pentru că biblioteca este a voastră, a citititorilor și pacienților Medlife, vă invităm să votați ce cărți să intre în ea! Am făcut o listă cu cele mai diverse titluri, multe dintre ele noutăți, pe care vă invităm să le votați. Puteți alege una sau mai multe cărți. Titlurile preferate de voi vor intra în Biblioteca Medlife și vă veți bucura să le găsiți acolo atunci când mergeți la medic!

În plus, Medlife oferă un abonament medical tip business pentru unul dintre cititorii care a votat ce cărți să intre în bibliotecă. Alegeți titlurile preferate, apăsați butonul de votare, treceți-vă mailul, astfel ca votul vostru să fie înregistrat și să puteți intra în tragerea la sorți. Veți fi contactactați doar dacă ați câștigat.

Câștigătorul va fi ales cu Random.org dintre toți cei care au votat, indiferent care sau câte au fost alegerile lor. Deadline: 12 octombrie. Câștigătorul va fi anunțat în cursul zilelor de 15-16 octombrie. Succes!

Aceasta este doar o mică parte din inițiativa Medlife de a promova prin lectură o minte sănătoasă într-un corp sănătos. Vor urma și alte surprize care încurajează lectura și deschid porțile minții și ale sufletului cu ajutorul celor mai bune prietene ale noastre, cărțile.

 

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


42 comentarii
  1. Aşer Negoi

    Adăugați şi “Origini” de Dan Brown, “Testamentul lui Abraham” de Igor Bergler, seria “Urzeala Tronurilor” de George R. R. Martin, cărți de Dr. Ben Carson precum “Mâini înzestrate” , “Imagine de ansamblu”, “Asumă-ți riscul!” şi multe alte cărți sunt mult mai bune decât cele expuse. Mulțumesc anticipat !

    Reply
  2. Cînța Marcel

    Ideea acestei biblioteci este excelenta; Cartile enumerate de asemenea. Nu câștigătorul premiului conteaza pentru ca câștigători vor fi toti care vor citi macar o carte din biblioteca.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *