Bookaholic

A bookworm is a bookworm is a bookworm şi mereu va căuta urmele lăsate de obiectul obscur al dorinţei peste tot. Cu atît mai mult pe alte obiecte obscure ale dorinţei! Aşa am ajuns să dau peste două artiste care transformă, integrează şi resemnifică paginile cărţilor într-un fel care satisface gustul meu pentru colaje şi alte struţocămile artistice: le taie după tipare, le brodează şi le încărcarcă cu un statement foarte puternic şi percutant. Sau invers: iau obiecte şi fac din ele cărţi, pagini cu text,  sau suprafeţe mari cît plapuma, pe care se desfăşoară cîte o poveste.

Aşa e Tamar Stone, care a transformat o serie de corsete în obiecte fascinante. Aduc a carte, dar şi a ceva vetust, cam ca budoarele din cărţile lui Zola. La Tamar Stone, instrumentul chinului s-a transformat în mijloc prin care practica e denunţată : seduce, dar nu pentru alcov, ci pentru ceva mult mai amestecat. Tamar Stone:

„Brodînd textul pe material, el devine tactil, iar privitorul poate ajunge la un contact mult mai intim cu poveştile scrise în acest fel, pentru că va trebui să interacţioneze cu cartea – deznodînd şireturile corsetului ca să ajungă la text. Să fii nevoit să ai răbdare şi să desfaci fiecarare legătură, să deznozi şireturile pentru a avea acces la text, e parte a unui act de contemplaţie şi de terapie, care aminteşte de toată procedura prin care au fost nevoite să treacă femeile de-a lungul uni secol de îmbrăcat şi dezbrăcat“.

Textele şi le ia din manuale de comportament şi bune maniere de secol XIX sau XX,  ori  pur şi simplu din autobiografiile unor femei care au trăit suportînd constrîngerile acestor obiecte. Şi face din ele nişte minunăţii dezirabile, ambigue, care strâng între balene un comentariu critic greu discernabil la prima vedere.

Altfel, cu alte scopuri şi altă tehnică lucrează Jennifer Collier. Ea face haine şi accesorii din pagini de carte şi citează, în obiectele pe care le creează,  fragmente mici de lumi recognoscibile, frumoase şi dezirabile tocmai pentru că sînt atît de subţiri, de fragile.

Mi-au plăcut cîteva lucruri de-ale ei, dar cel mai mult mi-a plăcut să văd maşina de cusut,  sub care îmi închipui că se lucrează o bucată  alunecoasă de text!

Cireaşa de pe tortul descoperirilor a fost ceva simplu: o bască, cam ca a lui Ernu,  în varianta abstracţionistă din hîrtie washi, semnată de japonezul Naoto Fukasawa. Nu e scrisă, dar între noi fie vorba, o bască a vorbit  întotdeauna de la sine!