Cu ultima suflare” a apărut la noi pe la sfârșitul lui septembrie, publicată la Editura Nemira, destul de repede după apariția ei în original (câteva luni). Recunosc că am pus ochii pe ea de când am aflat de povestea neurochirurgului în cauză, care scria încă la cartea aceasta când a murit. Și abia aștept să o citesc, am senzația că voi vedea lumea altfel prin optica lui Kalanithi (oricât de exprimare-clișeu v-ar suna). Cartea, de altfel, a inspirat sute de mii de oameni din întreaga lume, devenind imediat bestseller, a fost tradusă în zeci de țări, a fost bestseller New York Times  și cea mai bună carte pe Amazon în ianuarie 2016.

Dacă și tu ești în aceeași „situație”, dar nu ai apucat, până acum, să iei cartea, participând la concursul organizat în parteneriat cu prietenii de la Nemira, poți câștiga unul dintre cele 3 exemplare puse la bătaie. Mai întâi, însă, citește câteva amănunte despre volum. 

Update câștigători

Două comentarii au fost excluse din tragerea la sorți: unul pentru că aparținea aceluiași participat, cel de-al doilea pentru că a fost publicat după termenul limită. Așadar, au rămas în concurs 74 de comentarii.

concurs-cu-ultima-suflare-1

concurs-cu-ultima-suflare-2

Câștigătorii sunt Livia Belu, Dogaru Valentin și Hasna Sergiu-Stefan. Felicitări!

Premiile: 3 exemplare din volumul „Cu ultima suflare”

cu-ultima-suflareLa treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

„Cu ultima suflare” este cronica transformării sale dintr-un student la Medicină, care se întreabă ce înseamnă o viață plină de sens, în neurochirurg, apoi în pacient și într-un tată care trebuie să-și înfrunte propria moarte.

De ce merită trăită viața? Ce faci când viitorul rămâne un etern prezent? Ce înseamnă să ai un copil când nu mai ai șansă la viață? Iată câteva dintre întrebările la care autorul acestei mărturii profund emoționante caută răspuns. Cartea lui Paul Kalanithi este o meditație de neuitat despre înfruntarea morții și un elogiu al vieții.

Cu ultima suflare este un gest emoțional care a meritat: o înduioșătoare și meditativă cronică de familie, dar și despre medicină și literatură. În ciuda tonului întunecat, poartă un mesaj pozitiv.“ The Washington Post

Scurte fragmente din carte poți citi aici.

Cartea va fi lansată la București luni, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu. Mai multe detalii, aiciDacă câștigătorii vor fi din București, vor putea merge și lua exemplarul „Cu ultima suflare” de la eveniment. 

Despre Paul Kalanithi

kalanithi.interior-ata-photo---suszi-lurie-mcfaddenPaul Kalanithi, neurochirurg și scriitor, s-a născut pe 1 aprilie 1977 la New York. A crescut în Kingsman, Arizona, după care a studiat literatura și biologia la Stanford University. A urmat studii aprofundate de istoria și filosofia științei și de medicină la University of Cambridge, absolvind cu distincția cum laude Yale School of Medicine. S-a întors la Stanford pentru a-și continua rezidențiatul în neurochirurgie și studiile postdoctorale în neuroștiințe, obținând cea mai înaltă distincție a Academiei Americane de Neurochirurgie. În anul 2013 a fost diagnosticat cu o boală terminală, despre care a scris în The New York Times și The Washington Post. În 2014 și-a încheiat rezidențiatul. A murit în martie 2015, în timp ce lucra la această carte, care a fost publicată de către soţia lui, Lucy.

Cum câștigi unul dintre cele 3 exemplare „Cu ultima suflare”

Pentru a participa la concurs, trebuie să ne spui, într-un comentariu, de ce ai vrea să citești cartea lui Paul Kalanithi, ce te aștepți să descoperi în ea. 

Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.

Mențiuni

Perioada de desfășurare a concursului: 25-30 octombrie, ora 23:59.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 31 octombrie.

Prin participarea la concurs, îți exprimi acordul de a primi newsletterul Bookaholic.

Mult succes!

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


76 comentarii
  1. Daniela Gherman

    Ma atrage cartea, ma atrage subiectul si mesajul ei, as dori sa o citesc si, bineinteles sa o castig.

    Reply
  2. Leurzeanu Elena

    Mi-ar placea sa citesc cartea in dorinta de a descoperi perspectiva asupra vietii si a ce este cu adevarat important in ea a unui om condamnat la moarte de o boala.

    Reply
  3. Radulescu Alexandra

    Mi-a atras atentia aceasta carte pentru ca sunt studenta la Medicina si ador sa citesc despre parcursul altora in aceasta facultate,despre viata lor de dupa, despre grijile, apasarile ,aspiratiile si ambitia de care un tanar medic da dovada.Special la aceasta carte este cumpana prin care trece autorul ,iar determinarea de care el da dovada ,aceea de a-si urma drumul pana la ultimul suflu, sper sa urmareasca si viitoarea mea cariera.

    Reply
  4. Alexandru Ardeleanu

    N. Steinhardt identifica in Jurnalul fericirii trei solutii pentru iesirea din orice mediu concentrationar (in cazul lui inchisoarea): poti fi inadaptatul absolut, renuntatorul absolut sau luptatorul absolut. Cu mentiunea ca cercul din care fac parte ultimii e unul exclusivist. Kalanithi primeste o sentinta de condamnare la moarte si ma gandesc ca e interesant de aflat daca, din perspectiva Jurnalului, a adoptat vreuna dintre solutii sau a exersat conditia capitulanta a nemultumitului.

    Reply
  5. Stefania Lixandru

    Acum am aflat de aceasta carte si doar dupa randurile citite in articol pot spune ca sigur e o carte buna din care ai ceva de invatat. Imi plac mult cartile de genul acesta (memorii, jurnale, autobiografii etc) si imi doresc sa o citesc. Ma astept sa gasesc o marturie emotionanta a unui om care stie ca va muri si totusi gaseste puterea sa accepte inevitabilul. Cred ca este o carte care te pune pe ganduri, care te face sa meditezi un pic asupra vietii.

    Reply
  6. Florentina Smeureanu

    Sunt studenta la medicina si fascinata de neurochirurgie si sunt foarte curioasa cum vede un neurochirurg granita dintre moarte si viata cand e atat de aproape de ea in mod direct si nu prin pacienti.

    Reply
  7. Todoran Florin Răzvan

    Cu siguranţă am nevoie să încep să preţuiesc mai mult viaţa, să preţuiesc fiecare zi şi cred că această carte m-ar ajuta să încep să fac acest lucru, să încep să mă bucur mai mult de fiecare moment. Mă aştept ca, citind această carte, să redescopăr frumuseţea fiecărei trăiri.

    Reply
  8. Tent Oana Bianca

    Bunicul meu a suferit de aceasta boala si cred ca volumul prezinta gandirea unui bolnav de cancer precum si intrebarile care se ivesc, inevitabil. Mi-ar placea sa o pot citi, poate astfel,voi putea afla modul lui de a gandi si cum se poate schimba un om in fata unei boli.

    Reply
  9. Magda Ramona Raican

    As dori sa descopar trairile sale interioare legate de situatia in care se afla, cum si-a gasit motivatia, puterea de a merge mai departe.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *