
Tare îmi mai plăcea Dickens în copilărie (De ce oare îl asociem mai degrabă cu literatura pentru kinderi? De ce puțini adulți ar mai pune azi mâna pe un roman de-al lui?). Am trăit dramele lui David Copperfield și Oliver Twist (câteodată chiar de două-trei ori, pentru că aveam și discurile cu povești și insistam să merg să văd și piesele la teatrul Ion Creangă – deși acum, dacă stau să mă gândesc, oare insistam eu sau maică-mea?…), am trăit Marile speranțe și m-am rătăcit prin Poveste despre două orașe. Era, alături de Dumas, probabil, povestitorul meu preferat. Și nici nu-mi trecea prin cap că ar fi fost și el un om, ca toți oamenii.
Om fiind, avea o nevastă și copii (vreo 10). Tot om fiind, s-a plictisit la un moment dat de întrebarea ”What Shall We Have for Dinner?” și de lipsa altor conversații interesante și și-a găsit mai întâi o protejată, care s-a transformat apoi în amantă.
Filmul The Invisible Woman (2013) urmărește o parte din povestea de dragoste și aventura dintre Charles Dickens și Ellen Lawless (Nelly) Ternan. Scenariul este realizat după lucrarea biografică ”The Invisible Woman: The Story of Nelly Ternan and Charles Dickens” (1991), a autoarei britanice Claire Tomalin, care s-a mai ocupat și de viețile lui Thomas Hardy, Jane Austen, Percy Bysshe Shelley sau Samuel Pepys.
Înapoi la filmul The Invisible Woman – este regizat de Ralph Fiennes, care se află a doua oară în această postură, după Coriolanus din 2011, în dublu rol, de regizor și de personaj principal.
Povestea începe când Dickens are vreo 45 de ani și, în timp ce își punea în scenă una dintre piesele de teatru, îi cade cu tronc una dintre actrițele episodice, tânăra (18 ani), neexperimentata și nu prea talentata actoricește Nelly.
Epoca victoriană nu este celebră prin explozia de trăiri și sentimente, scăpate din frâu sau strigate în gura mare lumii. Astfel, povestea de dragoste dintre Dickens și Nelly este reținută, timidă, sobră și nesigură. Dickens nu vrea să își compromită imaginea, prin urmare calcă pe ouă. Acest lucru nu îl împiedică însă să se despartă de soția și mama copiilor săi printr-o scrisoare publică, trimisă la gazetă.
Deși filmată frumos, cu simțul timpului și locurilor, cu ochi bun pentru lumină și întuneric, deși actorii se achită cu onoare de sarcinile lor (Ralph Fiennes in postura de Dickens, alături de Kirstin Scott Thomas, Joanna Scanlon, dar o nu tocmai la locul ei Felicity Jones), povestea aventurii amoroase a lui Dickens este teribil de plicticoasă și neinteresantă – scenarista de televiziune Abi Morgan (The Iron Lady) preferă să se țină bine de biografie și realitate, nelăsând prea multă dramă dickensiană să agite apele.
Nu doar dramă, dar nici prea mult sentiment, în nici o direcție. Nu e foarte clar de ce Dickens se răcește față de soție (asta citim în biografie), nu înțelegem de ce Dickens se apropie de juna Nelly (asta citim pe wikipedia, aparent era fâșneață, înfiptă și deșteaptă, calități pe care personajul filmului le pierde).
Dickens este o apariție ciudată – pe de o parte jovial și plin de energie, jucând teatru și regizând în același timp, plimbându-se prin mahalalele Londrei printre scursurile societății și trimițând acasă, cu mină îngrijorată, curviștine minore (nu acasă la el, acasă la ele, desigur). Pe de altă parte îl vedem părăsindu-și familia pentru o aventură seacă (așa cum o vedem noi din fața ecranului) și mai apoi renegându-și chiar amanta pentru menținerea aparențelor. Toți Dickenșii sunt jucați de Fiennes cu o plicticos de stabilă grație de faun, echidistant și cumpătat. Oare așa era autorul dramelor tumultoase din cărțile copilăriei noastre?
Rezultatul este un film biografic, cu nu prea multă viață în el, fidel epocii prin modă și sentiment dar neconvingător din punct de vedere al unui produs cinematografic, care nu te lasă decât cu întrebarea ”de ce a fost făcut acest film?” – formă fără prea mult fond, un tablou frumușel care nu comunică mare lucru.
Nici mie nu mi-a placut filmul cu adevarat, dar m-a liniştit , iar asta e unoeri mai important .Acest film este precum o lumnare pe care o laşi sa arda seara de decor in timp ce te uiti la un motan ce toarce si moţaie liniştit pe covor.