Despre Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB) vă povestim, de obicei, în fiecare toamnă. Iată că, deși vara abia a început, FILB revine în atenția noastră cu participarea la primul maraton de înot (Swimathon), un eveniment dedicat crowdfunding-ului.

După cum v-am mai spus, FILB a pornit din dorința de a promova câteva cărți traduse apărute la Polirom și a devenit un festival amplu și de referință în cei cinci ani de existență.

FILB, un proiect independent, inițiat de Oana Boca,  Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu, participă la prima ediție a Swimathon București, o inițiativă a Fundației Comunitare București și a Asociației pentru Relaţii Comunitare, destinată strângerii de fonduri pentru cauze din comunitatea locală.

Organizatorii maratonului spun despre proiect că:

Este un mecanism prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante.

Unul dintre cei trei fondatori ai Festivalului, Vasile Ernu, va fi cel care va înota pentru FILB, pe data de 6 iulie, la Bazinul sportiv olimpic Lia Manoliu – eu zic că merită să mergem acolo fie și numai pentru a-l vedea pe scriitorul și eseistul născut în URSS într-o altă ipostază :).

ernuswims2

Care este motivația lui Vasile Ernu pentru a participa la acest maraton?

Pentru cauza unui festival atît de important precum e FILB, sînt gata să trec Marea Neagră înot. Doar să mă țină corpul… Însă cred că aici pasiunea contează, aceasta este singurul motiv pentru care, de șase ani, ne încăpățânăm să organizăm Festivalul.

De altfel, în înscrierea pe site-ul Swimathlon, Ernu a aproximat că va parcurge 30 de lungimi de bazin.

Cu alte cuvinte, în lipsa unor sponsori, organizatorii FILB își propun ca, prin participarea lui Vasile Ernu la Swimathon București, să reușească să strîngă fondurile necesare desfășurării celei de a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la București. O cauză pe care noi, bookaholicii, o susținem!

Mai ales că această ediție se anunță a fi cel puțin la fel de interesantă ca precedentele: între 4-6 decembrie 2013, la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român, va avea loc a VI-a ediție FILB.

Primii invitați care au confirmat prezenţa sînt Kei Miller, poet şi prozator jamaican stabilit în Marea Britanie, profesor de creative writing la Universitatea din Glasgow, precum și prozatoarele Sarah Dunant (Marea Britanie), ale cărei cărți au fost traduse în limba română la Humanitas Fiction, și Zeruya Shalev (Israel), cu un volum tradus la Humanitas Fiction și 3 romane la Polirom.

Important de știut! Donațiile pentru FILB 6 se pot face online, prin intermediul platformei Swimathon, sau la fața locului, în ziua evenimentului.

Mai multe informații despre Swimathon (înscrierile încă nu s-au încheiat!) și organizațiile care participă găsiți pe platforma lor online, iar despre FILB aici.

 

Surse imagini: filb.ro

 

 

 

 

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *