Dacă săptămâna trecută făceam o listă a cărților cu ștaif, despre care nu se face să admiți că nu le-ai citit (deși nu le-ai citit, hai, recunoaște), azi facem lista inversă: cărți (de fapt mai degrabă autori) pe care i-a citit toată lumea, dar le e jenă să o recunoască.
Nu, nu o să începem cu Eminescu, nu fiți răi. Domnul Eminescu are rolul său în formarea intelectelor crude, alături de poeziile lui Mihai Creangă și operele literare ale lui Porumbescu. (Chapeau pentru reporterul ăla, are niște nervi de oțel)
O să începem cu domnul și doamna Brown. Hai, un efort de memorie, nu vă prefaceţi. Dan și Sandra, desigur, crème de la crème de la litterature pour les coiffeuses.
Sandra Brown, pentru cei născuți ieri, este o doamnă care a activat intens (și încă o mai face) în genul literar al romanului semi erotic, semi romantic, semi cheap thriller. Știti, materialul din care sunt făcute visele de la miezul nopții pe National TV cu rating 16+ și 1-3 stele pe imdb.
Din aceeași categorie (best selling romance/thriller) fac parte, și ei foarte citiți, fiind o literatură ușoară, de consum, distractivă (care te distrage, adică, de la realitate) și nepretențioasă, Barbara Cartland, Danielle Steel, Jackie Collins (pe care o pun în lista asta mai mult din reflex, nu sunt sigură cât de mult succes a avut pe plaiurile noastre) și Sidney Sheldon, de care – recunosc – am citit o carte, stați să verific… pfoai, 7,6 stele pe imdb?
Se numea “Și dacă mâine va veni“. Editura Miron, 600 de pagini, anul apariției 1993. Da, parcă voi ați citit numai Cioran, Eliade și Țuțea in scoala generală.
Dan Brown, după ce a apucat Sfântul Graal de un…icul picior cu ecranizarea romanului Codul lui da Vinci, a devenit pe de o parte ultra citit, pe de o parte ultra hulit.
Cum părerea mea este că trebuie mai întîi să citești ca apoi să poți să hulești și pentru că suntem la confesional aici, recunosc sincer că am mai citit în plus, pe lângă Cod, atât Îngeri și demoni, cât și Fortăreața digitală. Am râs mult la ele. Nu-s comedii.
*
Dacă te scoală cineva din somn în miezul nopții și îți susură la ureche “Ce ai citit de Coelho?”, ce o să răspundă creierul tău adormit și ne-pus în gardă?
Al meu o să zică Veronika se pregatește să moară, 11 minute, Zahir și, desigur, Alchimistul, una dintre cele mai bine vândute cărți din lume (cu 65 mil. exemplare, pe care, apropo, o depășește de departe Dan Brown cu Codul său – 80 mil. exemplare). Nu mi-e rușine să admit că am citit 4 titluri până m-am dumirit că nu-i de mine, mi-e cam rușine în schimb să recunosc că n-aș putea spune ce se întâmplă în nici una dintre ele. Sau poate lipsa asta de adeziune la memorie susține chiar cauza. Coelho e consumat ca apa chioară.
Scriind și amintindu-mi încețoșat de filosofăreala subțire a diverselor personaje coelhiene, nu mă pot abține să remarc în sinea mea că dacă o carte de tipul ăsta, ușurel filosofică și simplist introspectivă e pentru adulți, atunci e catalogată drept literatură de coafeze și gospodine. Dacă o asemenea carte e scrisă pentru copii (cică), devine literatură cult pentru adulți…i cu suflet de copil. Doua exemple, extrem de “hyped”: Micul Prinț și De veghe în lanul de secară. Mai ziceți voi altele.
*
Acum intrăm pe teren minat. Sunt pe punctul de a adăuga pe listă niște nume care nu au ce sta aici dacă le compari cu Coelho sau Mr. & Mrs Brown din perspectiva comercialului, dar pe care mulți îi reneagă. Sunt fie oameni care nu și-au văzut exclusiv de literatură și au intrat în politică, fie oameni care au ajuns pe toate tarabele, câștigând prea multă popularitate, astfel încât snobul literar nu poate fi prins nici mort citindu-i.
Exemplele, pe care le voi comenta foarte puțin, sunt Păunescu, Dinescu și Cărtărescu.
Pe cei doi poeți multă lume i-a citit, și mai multă i-a înjurat. Pe primul, pentru că era în vogă pe vremuri, și, prin asociere cu vechiul sistem, l-au renegat după. Pe al doilea l-au citit pentru că a intrat in forță după și l-au renegat apoi pentru că n-a rămas doar la literatură.
Cărtărescu pică din păcate într-o categorie dificil de pus în insectar. Și el dă din picioare în balta politică, dar nu acesta este motivul pentru care îl includ aici.
Cred că e vorba de sindromul “eu îl citeam pe Cărtărescu pe vremea când nu era cool”… și acum, că îl văd în toate poșetele, trag o concluzie a priori, fără să mă mai apropii de el, că s-a comercializat, că a devenit și el literatură de consum (din păcate i se trage de la De ce iubim femeile, care, dacă nu mă înșeală memoria, a apărut ca serial in revista Elle). Foarte discutabil, admit. Dacă am să rămân totuși cu Nostalgia Orbitor-ului de acum 10 ani, sper să nu mi-o luați în nume de rău.
*
Hai să ieșim din terenul minat și să intrăm pe cel al literaturii erotice. Nici un pericol acolo.
Eu, cand aveam 12, ani, n-aș fi recunoscut in ruptul capului ca am citit 1001 de nopți. Sau, copil ipocrit ce eram, aș fi jurat că am ocolit cu sfințenie (și pudibonderia specifică vârstei de 12 ani), pasajele erotice.
Apropo de asta, cred ca toata lumea a pus macar o data mana pe un de Sade sau pe Kamasutra. Nu știu însă câți o și recunosc.
*
Probabil fiecare generație are asemenea autori – sau titluri – best selling pe care toată lumea le devorează la vremea respectivă, iar când se atinge nivelul de “atât de cool încât dă pe dinafară”, cei mai mulți fac un pas înapoi.
Va amintiti colecțiile de Coruț, de Sven Hassel, de nebunia cărților lui James Clavel (Shogun, Tai pan, Changi, Nobila casa)? Aș adăuga aici și fascinația față de Cămașa lui Hristos de Lloyd C. Douglas.
Explicația e de fapt simplă. În anii ’90 citeam (și noi, și părinții noștri), ca apucații, tot ce pica în mână, pentru simplul motiv că existau, că se găseau, că erau cărți necenzurate, cu sex, cu crime, cu religie, cu capitalism, cu mașini japoneze și bogătași americani. Gusturile s-au căpătat mai târziu. Ultimul exemplu de mai sus, Cămașa lui Hristos, a fost publicat în 1942. Nu știu dacă o fi fost tradus și la noi in perioada aceea (deși bănuiesc că nu), dar la noi în casă primul exemplar a fost din 1994 (editura Venus, mi-amintesc și acum coperta).
Pe viitor sunt șanse să adaugăm listei de mai sus seriile Twilight și Harry Potter, spre exemplu. Nu pentru că le-ai citit, ci pentru că le-ai citit și nu mai aveai 10 ani sau pentru că le-ai citit pe ele, dar habar n-ai cine e Constantin Chiriță.
Pff… lungă listă. Am obosit și o să închei aici, că m-a apucat un chef nebun să frunzăresc Cireșarii.
Mai ziceți și voi autori despre care vă e jenă să recunoașteți că i-ați citit.
Au existat mereu carti ”light”,dar asta nu inseamna ca ar trebui sa ne fie jena sa recunoastem ca le am parcurs-si poate uneori le am savurat devorandu le-pt ca tocmai poate si asta i un motiv de a le pastra locul cuvenit celor”the best”.
Creierul meu adormit (dar si treaz) ar recunoaste usor ca a citit de Coelho “Alchimistul”, “Al cincilea munte”, “Veronika se pregateste sa moara” si “Diavolul si domnisoara Prym”. N-am nicio problema sa recunosc asta, pentru ca altfel as fi o superipocrita atunci cand as spune “Coelho sux”. Altfel, marturisesc ca am citit prima carte din seria “Jurnalele vampirilor” si primele patru din seria cu Sookie Stackhouse! O sa fiu mandra sa spun ca recitesc Harry Potter chiar si la 80 de ani.
Am citit Sidney Sheldon prin generala, mi-a placut la nebunie “De cealalta parte a miezului noptii”.Chiar daca nu are valoare literara,era destul de interesanta cat sa o duci pana la capat si cel puti atunci imi era de ajuns.
Nu inteleg insa de ce sa imi fie rusine ca am citit Shogun,de la cartea aia a pornit pasiunea pentru Japonia si in plus are o multime de informatii valoroase despre mentalitatile,obiceiurile samd ale Japoniei. Probabil ca pentru multi Shogun a reprezentat poarta de intrare in minunatiile Japoniei.
Grid Modorcea – Fetele de bani gata. Crima literara.
Sandra Brown e faina la varsta pubertatii, de sa ne fie rusine cu ea?? 🙂
Nu inteleg de ce cititorii vad ceva rusinos in al citi pe Corut sau pe Dan Brown. Nu vad nimic rusinos in nici unul dintre exemplele date. Singura problema de rusine se pune cine o citeste si la ce varsta (nu se pune problema recititului – este sub forma de “amintiri placute” si se intelege). Corut a fost foarte citit la vremea lui. Dan Brown am citit si eu primele 3 carti si recunosc ca mi-au placut. CIresarii…deja intram pe teren minat. Au fost geva fantastic la vremea lor. Eram inebunit dupa aventurile lor. Sandra Brown nu am incercat niciodata si asta din simplul motiv al copertilor: sunt hidoase. Altfel probabil ca la mintea pe care o aveam as fi incercat, numai asa ca sa vad despre ce este vorba, desi era de inteles c-am cu ce se mananca. In sfera cartilor cu tenta erotica au fost cateva dar nu le spun titlurile ca dau idei si sunt multi copii din ce am citit in comentariile cititorilor. Multi spun “cand eram mai mic” cand se refera la unele aparitii litarare destul de recente. Coelho: am citit si eu Diavolul si domnisoara Prym si binteles Alchimistul. Ca si in cazul autorei/ului articolului recunosc ca am ramas la fel de destept si dupa ce am citit daca nu nitel mai prost. Nu am inteles mare lucru, la mosul ca filosofia lui este nitel batuta de vant 🙂 . Imi cer iertare fanilor.
Am citit numai ”Codul lui Da Vinci” din intreaga opera a lui Dan Brown,vestita Sandra nu m-a interesat niciodata,iar Coelho pur si simplu a scos dracii din mine cu Alchimistul.Am jurat sa nu mai pun mana pe nicio carte de-a lui,dupa ce am tras de mine o saptamana sa termin sus mentionatul titlu.In clasa a 7-a am avut o tentativa de a citi Ciresarii,dar dupa primele 3 capitole m-am dat batuta.Nu imi placea.Desi,de vreo 2 saptamani incoace ma tot bantuie gandul sa incerc totusi sa parcurg volumele lui Chirita.
Am citit ambele serii,Saga Amurg si Harry Potter si pot spune cu mana pe inima ca povestea micutului vrajitor mi-a placut mai mult decat dragostea dintre un vampir si o adolescenta,care din ce mi-a lasat mie de inteles traia mereu cu gandul la moarte.Recunosc totusi,ca desi nu mi-a placut in mod deosebit Amurg am continuat sa citesc carti cu vampiri,influentata fiind de colega de banca-o impatimita a cartilor de genul acesta.Asa am ajuns sa citesc seria Casa Noptii care a stors din mine si ultima picatura de viata prin limbajul atat de sec si fara pic de retusari.Uneori aveam impresia ca citeam mesaje de pe facebook sau prostii de fan-fic-uri facute de amatori pe internet.Autoarele acestei serii au nevoie urgenta de o imbogatire a vocabularului pentru ca prea m-am saturat de expresii precum :” misto” , ”naspa” sau ”la dracu` ”.Pacat de subiect…
Ce carti mi-e rusine sa recunosc ca le-am citit? Kamasutra si cateva carti despre curtezane sau marchize, as putea spune. Cel putin de Kamasutra,imi aduc aminte ca aveam 13 ani si stateam cu cartea sub perna ca sa nu o afle mama ca o imprumutasem de la o verisoara. 🙂
Pe mine m-au lasat de capul meu la varsta dolescentei, asa c-am citit si Sade, si American Psycho si Lolita cam in acelasi an. Am citit si Dan Brown si Coelho, dar nu pot sa zic ca m-au dat pe spate – cate-o idee interesanta ici si colo 😛 Dar eu recunosc tot ce-am citit pe contul de Goodreads, pana la urma curiozitatea e mare
Rodica Ojog Brașoveanu, cap-coadă, inclusiv cele “istorice”.
Mă declar vinovată! Romanele Sandrei Brown au fost printre primele romane de dragoste (e exagerat spus, dar totuși) care mi-au picat în mână. Coelho mi-a deschis apetitul pentru citit; i-am citit aproape toate cărțile. Ce să zic altceva decât “tot răul spre bine”?
Rodica Ojog Brasoveanu (si Mircica al ei) si Dan Pavel (Curierul Secret, Cavalerii, Taina Cavalerilor). Dar nu inteleg de ce pe lista ta se afla Cartarescu si Dinescu- asta-i political (in)correctness?